loader
Foto

Horoscopul zilei de 27 februarie

RECOMANDARI

Dacă alte aspecte ne iau cu binișorul, cuadratura Marte în Vărsător - Uranus în Taur nu o va face. Când e timpul pentru schimbări radicale, tot nu o să le evităm, oricât am încerca. Nici dacă ținem să păstrăm controlul și să forțăm deznodământul unei situații. Aspectul ne îndeamnă să nu rezistăm transformărilor pe care știm în sufletul nostru că trebuie să le acceptăm. Dacă semnele discrete care ne îndemnau într-o direcție au fost mereu acolo, dar ne-am făcut că nu le vedem, acum ni se arată clar situația, ca să nu ne mai păcălim. Cuadratura poate genera tot felul de evenimente din sfera neprevăzutului, unele cu caracter exploziv sau agresiv, dar și decizii fără cale de întoarcere, răsturnări de situații, separări, renunțări, pierderi, încheieri, eliberări de constrângeri sau limitări. Orice apare sub semnul schimbării nu va fi zilele acestea deloc întâmplător. Soarele și Nodul Nord sunt în conjuncție în Pești, adică vom avea indicii subtile că tot ce se petrece ne aliniază de fapt cu destinul nostru. Pentru unii vor fi prilejuri de rebeliune, pentru alții de întristare, dar pentru cei care se trezesc vor fi de înțelegere și acceptare. Acolo unde nu avem cum să controlăm evenimentele, e mai bine să ne predăm armele controlului în fața inteligenței supreme, care știe încotro să ne ghideze.

 

BERBEC

Schimbările care se petrec acum îţi pot destabiliza brusc simţul siguranţei. Dar scopul este să reconsideri implicarea ta în proiecte sau grupuri, modul în care îţi foloseşti resursele, felul în care te apreciezi şi valorifici ce ai. În momente de instabilitate, retrage-te pentru a contempla situaţia în care te afli şi a-ţi regăsi drumul.

TAUR

Împrieteneşte-te cu neprevăzutul. E cea mai bună soluţie când ai de-a face cu evenimente în viaţa profesională pe care nu le mai poţi controla tu. O ieşire din ritm te va ajuta să vezi altfel situaţia în care te afli. Poți privi obstacolele ca un ghidaj fin către o altă direcție. Una care să fie în acord cu ce visezi.

GEMENI

O convingere pe care o credeai bătută în cuie s-ar putea să se clatine, lăsându-te pentru o clipă fără direcție clară. Ia asta ca o oportunitate să verifici dacă tot ce credeai înainte era aliniat cu ce îți doreai să realizezi. Reflectează la felul în care chiar și o discretă schimbare de percepție ți-ar putea schimba viața.

RAC

Chiar dacă nu te așteptai, poate nici nu voiai, vin revelații la capitolul investiții. Nu te gândi doar la finanțe. Poate fi vorba de energie, timp, sentimente, implicare. S-ar putea să privească o comunitate sau un proiect la care lucrai. Conștientizezi atașamente de care ești nevoit să te eliberezi sau tipare mentale pe care să le rescrii. Cu cât ești mai deschis să înveți din disconfort, cu atât vei simți că evoluezi mai mult.

LEU

O schimbare atrage o alta, ca într-un efect de domino. Ce decizi că trebuie să faci mai departe cu viața ta va manifesta tot ce ai nevoie ca să-ți urmezi planurile. Într-o formă sau alta îți afirmi independența și o poți face închizând ferm mai multe capitole: relații, contracte, angajamente; verifici dacă ai învestit prea mult în ceva care-ți consuma energia.

FECIOARĂ

Când nu poți face nimic ca să transformi haosul în ordine, ai fi în stare să faci documente de constatare a daunelor. E timpul să nu mai repari ce nu mai merită și să lucrezi în schimb la convingerile care te împiedică să renunți. Mai bine concentrează-te pe ajutorul și înțelegerea pe care ți-o oferă cei din jur care sunt bine intenționați.

BALANȚĂ

Descoperi brusc ce te împiedica să fii independent și mai ales să te simți liber de orice constrângeri. Acum nu mai ai niciun motiv să te agăți de tot felul de situații, relații, resurse care te-au ținut pe loc. Înveți să-ți asculți nevoile reale, mai ales cele emoționale, atunci când alegi în ce să-ți pui energia.

SCORPION

Nu multe te iau prin surprindere, mai ales când e vorba despre ceva ce presupune transformare. De data asta se petrece pe terenul parteneriatelor și contractelor. Ce se întâmplă te va provoca și elibera în același timp; poate îți va zdruncina stabilitatea, dar mai mult de atât îți va arăta cât de abil ești în a gestiona neprevăzutul. Când lași în urmă haosul, alege numai calea cu care rezonezi.

SĂGETĂTOR

Ceva îți tulbură rutina, obiceiurile, liniștea. Poate te și scoate puțin din pepeni, astfel încât să fii nevoit să verbalizezi ce nu-ți convine. Ieșirea din zona de confort e sănătoasă atâta vreme cât nu te lași dominat de furie. Ia constructiv provocările zilei, încarcă-ți bateriile în spațiile sau relațiile în care te simți în siguranță.

CAPRICORN

Cochetai cu independența? Ai ocazia să faci și ceva concret în direcția asta. Dacă are loc o schimbare pe care nu ai prevăzut-o în privința resurselor tale, ar fi nevoie de o reacție nu doar rapidă, ci și ingenioasă ca să depășești o posibilă criză. Când vezi cât de creativ poți fi chiar și în gestionarea unor situații neașteptate, înțelegi că te descurci perfect și de unul singur.

VĂRSĂTOR

Ceva te îndeamnă să faci schimbări radicale și, dacă s-ar putea, să fie dintr-o dată. Ceea ce nu ar fi indicat, dacă nu ai resurse suficiente pentru ce ți-ai propus. Dacă împrejurările se schimbă, va trebui să te adaptezi rapid, ai însă grijă să nu pierzi contactul cu ce te face să te simți în siguranță emoțional. Acționează în spiritul autenticității și alege ce e aliniat cu valorile tale reale.

PEȘTI

Dacă nu ți-ai exteriorizat până acum nemulțumirile, frustrarea sau dorința de eliberare de constrângeri, acum vei avea ocazia să le dai glas. Lista lucrurilor de făcut neapărat pe anul acesta e parte dintr-un proces complex de reinventare. Poate nu l-ai formulat așa, dar vei descoperi că asta este. Asumă-ți noua cale pe care vrei să mergi și fii cine vrei să fii!

Foto: Generată cu AI 2026

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
25 de ani de probațiune în România: pedeapsa executată în libertate, dar sub supraveghere și consiliere | VIDEO

Consilierii de probațiune supraveghează, evaluează și îi sprijină pe cei condamnați să se reintegreze în societate. Rata recidivei, spun ...

Fermierii români cer prioritate pe rutele logistice și de transport

Tranzitul cerealelor din Ucraina prin infrastructura de transport a României a generat un val de nemulțumiri în rândul producătorilor agricoli ...

Ediție specială filmată la evenimentul Bikers for Humanity 10 - Rock Fest 5 cu Cristian Hrubaru și Costi Azoiței (lansarea compilației „Musink ...

De la Budapesta la Snagov. Umbrele (contra)revoluției din 1956

Duminică, 18 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Florian Banu, istoric și cercetător CNSAS, într-o ...

Dana Dogaru, o viață între scenă și realitate. Mărturisiri despre teatru, oameni și timp, la „Rețeaua de idoli”

De aproape cinci decenii, trăiește sute de vieți pe scenă, în fața camerelor de filmat și la microfonul teatrului radiofonic. Luni, 19 ...

Romanța cucerește inimile românilor. Festivalul „Crizantema de Aur”, în direct la TVR

Televiziunea Română transmite în direct, la TVR 3 și TVR Craiova, cea de-a 59-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a ...

Politica – sport național. Cu mulți suporteri naționaliști

Bianca Vasile, Tiberiu Stoichici, George Lungoci și Boris Velimirovici invită telespectatorii TVR Info la o nouă ediție INFO ETNIC, duminică, 18 ...

În lumea unui artist. Ioana Pavel, în dialog cu scenarista, regizoarea, actriţa Claudia Ciobanu, la „Interviurile TVR Cultural”

Regie, actorie, muzică și scris - cum se întâlnesc toate în lumea Claudiei Ciobanu? Aflăm la „Interviurile TVR Cultural”, alături de Ioana ...

România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană

Datele publicate de Eurostat indică o accelerare a creșterii prețurilor la nivelul întregului bloc comunitar și al zonei euro, însă ritmul din ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

TVR 70: Carol Țuli, „Tezaur Uman Viu” - primul portret din seria „Nepieritorii”, la TVR 1

Meşteşugari, rapsozi populari, instrumentişti care păstrează tradiţiile de secole ale poporului român sunt protagoniştii seriei de emisiuni ...

Valoarea strategică a pregătirii mentale în optimizarea performanței sportive

Cu toate că investiția într-un specialist în pregătire mentală poate fi percepută inițial ca un efort financiar suplimentar, analiza pe termen ...

Economia supraviețuirii și criza morală

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU vă invită la o ediție de colecție "Alchimia banilor". Invitați în ...

Tineri dansatori din Timișoara, pe scena mondială de la Dublin | VIDEO

La ”Reporter Special” vă invităm să descoperiți povestea tinerilor dansatori de la studioul de dans al Timeei Șerban, care au reprezentat ...