Discursul manipulator, hrănit de dezinformare, care urmărește ca românii să pună sub semnul întrebării însuși destinul european al țării, s-a dezvoltat din cauza neîncrederii generalizate din societate, dublată de golul de reprezentare pe care îl simt categorii largi ale populației dezamăgite de actualul establishment politic, explică, într-un scurt interviu pentru tvr.ro, Răzvan Martin, activist pentru drepturile omului, în cadrul organizației Active Watch.
Neîncrederea generalizată între oameni, dar și între oameni și instituții, este prezentă și în ceea ce privește raportarea față de mass-media: un raport recent publicat de European Broadcast Union (EBU) arată că șase din zece europeni se îndoiesc de veridicitatea știrilor pe care le citesc în presă. Lipsa încrederii în presă se traduce într-o creștere a neîncrederii în cei din jur, sporirea polarizării și a suspiciunilor privind derularea de alegeri electorale corecte.
„Nu știu cum și dacă poate fi oprit acest fenomen (al dezinformării, n.r.) și mă tem că ne aflăm într-un moment de psihoză colectivă, în care orice alternativă venită din partea actualului establishment politic nu va oferi satisfacție. Vraja acestor dezinformări nu cred că poate fi combătută rațional (...) Reacția autorităților în fața fenomenului dezinformării rămâne discutabilă”, a adăugat Răzvan Martin, în interviul pentru tvr.ro.
„Anul 2024 a fost un an prost pentru democrație. A debutat în România sub auspiciile unui „super-an electoral”, o raritate în sistemul electoral național unde toate cele patru tipuri de scrutin – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale – urmau să se suprapună, eveniment ce are loc o dată la 20 de ani. Entuziasmul inițial, alimentat de speranța unei revigorări democratice și a unei dezbateri publice substanțiale, s-a erodat treptat, culminând cu ceea ce poate fi considerată cea mai mare traumă a democrației din ultimii 30 de ani: anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională. Acest eveniment șocant a marcat finalul unui an tumultuos, caracterizat prin intervenții legislative controversate, o degradare a discursului politic și o presiune crescândă asupra vocilor critice și a drepturilor fundamentale”, notează cel mai recent raport privind starea democrației românești, publicat anul acesta și redactat de organizațiile CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru participare publică, Active Watch, ApTi - Asociația pentru Tehnologie și Internet, Centrul FILIA și Asociația MozaiQ.
Mai jos, interviul cu Răzvan Martin, care a coordonat și care contribuie la realizarea raportului anual privind starea democrației românești.
Rezultantul șocant al alegerilor din 2024 ne-a arătat cât de vulnerabilă este societatea noastră la manipulare
Corelând datele la nivel european, cu șase din 10 cetățeni care nu cred în știrile pe care le citesc, cu tot ce a trăit România în super-anul electoral, cât de permeabilă la fake news considerați că este România în prezent?
Răzvan Martin: Evoluțiile sociale și politice din ultimii 10 ani, inclusive dinamicile care privesc consumul de conținut media, arată că societatea românească se confruntă cu un risc major în ceea ce privește dezinformarea. Este important să subliniem de la început că nu reprezentăm o excepție, ci facem parte dintr-o tendință globală care afectează în special societățile deschise — acele spații unde accesul la surse diverse de informare este liber, iar opiniile exprimate sunt variate, uneori chiar contrare valorilor fundamentale ale unei societăți democratice. Societățile închise, autoritare sau totalitare, precum Rusia, China etc., care sunt adeseori și sursele acestor discursuri ce contestă și subminează valorile democrațiilor liberale, nu sunt, evident, afectate de acest fenomen, deoarece accesul la informații este strict controlat de autorități, iar exprimarea liberă a unor opinii ce ies din linia oficială implică riscuri majore, uneori chiar pentru viața celor care le formulează (a se vedea soarta vocilor disidente din Rusia).
Fenomenul dezinformării din România are rădăcini vechi, chiar dacă, pentru o lungă perioadă, manifestările sale au rămas marginale și ignorate de mainstream – poate și din cauza caracterului lor adesea grotesc. Putem aminti, în acest sens, valul de literatură conspiraționistă din anii ’90, ilustrat de succesul autorilor de tip Pavel Coruț, fenomenul OTV din anii 2000 sau chiar și curentele spirituale de tip new-age, precum cel al lui Bivolaru, care au avut impact mai ales asupra unui segment educat al clasei de mijloc.
Aceste tendințe au fermentat în timp și, odată cu apariția rețelelor sociale, au fost amplificate – chiar „dopate” – până la punctul în care au explodat în ultimii ani, un rol major în această accelerare avându-l pandemia. Primul șoc a fost reprezentat de intrarea AUR în Parlament, la alegerile din 2020, cu un scor aproape neverosimil pentru mulți dintre noi. Din păcate, mecanismele care au făcut posibilă această ascensiune nu au beneficiat de atenția necesară, fiind lăsate să se dezvolte nestingherite, fără vreo reacție semnificativă din partea autorităților sau a mediului politic.
Doar presa a mai adus în atenție legături între propaganda AUR și surse dubioase de finanțare, inclusiv din Rusia. Și vreau să precizez clar: nu sugerez că statul ar trebui să cenzureze discursurile izolaționiste – aceasta nu este soluția. Ceea ce se impunea era investigarea mecanismelor corupte, netransparente și ilegale de finanțare a unor actori politici și a instrumentelor de propagandă. O parte din responsabilitate revine și partidelor politice, dar și altor segmente sociale – inclusiv presei – care, timp de decenii, au ignorat sau chiar au disprețuit o parte semnificativă a societății care, simțindu-se nereprezentată, a devenit receptivă la mesajele și seducțiile discursului populist. Rezultantul șocant al alegerilor din 2024 ne-a arătat cât de vulnerabilă este societatea noastră la manipulare, dezinformare, în momente critice ale procesului democratic și cât de neputincioase sunt instituțiile statului în a proteja democrația constituțională în fața pericolului extremist.
Răzvan Martin. Foto: Arhiva personală
Nu cred că vraja acestor dezinformări poate fi combătută rațional
Credeți că are România vreo șansă de recuperare a cetățenilor sceptici?
Răzvan Martin: Sincer, sunt mai degrabă pesimist. Din păcate, discursul și algoritmii rețelelor de socializare prosperă pe un teren fertil, al unei societăți cu imunitate scăzută la manipulare, care suferă de o neîncredere cronică și de vulnerabilități profunde – superstiții, temeri, fobii și nevoi identitare – care pot fi ușor exploatate, mai ales prin intermediul platformelor de social media.
Problema de fond este această neîncredere generalizată, care macină relațiile dintre oameni, dar și relația dintre cetățean și instituțiile statului sau chiar încrederea în regulile elementare ale conviețuirii. Ea are rădăcini adânci, probabil legate de moștenirea agrar-feudală a societății românești și de tiparele de putere care au dominat-o până în urmă cu puțin peste un secol. Regimul comunist și supravegherea opresivă exercitată de Securitate nu au făcut decât să adâncească această fisură socială– să pună, cum s-ar spune, „bomboana pe colivă”.
Speranța și solidaritatea extraordinare care au animat zilele Revoluției din decembrie 1989 s-au risipit rapid, erodate de influența și rezistența structurilor vechiului regim și ale Securității, care au subminat bruma de încredere și solidaritate pentru a se menține la putere. Dezastrul economic și social al anilor ’90, lipsa de perspectivă care a împins milioane de români să plece din țară au generat un val profund de dezamăgire și neîncredere în instituțiile democratice și în autorități — un val care nu s-a stins, ci a continuat să crească, amenințând astăzi să ne copleșească. Pe acest teren al neîncrederii s-a ridicat discursul manipulator, hrănit de dezinformare, care are drept scop exploatarea și amplificarea neîncrederii față de instituțiile, mecanismele și valorile democrației, față de Uniunea Europeană și față de însuși destinul european al României.
În egală măsură, golul lăsat de lipsa de reprezentare politică și mediatică a categoriilor largi de populație dezamăgite de establishmentul politic a fost exploatat de aceste mișcări politice populiste și extremiste, care capitalizează politic și mediatic acest val de neîncredere și nemulțumire. Sincer, nu știu cum și dacă poate fi oprit acest fenomen și mă tem că ne aflăm într-un moment de psihoză colectivă, în care orice alternativă venită din partea actualului establishment politic nu va oferi satisfacție. Vraja acestor dezinformări nu cred că poate fi combătută rațional, cu argumente, cu soluții, nici cu personaje politice noi, salvatoare, care să capteze nemulțumirile dezamăgiților.
Reacția autorităților în fața fenomenului dezinformării rămâne discutabilă. După ce a fost apatic când trebuia să fie vigilent, statul e acum isteric, reacționând în modul panică, adeseori cu răspunsuri care forțează legea la limita abuzului și al căror efect este mai degrabă punctual, izolat, în timp ce fenomenul dezinformării zburdă în continuare. (Două exemple oferite de Răzvan Martin, aici și aici).
Desigur, trebuie să avem în vedere și limitele de acțiune ale autorităților naționale, în special în privința marilor platforme, acolo unde înflorește acest fenomen al dezinformării. Există un cadru normativ european (DSA), care stabilește obligații pentru aceste mari platforme inclusiv pentru acest tip de manipulări (în primul rând, prin aplicarea propriilor regulamente), dar acest mecanism normativ nu este încă suficient rodat, fiind relativ recent intrat în vigoare și expus unor provocări din partea unor diverse forțe ostile, pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Combaterea dezinformării reprezintă, astfel, o provocare comună — pentru statele membre, pentru Comisia Europeană și pentru marile platforme — care necesită resurse consistente, cooperare transnațională și, mai ales, o voință politică reală.
Citiți și: Cum ne reprogramează creierul știrile negative
Presa ar trebui să păstreze o distanță mai mare față de tot ce înseamnă putere
Din experiența dumneavoastră, care sunt dezinformările care au avut cel mai mare succes la noi și cât de eficiente apreciați că au fost autoritățile în a le combate?
Răzvan Martin: Marile dezinformări au început încă în perioada Revoluției, în primele ore de libertate: de la apa otrăvită, la teroriști, turiștii ruși sau cei 60.000 de morți de la Timișoara. Apoi, au urmat marile manipulări care au indus teamă și au alimentat ura și divizarea socială: „Vin moșierii!”, străinii care vor să ne ia fabricile, maghiarii care vor să ne ia Ardealul și refuză să ne vândă pâine etc. În paralel, câteva mituri intens circulate căpătat valențele unor axiome – miturile antagonice ale celor două epoci de aur (interbelicul și comunismul), mitul industriei comuniste versus mitul dezindustrializării actuale. Nostalgia a jucat un rol critic în propagarea acestor convingeri, iar mass-media a eșuat în a le combate, asta când nu a fost chiar principal vehicul al propagării lor. Mai recent, mai ales odată cu generalizarea accesului la social media, avem manipulările legate de vaccinare, de COVID, de traficul de copii, de sprijinul pentru refugiații ucraineni, cărțile de identitate sau pașapoartele electronice etc.
Având în vedere și banii „pompați” în presă, precum și încrederea tot mai mică în jurnaliști, cum vedeți o reabilitare a presei în ochii publicului?
Răzvan Martin: Nu știu exact cum se poate face. Dar poate că ar trebui să păstreze o distanță mai mare față de tot ce înseamnă putere, de la mediul politic la cel economic, până la alte structuri de putere ceva mai discrete, dar foarte interesate în a influența agenda publică. Și de banii veniți de la partidele politice.
De asemenea, poate încerca să dea dovadă de mai multă transparență, atât în privința proprietarilor și a surselor de finanțare, cât și a intereselor economice și politice pe care le au aceștia. Implicit, să funcționeze independent de interesele patronilor.
Mai mult respect pentru normele profesionale elementare, respect mai mare pentru adevăr și pentru destinatarii informației, în calitatea lor de cetățeni, nu de consumatori de publicitate.
Un interes mai ridicat pentru teme și segmente ale societății ignorate până acum.
O diversitate mai mare a vocilor care sunt invitate să comenteze diverse teme.
O prezență mai mare în social media, acolo unde s-a refugiat publicul dezamăgit de media tradiționale. Iar aici cred că marile redacții, cele care au resurse pentru a produce conținut jurnalistic de calitate, trebuie să caute și să găsească soluții pentru a fi mai prezente, pentru ca produsele lor să fie adaptate acestor platforme și să fie promovate corespunzător pentru a ajunge la categoriile de public care au renunțat, din diverse motive, să consume media tradiționale sau la publicul foarte tânăr care, cel mai probabil, nu consumă media tradițională.
Sursă foto: Shutterstock/Berit Kessler
