Mercur retrograd în Scorpion formează azi o cuadratură cu Marte în Leu, pe fondul emoțional creat de Luna în Rac. Un conflict ar putea deveni o ocazie de a reconsidera felul în care ne-am raportat până acum la o situație, măsura în care ego-ul ne-a influențat deciziile și cum am putea îmbunătăți o relație prin comunicare. Vom înțelege mai multe, chiar și din tăceri, priviri, absențe, dar asta nu înseamnă că vom avea și claritatea necesară pentru a lua decizii finale. De aceea, ar fi de preferat să nu facem presupuneri, să nu lansăm acuzații și să nu alimentăm discuțiile în contradictoriu dincolo de ceea ce ne arată faptele concrete. Mândria ne-ar putea fi rănită cu ușurință sau, la rândul nostru, am putea ajunge să-i atingem pe ceilalți exact acolo unde îi doare. Uneori, cuvintele rostite la nervi spun mai multe despre frustrările noastre decât despre situația în sine. Poate că nu ar fi rău să ne acordăm puțin timp, în singurătate, într-un mediu confortabil și sigur, pentru a procesa ce simțim înainte de a reacționa.
BERBEC
S-ar putea să tragi concluzii înainte de a avea toate datele și să transformi cu ușurință o discuție într-un conflict. Te poți simți nedreptățit într-o relație, cu încrederea înșelată, și ai să reacționezi din orgoliu rănit. Înainte de a spune vorbe dure și a-l învinovăți pe celălalt, mai gândește-te dacă nu cumva trebuie să iei în considerare și o altă perspectivă. Revino la lucrurile, oamenii și locurile care te fac să te simți în siguranță atunci când ai impresia că-ți fuge pământul de sub picioare.
TAUR
Nu va fi ușor să ții pentru tine ce te frământă azi în viața de familie. La nervi, e posibil să fii tranșant și să uiți ce voiai de fapt să obții în urma discuției. Se pot isca dispute cu partenerul care pornesc de la un fleac și ajung la apărarea poziției sau a rolului, la decizii luate din mândrie. Judecata ți-ar putea fi întunecată de ceea ce simți pe moment, așa că retrage-te puțin când îți dai seama că nu poți fi obiectiv.
GEMENI
Chiar dacă planurile nu ies cum ai calculat și programul ți-e dat peste cap de evenimente neprevăzute, nu lăsa neînțelegerile sau întârzierile să-ți tulbure echilibrul, ci caută soluții constructive. E posibil să se fi adunat niște frustrări la locul de muncă și să simți nevoia să-ți comunici nemulțumirile. Contează modul în care o faci. Dacă ești nesigur în legătură cu implicarea ta într-o comunitate sau un proiect colectiv, mai ales dacă e vorba despre investirea unor resurse, ascultă-ți instinctul.
RAC
O situație sentimentală a devenit probabil frustrantă. Poate crezi că prin comunicare poți rezolva ceva sau măcar te-ai putea simți mai bine cu tine. Înainte de a-ți exprima nemulțumirea, ar fi bine să reconsideri informațiile pe care le ai și perspectiva din care privești. Ai putea fi tentat să arăți că meriți mai mult, că ai valoare sau să-ți folosești resursele într-un mod demonstrativ. Dacă încă nu ai claritate în privința direcției pe care vrei să o ia cariera ta, nu te forța să iei decizii.
LEU
Un subiect mai vechi ar putea fi readus în discuție într-un context familial. Sau poate că anumite informații, până acum ascunse, ies la suprafață. Primul impuls va fi să folosești argumentele ca arme, mai ales că e posibil ca și ceilalți să știe cum să te enerveze ușor. Înainte de a deveni defensiv, gândește-te ce vrei de fapt: să rezolvi o neînțelegere sau să-ți aperi mândria rănită.
FECIOARĂ
Va fi mai ușor azi să te cerți decât să te retragi pentru a reconsidera un subiect. E posibil să nu ai toate datele, să înțelegi greșit un context, să fie nevoie să reiei o conversație pornind de la alte considerente. Te poți simți frustrat dacă spui ce ai de spus, dar și dacă nu spui. Ai putea să te gândești că neînțelegerea e temporară și că o vei vedea altfel în zilele următoare, dacă ai răbdare. Evită să-ți asumi angajamente financiare sau să promiți ceva într-o relație sentimentală dacă nu ai claritate.
BALANȚĂ
Te vezi nevoit să reconsideri situația resurselor tale: cheltuielile, investițiile, finanțările, împrumuturile, schimburile, datoriile. Dacă există bunuri comune sau obligații materiale într-un parteneriat, se poate ajunge la un conflict pornind de la o simplă neînțelegere. Contextul te poate face să te îndoiești și de propria valoare. Dacă nu ți-e limpede în ce direcție te va duce o asociere, o relație sau un contract, mai ales dacă este de natură profesională sau îți poate afecta reputația, nu lua decizii în grabă.
SCORPION
Înainte de a acționa în plan profesional, trebuie să-ți reconfigurezi obiectivele și prioritățile. Poate că nu te mai regăsești în rolul sau funcția pe care le urmărești, deși ai vrea să-ți dovedești ție de ce ești în stare. Evită confruntările alimentate de mândrie, pentru că ți-ar putea strica imaginea sau relația cu un superior. Se poate ca situația de la locul de muncă să nu fie clară sau ca sarcinile să-ți contrazică principiile ori să-ți afecteze programul, ritmul, sănătatea.
SĂGETĂTOR
Rezistă azi nevoii de a-ți apăra sau impune punctul de vedere, chiar dacă tu crezi că ai dreptate. Dacă intri într-o dispută, ai putea spune lucruri pe care apoi să le regreți. Nu te angaja în planuri pentru care nu ai adunat încă toate detaliile. Mai ales nu lua decizii cu implicații sentimentale sau financiare sub influența temerilor, a scenariilor sau a proiecțiilor; așteaptă momentul de claritate.
CAPRICORN
Sunt posibile discuții privind obligațiile financiare, bunurile comune, moștenirile, investițiile. Poate că reiei subiecte delicate, mai ales dacă te simți nedreptățit sau ți-au fost înșelate așteptările. Ai putea avea nevoie să-ți recapeți independența într-un context, să ai ultimul cuvânt sau să controlezi tu direcția unei înțelegeri ori rolul tău într-un grup. Vei reacționa agresiv dacă nu te simți în siguranță. Îți lipsește claritatea pentru a lua hotărâri în privința cuplului și a vieții de familie, așa că deciziile ar trebui amânate puțin.
VĂRSĂTOR
Este firească nevoia de a-ți apăra azi punctul de vedere într-un context profesional, posibil în privința unui parteneriat sau a unui contract. Poate fi nevoie să reconsideri o poziție sau să renegociezi un rol și o vei face într-un mod destul de agresiv, chiar și cu o persoană cu autoritate, dacă îți simți ego-ul lezat. Sunt șanse să nu te faci înțeles prea bine azi sau să interpretezi tu ceva greșit, așa că fii atent la detalii.
PEȘTI
Sunt posibile întârzieri sau încurcături care devin frustrante, mai ales dacă aveai un plan de călătorie. Poate că vor fi mai multe sarcini decât ai prevăzut pentru azi sau că activitățile de rutină au devenit copleșitoare, ceea ce te va face să te gândești de două ori înainte de a accepta să continui tot așa. Așteptările tale au fost probabil nerealiste și va trebui să fii mai atent la direcția în care se duc energia și timpul tău.
Foto: Shutterstock/ Andrey_Popov
*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.










































