loader
Foto

Galerie foto

„Columbo”, un serial atemporal, popular şi în prezent. Din 14 septembrie, la TVR 1

PROMO  TVR1 

Lunea, la TVR 1, avem întâlnire cu celebrul detectiv Columbo. Cu o inteligenţă sclipitoare, mascată de aerul său de habarnist desăvârşit, Columbo îi dă în vileag fără greş pe criminali. Urmărim serialul „Columbo” din 14 septembrie, ora 20.00.

 

În 1989, după o pauză de 11 ani, Peter Falk revenea la rolul îndrăgitului detectiv Columbo, care l-a consacrat în anii 1970 şi care i-a adus premii numeroase, inclusiv valoroasele Emmy şi Globul de Aur. Îmbrăcat cu nelipsitul trenci bej, cu trabucul în colţul gurii şi pomenindu-şi mereu nevasta pe care, însă, telespectatorii nu o văd niciodată pe ecran, Columbo îi dă în vileag pe criminali, dând dovadă de o inteligenţă sclipitoare, mascată de aerul său de habarnist desăvârşit.

(w882) Columbo, s

Actorul Peter Falk a făcut cunoscut peste tot în lume rolul locotenentului Columbo, un simpatic detectiv de la Serviciul Omucideri, din cadrul Departamentului de Poliție din Los Angeles.  După două episoade pilot în 1968 și 1971, serialul a fost difuzat inițial pe NBC, între 1971 și 1978, în heavy rotation pe The NBC Mystery Movie. „Columbo” a fost apoi difuzat pe ABC, tot în cadrul The ABC Mystery Movie, între 1989 și 1990 și, mai rar, între 1990 și 2003. De-a lungul anilor în care a fost difuzat, serialul a primit 68 de nominalizări la premii și a câștigat un număr de 22; Peter Falk a fost recompensat cu patru premii Primetime Emmy (1972, 1975, 1976, 1990) și un premiu Globul de Aur (1973).

(w882) Columbo, s

Celebru serial TV polițist american, „Columbo” a adunat nu mai puţin de 69 de episoade (9 sezoane, plus unul special), produse între anii 1968–1978 și 1989–2003 de către Richard Levinson și William Link. Episoadele serialului „Columbo” (cu o durată cuprinsă între 70 și 98 de minute) au fost difuzate în peste 44 de țări, serialul fiind descris de BBC drept „atemporal” și rămâne popular și în prezent.

Un impermeabil bej șifonat, o atitudine modestă, un trabuc, un Peugeot 403 uzat, dragostea pentru chili și o soție frecvent menționată, dar niciodată văzută de audienţă ne aduc în prim plan personajul principal al serialului - detectivul perspicace și excepțional de atent Columbo. El ne va face serile de luni mai amuzante, dar şi pline de mister. Vi-l amintiţi cum părăsește adesea o cameră doar pentru a se întoarce cu expresia „Încă un lucru”, pentru a pune o întrebare de care depinde totul mai departe... Întâlnirile cu Detectivul Columbo sunt programate în această toamnă la TVR 1, lunea, de la ora 20.00.

(w882) Columbo, s

TVR 1 va difuza cele 24 de episoade realizate în perioada 1989-2003. În „Columbo sub ghilotină" – primul episod din cele 24 din perioada amintită – detectivul are de-a face cu un duo de şarlatani, un medium şi un magician, deveniţi duşmani din pricina unor întâmplări tulburi din trecut. Când magicianul este ucis de propria-i ghilotină „de scenă”, Columbo intervine pentru a demasca planul de răzbunare al asasinului.

Episodul 1: Columbo sub ghilotină (COLUMBO GOES TO THE GUILLOTINE – SUA, 1989)

Regia: Leo Penn

Cu: Peter Falk, Anthony Andrews, Anthony Zerbe

(w882) Columbo, s

Locotenentul Colombo, un detectiv fără prenume

Prenumele locotenentului Columbo nu este dezvăluit niciodată în film, deși cadrele de aproape cu insigna sa din primul sezon sugerează că ar fi „Frank”. Acest lucru a fost și mai evident în episodul „Grand Deceptions”, din 1989, unde numele „Frank Columbo” apărea clar scris pe o pungă pentru probe. Totuși, atât Falk însuși, cât și creatorii serialului, Richard Levinson și William Link, au susținut mereu că prenumele său nu a fost niciodată cunoscut. Şi chiar nu contează, atâta timp cât toată lumea îl recunoaşte drept locotenentul Colombo.

(w882) Columbo, s

Personajul și serialul, create de Richard Levinson și William Link, au popularizat formatul de „inverted detective story sau howcatchem”. Acest subgen al literaturii şi filmului poliţist începe prin a prezenta săvârșirea infracțiunii și pe autorul acesteia; prin urmare, intriga nu se bazează, de regulă, pe elementul de mister specific genului „whodunit” — adică identificarea făptașului dintr-un grup de suspecți. În schimb, acțiunea se concentrează pe modul în care autorul, deja cunoscut publicului, va fi în cele din urmă prins și demascat. Indiciile pe care Columbo le descoperă pentru a rezolva cazul sunt uneori dezvăluite publicului în prealabil, însă adesea rămân ascunse până la finalul episodului.

(w882) Columbo, s

Suspecții de crimă din serial sunt adesea membri înstăriți ai înaltei societăți; acest aspect i-a determinat pe unii critici să identifice conflictul de clasă drept un element central al fiecărei povești. Suspecții își șterg cu grijă urmele și, inițial, tratează cu dispreț discursul aparent divagant și stângăcia afișată de Columbo. Ei devin tot mai neliniștiți pe măsură ce comportamentul său, aparent sâcâitor, scoate la iveală dovezi incriminatoare. Abordarea sa tenace duce adesea la autoincriminare sau chiar la o mărturisire directă.

(w500) Columbo, s

Despre actorul Peter Falk

Actor american de film, Peter Falk a devenit popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani.

Falk s-a născut pe 16 septembrie 1927, în cartierul Bronx, din oraşul New York, ambii părinți fiind de origine evreiască, tatăl provenind din Polonia, iar mama din Rusia.

La vârsta de trei ani, i-a fost extirpat ochiul drept din cauza unei tumori maligne (retinoblastom), purtând de atunci un ochi de sticlă – un detaliu care i-a conferit mai târziu faimosa privire pătrunzătoare

A obținut o diplomă în literatură și administrație publică la Universitatea Syracuse și un masterat în administrație publică la Universitatea Berkeley.

A debutat pe scenă în teatru și apoi în film la sfârșitul anilor '50. A fost nominalizat de două ori consecutiv la Premiile Oscar pentru rolurile secundare din Murder, Inc. (1960) și Pocketful of Miracles (1961). Rolul care i-a definit cariera a fost cel al locotenentului de poliție Columbo, pe care l-a interpretat mai multe decenii (începând din 1968). Pentru acest rol, a câștigat mai multe premii, printre care Emmy și Globul de Aur. Şi filme memorabile, precum A Woman Under the Influence (1974), Wings of Desire (1987) sau The Princess Bride (1987) se leagă tot de numele său.

Peter Falk a avut o viață personală marcată de căsnicii de lungă durată, pasiuni artistice și, din păcate, de o bătălie grea cu boala în ultimii ani de viață. În anul 2008, actorul a fost diagnosticat oficial cu boala Alzheimer și demență. Starea sa de sănătate s-a degradat rapid, Peter Falk a decedat pe 23 iunie 2011, la vârsta de 83 de ani, în locuința sa din Beverly Hills.

(w500) Columbo, s

foto: capturi imagini film

Logo

 
Dana Dogaru, o viață între scenă și realitate. Mărturisiri despre teatru, oameni și timp, la „Rețeaua de idoli”

De aproape cinci decenii, trăiește sute de vieți pe scenă, în fața camerelor de filmat și la microfonul teatrului radiofonic. Luni, 19 ...

Romanța cucerește inimile românilor. Festivalul „Crizantema de Aur”, în direct la TVR

Televiziunea Română transmite în direct, la TVR 3 și TVR Craiova, cea de-a 59-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a ...

Politica – sport național. Cu mulți suporteri naționaliști

Bianca Vasile, Tiberiu Stoichici, George Lungoci și Boris Velimirovici invită telespectatorii TVR Info la o nouă ediție INFO ETNIC, duminică, 18 ...

În lumea unui artist. Ioana Pavel, în dialog cu scenarista, regizoarea, actriţa Claudia Ciobanu, la „Interviurile TVR Cultural”

Regie, actorie, muzică și scris - cum se întâlnesc toate în lumea Claudiei Ciobanu? Aflăm la „Interviurile TVR Cultural”, alături de Ioana ...

România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană

Datele publicate de Eurostat indică o accelerare a creșterii prețurilor la nivelul întregului bloc comunitar și al zonei euro, însă ritmul din ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

TVR 70: Carol Țuli, „Tezaur Uman Viu” - primul portret din seria „Nepieritorii”, la TVR 1

Meşteşugari, rapsozi populari, instrumentişti care păstrează tradiţiile de secole ale poporului român sunt protagoniştii seriei de emisiuni ...

Valoarea strategică a pregătirii mentale în optimizarea performanței sportive

Cu toate că investiția într-un specialist în pregătire mentală poate fi percepută inițial ca un efort financiar suplimentar, analiza pe termen ...

Economia supraviețuirii și criza morală

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU vă invită la o ediție de colecție "Alchimia banilor". Invitați în ...

Tineri dansatori din Timișoara, pe scena mondială de la Dublin | VIDEO

La ”Reporter Special” vă invităm să descoperiți povestea tinerilor dansatori de la studioul de dans al Timeei Șerban, care au reprezentat ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

Povești cu și despre marii artiști care au făcut România să râdă, la „Gala umorului – Campionii comediei”

TVR 1 ne invită în fiecare vineri, de la ora 20:00, să ne reîntâlnim cu personalități care au scris istoria comediei românești. Din 16 ...

„De la Regine, la Domnițe” – povestea iei românești, de la curțile regale, înapoi, în stradă. În premieră, la TVR 1

Costumul popular românesc, purtat cândva de țărănci, prințese și regine, revine astăzi în viața de zi cu zi, ca simbol al identității și ...

Din nou la Blaj de la Festivalul Național de Folclor Strugurele de Aur, ediția cu numărul 22, un eveniment organizat de Compania Jidvei, având la ...