loader
Foto

GALĂ ANIVERSARĂ JOLT KERESTELY, LA TVR 2!

PROMO  TVR2 

Surprize și momente unice, spectaculoase și emoționante sâmbătă, 19 iulie, ora 20.00 și duminică, 20 iulie, ora 15.00, la TVR 2. Îl celebrăm pe creatorul şlagărului "Copacul", marele compozitor şi artist Jolt Kerestely.

 

Jolt Kerestely are o carieră impresionantă și multe povești de spus mai departe. Timp de două ore, artistul este sărbătorit la "Drag de România mea!" prin muzica de ieri şi de azi şi prin amintiri alături de familie şi de cei mai dragi interpreţi cu care a colaborat de-a lungul timpului.

(w882)

Astfel, Mirabela Dauer vine să-l îmbrăţişeze şi să interpreteze două piese nemuritoare compuse de maestrul Jolt Kerestely.

Peste 30 de ani din viaţă, Jolt Kerestely i-a petrecut în Televiziunea Română ca regizor muzical. Alexandra Cepraga şi Liana Elekeş ne povestesc despre perioada minunată în care l-au avut coleg pe marele artist.

Marea soprană, Elena Moșuc, revine la Televiziunea Română pentru a interpreta, în premieră absolută, o melodie compusă de maestru la cei 91 de ani.

Tot cu o premieră muzicală vine şi Marcel Pavel, iar Alina Sorescu îi oferă în dar lui Jolt Kerestely un moment special.

(w882)

(w882)

Nepoatele şi copiii lui vor face destăinuiri și ne vor purta în lumea de vis a lui Jolt Kerestely.

(w882)

”Mi-e ca un tată!

(w882)

Nea Joly este lumină dincolo de activitate. Are simplitatea unui om evoluat, fără ranchiuni, cu drag de cei din jur, cu altruism, construind o viață în care a încercat să facă bine, să fie mereu cu o treaptă deasupra, să inspire, să ajute și să lase în urma sa, pe oriunde ajunge, numai cuvinte de laudă.

Jolt Kerestely este mai ceva ca un copac, este veșnicia unei simplități, prin muzica sa și prin modul în care rămâne în inimile celor care il cunosc și il iubesc!” - Paul Surugiu - Fuego

Paul Surugiu are şi el momente muzicale emoționante alături de trupa Supermarket şi de baletul condus de Florin Mariş.

Program de difuzare:

TVR2 -

SÂMBĂTĂ, ORA 20:00

DUMINICĂ, ORA 15:00

TVR INTERNAŢIONAL -

SÂMBĂTĂ, ORA 21:00 (ORA ROMÂNIEI)

SÂMBĂTĂ, ORA 04:00 (ORA ROMÂNIEI)

VINERI, ORA 10:00 (ORA ROMÂNIEI)

TVR MOLDOVA -

SÂMBĂTĂ, ORA 21:00

SÂMBĂTĂ, ORA 04:00

Echipa:

Jurnaliste:

ANDREEA BACIU

ADINA TODERAŞCU

Producător:

CODRUŢA PRUNARIU

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...