loader
Foto

Horoscopul zilei de 7 octombrie

HOROSCOP

Sextilul lui Marte în Leu cu Uranus retrograd în Gemeni ne-ar putea inspira azi nu doar să gândim diferit, ci să și acționăm cu totul altfel decât până acum. Parcă primim o doză proaspătă de curaj ca să ne asumăm riscuri, să începem ceva nou într-o direcție despre care nu știm decât că ne entuziasmează. Putem îndrăzni să experimentăm, să ne jucăm și să-i inspirăm și pe alții să facă la fel. Și, în același timp, putem să ieșim din contextele care ne limitează exprimarea autentică, care ne împiedică să mergem în direcția pasiunii noastre. Aspectul creează o oportunitate, noi decidem ce facem cu ea. E posibil să ne fie totuși teamă să acționăm în direcția a ceea ce ne dorim, preferând siguranța rutinei (Luna este în Fecioară) și insistând să rămânem prudenți, organizați, ancorați în realitatea cu care suntem familiarizați. Chiar dacă încă nu prindem curaj să începem ceva nou, măcar avem ocazia să ne reevaluăm situația, să punem sub semnul întrebării vechiul scenariu al vieții noastre, să înțelegem că mereu sunt și alte variante disponibile dacă rămânem deschiși.

 

BERBEC

Poți să faci lucrurile ca de obicei, să te stresezi pentru toate detaliile, încercând să controlezi chiar și ceea ce nu depinde de tine. Sau poți să ieși din rutină și să abordezi cu totul altfel sarcinile pe care le ai. Mizează chiar și pe soluțiile care-ți vin pe moment. Nu vei duce lipsă de creativitate, așa că ai curajul să-ți pui ideile în acțiune.

TAUR

Dacă până azi ai petrecut mai mult timp analizând în detaliu un proiect, o relație sau un hobby decât să te bucuri de ele, azi o să ai o revelație. N-ai să mai simți nevoia să controlezi ce ar trebui să vină de la sine. Posibil să vrei să te eliberezi de niște constrângeri, pentru a te dedica pasiunilor tale. Profită de energia și motivația pe care le ai ca să faci schimbări constructive în viața de familie.

GEMENI

Sunt responsabilități pe care trebuie să le gestionezi în viața privată și ai tinde, probabil, să faci totul după rutina obișnuită. Ceva îți spune, însă, să schimbi abordarea. Fii spontan, ai încredere în capacitatea ta de a te adapta oricăror situații, de a găsi soluții inedite și de a inventa variante care până ieri nu existau. Tu ești motorul schimbării pe care o așteptai din exterior.

RAC

Insistând să despici firul în patru și să treci prin minte de mai multe ori aceleași argumente nu vei reuși decât să te epuizezi. În același timp, nu-i lași deloc minții spațiul de care are nevoie ca să vină cu niște idei geniale. În momentele de respiro s-ar putea să găsești, fără niciun efort, răspunsurile pe care le căutai. Vei ști, de asemenea, cum să folosești resursele pe care deja le ai în cel mai bun mod.

LEU

Încrederea și determinarea nu-ți vor lipsi astăzi. Nu te lăsa distras de tot felul de mici detalii practice care par să nu fie perfect aliniate, în acest moment, cu ceea ce ți-ai propus tu. În loc să schimbi destinația, găsește un alt traseu și, posibil, alte mijloace prin care să ajungi unde îți dorești. Încearcă să nu te opui transformărilor din comunitățile pe care le frecventezi și nici schimbărilor de plan de ultim moment.

FECIOARA

Lasă loc și pentru surprize. Nu ar strica să ai mintea deschisă, astfel încât să te adaptezi rapid oricăror modificări apărute în plan profesional. Chiar dacă nu-ți plac schimbările, fii strategic de data aceasta și nu te împotrivi. Se vor crea noi oportunități legate de carieră sau reputație, așa că e timpul să-ți revezi planurile și să vezi în ce direcție ai vrea să evoluezi.

BALANȚĂ

Ai nevoie de timp pentru a vedea o situație din mai multe unghiuri, așa că trebuie să te retragi din agitație. Vei avea rețineri în a alege o direcție despre care nu ai idee unde va duce și vei prefera să rămâi în zona care-ți este familiară. Dar, dacă ești atent la ce simți și la ce te motivează profund, ai să știi exact ce ideal ai vrea să urmezi.

SCORPION

Fie ai o revelație, fie descoperi un secret care-ți schimbă dintr-odată părerea cu privire la implicarea ta într-o comunitate. Pot fi legături emoționale, angajamente financiare sau investiții comune. Planurile tale profesionale ar putea primi o susținere la care nu te așteptai. Se vor crea oportunități prin care să ieși dintr-o rutină, să joci un alt rol public sau să-ți îndeplinești un vis legat de carieră.

SĂGETĂTOR

Ar fi mult mai simplu astăzi dacă nu te-ai chinui să reziști schimbărilor în parteneriate. Poate tu vrei să menții un anume rol sau o poziție ca și până acum, în timp ce ceilalți vin cu tot felul de propuneri. Cochetează cu ideea că ai putea, la un moment dat, să devii independent, să nu mai fii legat printr-o formă contractuală și să-ți urmezi propria viziune.

CAPRICORN

Ar fi mai bine să te desprinzi de un anume stil de viață ca să încerci ceva nou sau să lași lucrurile cum sunt, pentru că ai senzația că astfel menții controlul asupra vieții tale? Dacă te motivează suficient dorința de a fi independent, probabil ai să renunți la un sistem sau la un program și vei fi mult mai curios să experimentezi.

VĂRSĂTOR

Ai de ales între a te ocupa de toate detaliile stresante ale unui angajament și a găsi o cale creativă prin care să scapi de aceste obligații. Din frustrarea pe care o s-o simți ar putea să iasă soluții de moment chiar interesante. Ai șansa să lași în urmă niște tipare de relaționare plictisitoare și să-ți exprimi cu încredere latura ludică.

PEȘTI

Ți-ar fi la îndemână să încerci să rezolvi posibilele probleme în familie și să vii cu răspunsuri practice în parteneriate. Dar s-ar putea ca, de data aceasta, să fii tentat să ieși din tipare, să te eliberezi de nevoia de a face doar ce se așteaptă ceilalți de la tine. Ai suficiente resurse creative și destulă energie încât să găsești tot felul de modalități pentru a-ți reorganiza viața în jurul lucrurilor pe care le vrei tu.

Foto: Shutterstock - Buradaki/ View of planet Uranus from space. Elements of this image are furnished by NASA


*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

 
Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Festivalului de Folclor „Cântecele munților” continuă la TVR 1 cu spectacolul „Frați la bine și la greu”

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Din 11 ...

O nouă identitate și un trecut periculos. „Profesiune: reporter”, la Telecinemateca

Un jurnalist american își abandonează identitatea și începe o viață nouă folosind numele unui bărbat mort. Numai că trecutul celui dispărut ...

Alexia Motronea, mica speranță a săriturilor în apă. Miercuri, la „Mâine începe azi”

Are doar 8 ani, dar nu se teme de înălțime. Alexia Motronea din Otopeni își găsește curajul chiar și pe platforma de 10 metri. Zeci de ore de ...

TVR devine scena principală a Romanian Fashion Week (RFW) 2026

Evenimentul se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 octombrie 2026, începând cu ora 20:00, şi va fi transmis live pe tvrplus.ro.

„Lifestyle cu Eda Marcus”, un nou început de weekend la TVR Sport

Din 10 octombrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 10.35, Eda Marcus invită telespectatorii TVR Sport într-un univers al stării de bine, unde ...

„Atunci când satul face 7000 de ani”, un documentar observațional de Sergiu Ciocoiu | VIDEO

În peisajul pitoresc al Neamțului, satul Hoisești nu este doar un simplu punct pe hartă, ci o poartă către un trecut îndepărtat, o mărturie vie a ...

Vulnerabilitățile economice și riscul de sărăcie în România

Analizele recente realizate la nivel european conturează un tablou îngrijorător în privința stabilității financiare și a calității vieții pentru ...

Sezon nou “Sarea în bucate”: Rețeta secretă de Papanași de la Moneasa | VIDEO

Dan Liuț vizitează Moneasa, o stațiune cunoscută pentru papanași și pentru festivalul clătitelor („al scoverzilor"), organizat în ultimul ...

Felicia Filip, celebrată la TVR 2 în Gala „Artiști de Platină ai României”

Vineri, 9 octombrie, de la ora 22.10, TVR 2 difuzează Gala de Excelență „Artiști de Platină ai României”, un spectacol dedicat uneia dintre cele ...

„Fake News Alert”: Un nou mit marca Călin Georgescu.Țeapa de un milion de euro și urma sionistă în arestarea sa | VIDEO

Mihai Isac vă propune o nouă ediție a emisiunii „Fake News Alert”, difuzată la TVR Moldova și TVR Info.

Diana Lupescu, viața între scenă și familie. Cine este actrița atunci când nu mai joacă niciun rol, aflăm la „Rețeaua de idoli”

TVR 2 difuzează luni, 5 octombrie, de la ora 20:00, o nouă ediție a emisiunii „Rețeaua de idoli”, realizată de Irina Păcurariu. Cu doar două zile ...

Există locuri în Grecia în care timpul pare să fi încetinit. Locuri în care muntele, marea și oamenii spun aceeași poveste, de generații întregi. ...

„Casa viitorului cu Emilian Grigore”, aduce la TVR 1 povești despre locuințele de mâine

Din 10 octombrie, TVR 1 lansează „Casa viitorului cu Emilian Grigore”, o emisiune dedicată celor mai noi soluții, tehnologii și concepte ce ...

Peste 5 milioane de români trăiesc în țări din Europa

Fenomenul migrației din România a atins în ultimii ani dimensiuni fără precedent, devenind unul dintre cele mai complexe procese demografice și ...