loader
Foto

Horoscopul zilei de 15 septembrie

HOROSCOP

Venus în Scorpion în careu cu Pluto retrograd în Vărsător poate expune anumite compromisuri pe care le-am acceptat în parteneriate, nevoia de a deține controlul în relaţii, schimburile dezechilibrate. Dar, în egală măsură, putem ajunge să vedem propria noastră frică în spatele controlului, posesivității sau geloziei. Pe parcursul acestui tranzit pot ieși la suprafață tot felul de secrete, aspecte legate de intimitate, pasiuni, obsesii, nereguli în gestionarea resurselor comune, dependențe emoționale sau materiale. Guvernatorul modern al Scorpionului, Pluto, cere onestitate, chiar dacă pentru asta trebuie să acceptăm să renunțăm la ceva, să pierdem sau să transformăm o situație. Pluto retrograd în Vărsător ne invită să privim obiectiv contextele în care ne aflăm și să observăm mecanismele care ne țin captivi în anumite dinamici, fără să fie nevoie să ne reprimăm emoțiile. Luna se află și ea în Scorpion astăzi, ceea ce accentuează această nevoie de a investiga dedesubturile unor chestiuni și de a nu ne mulțumi cu jumătăți de adevăr.

 

BERBEC

Ar putea să te preocupe azi schimburile pe care le faci cu ceilalți. Poate că nevoia ta de conexiune profundă te face să reconsideri relațiile tale și resursele pe care ești dispus să le pui în joc. Ar putea ieși la suprafață acele relații superficiale sau bazate pe interes de care trebuie să te desprinzi. Vor fi expuse dependențele, posesivitatea și nevoia de control.

TAUR

Devii conștient de nevoia de a avea parteneriate de încredere, dar și de dorința de a-ți păstra autonomia și libertatea de a-ți alege direcția, mai ales în plan profesional. O posibilă neînțelegere cu partenerul de viață sau cu o autoritate ar putea să te facă să reconsideri implicarea ta. Fii sincer cu tine și observă jocurile de putere din relații, precum și teama de a nu pierde controlul.

GEMENI

Dacă ești atașat de un anume mod de a face lucrurile, ții la obiceiurile tale și găsești că menținerea rutinei te face să te simți în control, trebuie să-ți reconsideri perspectiva. Cu atât mai mult dacă sunt implicate obișnuințe nesănătoase. E necesar să privești existența ta în ansamblu, să vezi și dincolo de detaliile pe care crezi că le stăpânești și să ai curajul să descoperi ce altceva îți mai poate oferi viața.

RAC

Observă astăzi unde anume ți-ai cedat puterea, acceptând să te dedici unei relații sau cauze doar pentru că te făcea să te simți în siguranță, dar nu să-ți asumi cine ești de fapt. Poate fi un moment bun să-ți redescoperi pasiunea pentru viață în propriii termeni și să vezi ce temeri te-au împiedicat să faci asta până acum. Ai putea să descoperi secrete care să-ți confirme că o dinamică are nevoie să se transforme. Dacă ai cultivat atașamente nesănătoase, le vei vedea în adevărata lor lumină.

LEU

Pe fondul nevoii tale de siguranță emoțională, ai să reevaluezi parteneriatele. Ai putea să te gândești dacă ai menținut atașamente pentru a nu te simți abandonat, dacă ai renunțat la tine pentru a salva o relație care-ți oferea o formă de confort. Înveți să te detașezi de nevoia de a primi de la celălalt asigurări, validare, recunoaștere sau protecție. Și să scapi de teama că, în lipsa susținerii unui partener, devii vulnerabil.

FECIOARĂ

Faptul că știi să citești printre rânduri te va ajuta azi să înțelegi mai repede ce trebuie să se schimbe în rutina ta. Va trebui să-ți reconsideri implicarea la locul de muncă, să regândești programul, sarcinile, relația cu colegii, dar, în egală măsură, și modul în care responsabilitățile îți afectează starea de sănătate. E posibil să se creeze un context în care să fii nevoit să spui ce gândești și să iei alte decizii pentru a te elibera de un program prea solicitant.

BALANȚĂ

Dorința de a-ți folosi resursele ca să te simți bine ar putea să fie în conflict cu nevoia de a le proteja. Pe de o parte, este tendința de a conserva ce ai, ca să te simți în siguranță. De cealaltă parte, este intenția de a te bucura de o viață fără constrângeri. Observă dacă te agăți de resurse pentru a te simți în siguranță sau dacă te temi să-ți arăți talentele pentru că nu ai încredere în tine.

SCORPION

Este cel mai potrivit moment să-ți apreciezi propria valoare, independent de un context familial. Vei descoperi că acele lucruri, contexte și relații care te făceau până acum să te simți în siguranță își pierd din importanță. S-ar putea să te eliberezi de anumite tipare mentale moștenite sau preluate, care te-au ținut sub control și te-au împiedicat să fii cine ești de fapt. E un prilej să lași în urmă vechile mecanisme de supraviețuire dezvoltate în copilărie.

SĂGETĂTOR

Vei fi nevoit să confrunți, poate chiar să expui, niște temeri, dorințe secrete, obsesii, suferințe pe care poate ai fi preferat să le ții doar pentru tine. Un anumit context te-ar putea face nu doar să comunici ce simți, dar poate și să renunți la o formă de autosabotaj. Un adevăr deloc confortabil ar putea fi scos la iveală printr-o conversație, iar tu vei avea ocazia să-l vezi din alt unghi și chiar să te detașezi de încărcătura emoțională.

CAPRICORN

Poți să te vezi pus într-un context de grup în care nu te simți în siguranță sau să nu crezi că ai suficiente resurse pentru a contribui la un proiect. Tensiunile momentului te vor face să transformi modul în care te raportezi la valoarea de sine, la finanțe, abilități, dar și la mecanismele tale de supraviețuire. Va trebui să te asiguri că grupurile din care faci parte și activitățile la care contribui nu-ți consumă resursele inutil.

VĂRSĂTOR

Este posibil să simți nevoia de a păstra controlul asupra felului în care te văd ceilalți, asupra statutului sau reputației. Însă există și o altă parte din tine care te obligă să renunți la măști și să confrunți temeri adânc înrădăcinate legate de exercitarea autorității și de valoarea de sine. Sunt posibile dispute cu superiori ierarhici care te vor face să reflectezi la rolul pe care-l joci pentru a menține o anumită poziție și la întrebarea dacă actuala carieră chiar te reflectă.

PEȘTI

Este o zi perfectă să reflectezi, mai ales dacă simți deja un conflict interior. Poate fi nevoie să fii sincer cu tine și să vezi dacă nu cumva niște convingeri limitative îți blochează evoluția sau te împiedică să te bucuri de viață. Ai putea să te simți ca și cum ai căzut într-un „butoi cu melancolie” din care trebuie să te scoți de unul singur. Și chiar poți să faci asta conștientizând emoțiile și acceptându-le ca atare. Când vei fi pregătit, ai să poți renunța la ceea ce te ține pe loc.

Foto: Shutterstock_Vetre/ Zodiac symbols with solar system planets stones

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

 
Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...

Drepturile minorităților naționale, între pragul electoral și reforma administrativă. Dezbatere la „Info Etnic”, pe TVR INFO

Ce se întâmplă cu reprezentarea politică a minorităților naționale și cum ar putea influența reorganizarea administrativ-teritorială drepturile ...

Spiritul olimpic din nou la Televiziunea Română: Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, timp de două săptămâni, la TVR Sport

În perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TVR Sport aduce emoția celei de-a IV-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, prima competiție ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Într-o țară aflată în război, copiii din satele românești ale regiunii Cernăuți continuă să cânte și să danseze românește. La Casa de Folclor din ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America în Telejurnale, ediţii speciale şi programe speciale ale ...

Neamț:  tropote, arome şi aripi. Pe 1 noiembrie, la „Exclusiv în România”

Un zbor deasupra Neamțului, oameni care țin tradițiile vii, cai de poveste şi gusturi moldovenești. În prima ediție de noiembrie „Exclusiv în ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

Piața imobiliară și creditarea în 2026: Intenția masivă de rambursare anticipată și provocările accesibilității în România

Piața ipotecară și sectorul rezidențial din România anului 2026 sunt marcate de o puternică prudență financiară, scăderea dobânzilor fixe și ...