Un film născut în momentele fierbinți ce au urmat atacului de la 11 septembrie 2001 și realizat de Ioan Grigorescu în primele săptămâni de după acest moment tragic. Ați urmărit episodul vineri, 11 septembrie, la TVR 3, de la ora 22:00.
Pe 11 septembrie, Spectacolul lumii nu e vesel. E un episod despre hotarul fragil dintre viață și moarte, dintre pace și război.
Un film născut în momentele fierbinți ce au urmat atacului de la 11 septembrie 2001, realizat de Ioan Grigorescu în emoția primelor săptămâni de după acest moment tragic ce a schimbat, în timpul vieții noastre, cursul istoriei, și difuzat de TVR la două luni după atentat, în 11 noiembrie 2001.
De două ori istorie, așadar, într-o poveste pe care călătorul o dezvăluie de data aceasta într-un ton de elegie. Ochiul cineastului a surprins, cu aproximativ un an înaintea catastrofei, imaginea turnurilor gemene de la World Trade Center în fundalul unei statui, iar statuia este monumentul Soldatului Eliberator.
„E timpul. E timpul să vă povestesc și să vă arăt ce am filmat la New York, în Manhattan-ul de jos, înainte ca zgârie-norii gemeni care găzduiau centrul mondial al comerțului să fie uciși.” (Ioan Grigorescu, Recviem pentru doi Zgârie-Nori, vineri 11 septembrie, la TVR 3).
Sub emoția momentului, a imaginilor obsedante ce au bulversat lumea, Ioan Grigorescu alege personificarea celor doi uriași gemeni uciși - și tonul unui basm de demult pentru a ne relata istoria scurtei și strălucitoarei lor existențe.
„Purtau două nume, ca în poveste: David și Nelson, date de constructori încă din timpul înălțării lor, pentru a-i individualiza” (Ioan Grigorescu). Sunt numele celor doi frați Rockefeller care au inițiat în 1961 acest îndrăzneț proiect. Ambiția arhitectului Minoru Yamasaki a fost să depășească – în toți parametrii măsurabili – Empire State Building. Construcția s-a încheiat în 1973 și vreme de un an, până la finalizarea Sears Towers din Chicago, a deținut recordul mondial de înălțime.
Cifrele sunt în general lipsite de căldură, dar nimeni nu poate rămâne rece la ideea că în fiecare zi aici lucrau 50.000 de oameni. Un oraș întreg, și nu un oraș mic. Silueta clădirii era vizibilă la zeci de kilometri, atât de pe mare, cât și de pe uscat.
„... atunci când Gemenii au fost scoși din peisaj, panorama Manhattan-ului le-a apărut tuturor mutilată și de nerecunoscut, ca o femeie frumoasă căreia i s-au smuls doi dinți din față.”
Imaginile lui Ioan Grigorescu, filmate într-o zi liniștită de septembrie, ar fi putut fi surprinse în toamna următoare, poate chiar în ziua dinaintea atentatului. Tot așa de tihnit ar fi curs apa fântânilor, tot așa de ritmic și grăbit oamenii s-ar fi îndreptat către birourile lor... „Și ei?... ” – se întreabă în cabina de montaj Ioan Grigorescu, privind chipurile anonime ale călătorilor, dintre care fără îndoială unii se numără printre victimele dimineții de 11 septembrie 2001. „Și ea ?...” „Și el?...” – întrebări ce revin obsedant, pe dată ce revede și ne dezvăluie chipurile celor ce l-au însoțit, în lift, în bar, când a urcat să filmeze New York-ul noaptea de pe acoperișul celei mai înalte dintre clădirile orașului...
Pentru că în fond despre asta e vorba. Despre vieți omenești. Ca a ta. Ca a mea.
Au urmat imagini de groază pe care o lume întreagă le-a urmărit în septembrie 2001 și pe care cine le-a văzut nu le poate uita. Dar de-atunci au trecut aproape douăzeci de ani. Și mulți dintre voi nu le-ați văzut. Vă invit să le priviți în seara aceasta.
Pentru că de-acum fac și ele parte din spectacolul dramatic al lumii în care trăim.
Scris de Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
