Din nou la Blaj de la Festivalul Național de Folclor Strugurele de Aur, ediția cu numărul 22, un eveniment organizat de Compania Jidvei, având la această ediție ca parteneri Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Blaj, Centrul de Cultură Augustin Bena Alba și bineînțeles partenerul de tradiție Televiziunea Română prin emisiunea "Tezaur Folcloric".
.
.Un festival adevărat nu se măsoară nici în aplauzele unei seri, nici în numărul celor care urcă pe scena lui. Se măsoară în ceea ce rămâne, în oamenii descoperiți, în vocile puse în lumină, în cântecele care odată ce pleacă de pe această scenă ajung acolo în sufletele dumneavoastră.
Participarea la festival s-a bazat pe criterii esențiale care au asigurat autenticitatea și calitatea evenimentului. Unul dintre cele mai importante aspecte este repertoriul, care trebuie să fie autentic și să reflecte specificul zonei de proveniență a interpretului. Această cerință garantează păstrarea și promovarea valorilor culturale tradiționale..
Un al doilea criteriu fundamental îl reprezintă portul popular. Este esențial ca acesta să fie autentic, specific zonei și purtat cu respect, contribuind astfel la imaginea de ansamblu și la fidelitatea față de tradiție.
.
Nu în ultimul rând, calitățile vocale și instrumentale joacă un rol decisiv. Ele sunt importante pentru a asigura o interpretare de înalt nivel artistic, capabilă să emoționeze publicul și să pună în valoare patrimoniul muzical. Prin îmbinarea acestor criterii, festivalul și-a atins scopul de a celebra și perpetua autenticitatea și excelența artistică.
..
..
.A prezentat Andrea Bogdan și Miruna Ionescu
Producător Roxana Pletea
.












































