Vineri, 16 octombrie, ora 23.00, la TVR 3, vă invităm să urmăriți documentarul - Vis de "vară indiană".
Peste câteva zile, în 20 octombrie, se vor împlini nouă decenii de la nașterea scriitorului Ioan Grigorescu.
Printr-un generos aranjament al destinului (și NU al nostru), această zi se situează, în programarea difuzărilor seriei de filme documentare Spectacolul Lumii, între o delicată și personală poveste despre vis și vârstă, pe care o difuzăm în această seară, și două episoade cu totul speciale ale serialului, cu o puternică implicare personală a autorului, despre care vom vorbi însă în săptămâna viitoare.
Vara indiană e un concept nord-american, de origină amerindiană, care definește o perioadă de vreme frumoasă, însorită, călduroasă (peste 20 de grade) după jumătatea lui octombrie, și după ce primelșe zile reci ale toamnei au înroșit frunzele arțarilor.
„Oare cine nu a visat, măcar în o dată în viață, că zboară? Că este de ajuns să-și desfacă brațele și să le miște ca pe niște aripi pentru a se desprinde de pământ... Copilăria ne este în vis vârsta împlinirii celor mai cutezătoare performanțe. Să te înalți, să te lași prins de vârtejul imaginilor, îmbătat de acea sete de absolut pe care ți-o dă eliberarea de forța gravitațională, iată marea taină a omului-pasăre în aspirația lui către infinit.” (Ioan Grigorescu, Vis de „Vară indiană”, vineri 16 octombrie la TVR 3)
Zborul domnului Grigorescu are o banală și turistică explicație: se află în nacela unei mini-gondole ce survolează stațiunea canadiană Montremblant, situată la 130 km de Montreal, la marginea unui parc național. Numeroasele linii de funicular care survolează localitatea asigură nu doar accesul la pârtii, iarna, și la drumeții spectaculoase vara, ci și legătura între centrul localității exclusiv pietonale și parcările de la marginea sa.
„... am filmat plutirea peste orașul canadian cu ciudatul nume de Montremblant numai pentru că ea mi s-a părut asemănătoare zborului din visele copilăriei (...) Și acum, la o vârstă care demult nu mai aparție tinereții, încă mai visez că zbor. Și nu mi-e rușine s-o mărturisesc.” (I. Grigorescu)
Un prilej bine venit pentru călătorul atent, veșnic tânăr în sufletul lui, dar îmbogățit cu experința a șapte decenii de viață la vremea realizării acestui film, să observe că pentru a face dintr-o mică așezare de munte o destinație turistică e nevoie de mai mult decât o linie de funicular. Să observe, survolând orășelul canadian de la înălțimea acoperișurilor, arhitectura plină de gust, farmec și măsură, adaptată climatului, reliefului dar și tradiției locale, meșteșuguri, totemuri indiene, locuri cu poveste, ateliere creative, umbrele și păpuși, firme și reclame, toate lipsite de orice stridență și aflate în desăvârșită armonie cu natura, care e în fond adevărata destinație a turiștilor. Prilej totodată pentru Ioan Grigorescu, mereu cu sufletul acasă oricât de departe s-ar afla, să se întrebe când se vor umple cu asemenea mici și fermecătoare așezări văile și coastele Carpaților...
Să fi fost acesta oare visul de vară indiană al domnului Grigorescu?
Scris de Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
Spectacolul lumii văzut din ... autocar
Recviem pentru doi Zgârie-Nori
