Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați din zona culturală ieșeană.

Muzică după anotimp
Cercetătorii au analizat aproape 24.000 de piese intrate în topurile britanice în 67 de ani și au constatat că lunile calde aduc hituri mai energice și mai optimiste, iar cele reci favorizează melancolia și nostalgia.

20 de ani de „Back to Black“
Pe 27 octombrie 2006 apărea albumul Back to Black al Amy Winehouse, care a transformat-o într-o voce emblematică a muzicii soul. Discul include „Rehab“, „You Know I’m No Good“, „Tears Dry on Their Own“ și piesa-titlu, i-a adus cinci premii Grammy și a influențat o generație întreagă. Artista a murit în 2011, la 27 de ani. Pe 21 octombrie, la Roundhouse din Londra, colaboratori și artiști invitați au interpretat integral albumul într-un concert aniversar.

Bruno Mars, de la „Micul Elvis“ la stadioane
Născut pe 8 octombrie 1985, la Honolulu, Peter Gene Hernandez este unul dintre cei șase copii ai unei familii de artiști. La patru ani urca pe scenă ca „Micul Elvis“, iar la șase a apărut în filmul Honeymoon in Vegas. A învățat singur chitara, pianul și tobele. Numele de scenă vine dintr-o poreclă din copilărie (Bruno) și din dorința de a părea venit „de pe altă planetă“ (Mars).
După liceu s-a mutat la Los Angeles. Primul contract discografic a eșuat, așa că a scris și a produs piese pentru alți artiști. Consacrarea a venit în 2010, cu primul album și piesa „Just the Way You Are“, iar „Uptown Funk“ a devenit un fenomen mondial. A cântat în pauza Super Bowl în 2014 și a revenit doi ani mai târziu. Are 16 premii Grammy, iar albumul 24K Magic a primit șase într-o singură seară. În 2026 a lansat The Romantic, primul său album solo în aproape zece ani.

„Alternosfera“, în format intim
În noiembrie începe turneul „Aproape Alternosfera“, cu concerte în care piesele trupei sunt reinterpretate pentru voce, chitară, pian și vioară, iar Marcel Bostan vorbește despre începuturi și creație. Întâlnirea de la Iași are loc pe 21 noiembrie, de la ora 19:30, în sala Henri Coandă a Palatului Culturii.

Invitata emisiunii: Vasilica Bălăiță
Originară din Piatra Neamț, Vasilica Bălăiță este actriță, dramaturg și conferențiar la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu“ din Iași, unde predă antropologie teatrală și improvizație scenică. A început cu filologia, pentru că mama visa s-o vadă profesoară.
Muzica ocupă acum mai mult loc în viața ei decât în urmă cu 10 sau 20 de ani, mai ales de când are doi copii, de 10 și 12 ani. În copilărie asculta muzică lăutărească, romanțe și Edith Piaf. Primul salariu de la Teatrul Luceafărul l-a cheltuit la Bolta Rece, unde a cântat la mese cu colegii.
La festivalul Sacrum a prezentat un text scris acum cinci ani, despre Sfântul Nicolae adus în contemporan. Împreună cu Carolina Pizarro, în atelierul Ramonei Biciușcă, pregătește spectacolul „Anatomia unei femei“, cu o echipă de 13 oameni. Rulează pe 30 - 31 octombrie și 1 noiembrie, în cadrul Festivalului Național al Școlilor de Teatru. După o primă variantă de 15 minute, anul acesta publicul va vedea 50 de minute.
Playlistul ei: „It’s Probably Me“ în versiunea lui Gregory Porter (cover după Sting), „Fragile“ de Sting pentru o cină romantică, o piesă cu tobe pentru dansat noaptea și un duet Mina – Adriano Celentano. A învățat singură italiana și a petrecut trei luni în Italia. Pentru lucru, noaptea târziu, ascultă muzică de vioară.

„Noi și Vechi“, patru ani de folclor autentic
Ansamblul s-a născut în pandemie, din nevoia de reconectare cu rădăcinile. Sunetul cavalului, auzit la Subcarpați, i-a dus pe fondatori la meșteri și la o șezătoare în inima pădurii, unde au ales numele „Noi și Vechi“, pentru că erau acolo membri mai noi și mai vechi. Din grup fac parte Bogdan (arhitect, cofondator), Cip (economist), Cosmina și Marta, care cântă la caval, fluier, drâmbă, tilincă, tulnic și cobză.

Au ajuns la un festival internațional de drâmbă din Japonia, cu participare din 28 de țări, unde România a fost prezentă pentru prima dată anul trecut. De doi ani funcționează și Asociația Noi și Vechi Cultural, organizație non-profit care sprijină proiecte ce duc folclorul autentic la cât mai mulți oameni, inclusiv la copii, în școli și grădinițe. Următorul proiect este concertul de colinde și tradiții de iarnă din 19 decembrie, la aula BCU.
***
Invitația Ancăi Medeleanu este „Let's PLAY”, în fiecare sâmbătă, de la ora 22:30, la TVR 3 și online pe TVR+.
“PLAY” se difuzează la TVR Iași în fiecare sâmbătă, de la ora 18:30.
Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.
***
Emisiunea are ca temă muzica bună, povești ale artiștilor și interviuri captivante. Realizatoarea Anca Medeleanu îşi propune să “pună reflectoarele” pe tineri la început de drum şi artişti cu experienţă, toţi pasionaţi de muzică!
Moderator și producător: Anca Medeleanu
Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR












































