„Sunt un om foarte echilibrat mental și mă simt confortabil cu orice provocare” – este „asul din mâneca” jurnalistului TVR, mereu de ajutor în situaţiile limită cu care s-a confruntat de-a lungul carierei. Despre parcursul său şi despre provocările jurnalismului într-o lume în permanentă schimbare ne vorbeste Claudiu Lucaci într-un interviu.
Jurnalist din 1990, Claudiu Lucaci s-a alăturat echipei Ştirilor TVR în 1994. Din 1998, este realizator de emisiuni la Direcţia Ştiri şi Sport, pe care a şi coordonat-o în perioada 2012-2017. În acest interval, a definit și dezvoltat un model new media orientat spre maximizarea profitului și a eficienței și a implementat proiectul primei stații TV în străinătate – TVR Moldova, la Chișinău.
S-a remarcat ca producător al formatului de succes „Ora de ştiri”, de la TVR 2, coordonator de campanii pentru promovarea unor evenimente de amploare reflectate de Televiziunea Română, dar şi moderator-prezentator al „Telejurnalului” de seară de la TVR 1. A moderat emisiuni precum „Spaţiul deciziilor”, „Impact Global”, „Ultima ediţie”, iar acum îl regăsim la pupitrul „Telejurnalului” de weekend, la masa discuţiilor dezbătând „Tema Zilei”, precum şi la „Ediţii speciale” ale postului de ştiri TVR INFO. A fost corespondent al Televiziunii Române în Statele Unite.
Motivul principal care îl determină să performeze îl reprezintă valoarea informaţiei obţinute de la invitaţi. Iar din respect faţă de telespectatori, adoptă o strategie de bază în ştiinţele comunicării: dacă poţi lămuri un subiect în 15 minute, nu căuta să-l explici într-o oră.
De-a lungul vremii, Claudiu Lucaci a fost implicat și în alte proiecte profesionale de importanță strategică, în cadrul Guvernului României şi al altor instituţii de stat, punându-şi la dispoziţie expertiza în domenii precum administrație publică, management organizațional, relații publice și negociere strategică, comunicare strategică și analiză predictivă. Este doctor în sociologia comunicării şi profesor asociat la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice - SNSPA.
Mai multe despre cariera sa şi despre provocările jurnalismului într-o lume în schimbare permanentă, cu o viteză tot mai mare, ne spune jurnalistul TVR în cele de mai jos.
Cum a început pasiunea ta pentru jurnalism și ce te-a determinat să alegi acest drum?
Claudiu Lucaci: Oricât ar părea de bizar, primul meu gând legat de jurnalism a fost în timpul liceului. Atunci mi-am dorit să dau admitere la Academia de Teatru și Film (în acele timpuri nu exista o şcoală superioară de jurnalism), dar am fost nevoit să renunț, din cauza dosarului de cadre nepotrivit. Până la Revoluție n-am mai avut acest obiectiv de carieră, însă norocul meu a fost ca, în 1990, să fie eliminată această restricție și să intru în presă. De atunci și până azi îmi împlinesc acest vis.
Care au fost cele mai importante momente din parcursul tău profesional?
C.L.: Sunt atât de multe... Poate că primele mele relatări, că reporter la „Tineretul liber”. Sau angajarea mea în TVR, în urma unui concurs foarte dificil. Dar și alte realizări profesionale, foarte numeroase, care au legătură cu pasiunea, ca jurnalist de televiziune, și satisfacția obținută prin recunoașterea publică a muncii mele.
Ai fost și corespondent în străinătate. Cum diferă munca de teren internațională față de cea din redacția din România?
C.L.: Am lucrat în diferite perioade ca trimis special al Ştirilor TVR. Desigur că există o mare diferență atunci când ești obligat să-ți organizezi singur activitatea și să te bizui doar pe membrii echipei care te sprijină în realizarea materialelor video. De fiecare dată când activam pe o perioadă mai lungă în spațiul extern, știam că se așteaptă de la mine să mă descurc și să livrez, fară complicații, corespondenţe live sau reportaje. Așadar, principala diferență este responsabilitatea suplimentară pe care ți-o asumi.
Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă astăzi un jurnalist de televiziune?
C.L.: Plafonarea. Evenimentele spectaculoase, plăcerea relatărilor de la faţa locului, exclusivitatea informației sunt tot mai rare și lasă spaţiu generos banalizării meseriei noastre. Pentru mine, jurnalismul este pasiune și cu cât munca devine sarcină sau normă, cu atât își pierde din plăcere sau atractivitate.
Cum se menține echilibrul între obiectivitate și presiunea politică în jurnalismul public?
C.L.: Destul de ușor, pentru cine are un comportament deontologic asumat. E greu să respingi total aceasta interferenţă, dar nu este imposibil să păstrezi echilibrul, dacă ai un set riguros de valori jurnalistice. Discuția despre obiectivitate este complicată, fiindcă deseori jurnalistul este provocat să greșească sau să eșueze în dorința sa de a fi corect. Dar, pentru asta, e nevoie să fii mereu în alertă, să te îndoiești tot timpul de calitatea informației și să ai o gândire critică înnăscută, pentru a descoperi eventualele capcane care apar.
Crezi că publicul mai are încredere în mass-media tradiționale? Ce ar trebui să se schimbe?
C.L.: Dacă ne uităm în cercetările sociologice, nu. Suntem la un nivel foarte scăzut, luat pe ansamblu. Dar noi trebuie să demonstrăm că nu suntem toți la fel. Iar publicul poate să facă diferența numai dacă îl convingem prin ceea ce facem permanent. Este foarte greu să-l convingi prin simpla menționare a seriozității informației pe care o prezinți. Acum este nevoie de strategii și campanii combinate de creștere a vizibilității și de poziționare diferită pe piață. Altfel, oricât spui, nu te va vedea mai nimeni. Iar asta este media în zilele noastre. Nu contează cât de corect ești, contează cât de convingător ești.
Eşti și cadru didactic. Ce sfat le dai tinerilor care vor să intre în presă?
C.L.: Am o oarecare relaxare în aceasta privință. Nu predau jurnalism, ci comunicare și PR. Asta îmi oferă libertatea să-i încurajez pe tineri să-și lărgească baza de alegeri în carieră. Prima mea opțiune pentru ei este în domeniul relațiilor publice, din motive evidente. Dar, dacă ar fi să-i încurajez să devină jurnaliști, le-aș arăta care sunt dificultățile pentru un debutant și apoi care sunt secretele unui parcurs de succes.
Cum poate fi pregătit un student pentru realitatea din redacție, dincolo de teorie?
C.L.: Vremurile în care te specializai la locul de muncă sunt cam vetuste. În continuare cred că jurnalismul este în mare măsură experiență acumulată în redacție, plus vocație. Dar astăzi, cu atâtea forme noi de jurnalism, aș fi mai precaut să las pe mana unor „veterani”, tributari unor obiceiuri greșite și maeștri în subterfugii, să-i învețe pe începători. Aș miza mai mult pe o selecție riguroasă a candidaților care pot demonstra că au abilități solide de jurnalist și un profil moral bine conturat. Ei vor fi astfel capabili să se ferească de tehnici murdare sau de tentații imorale.
Crezi că jurnalismul este o vocație sau o meserie care se învață în timp?
C.L.: Spuneam anterior că sunt amândouă. Nu ştiu în ce proporție. În cazul meu, vocația a fost prioritară. Dar, cu timpul, rigoarea și experiența m-au ajutat să mă dezvolt. Acum sunt în echilibru cu ambele. Dar nu uit că la începutul carierei mele în TVR, fostul meu şef mi-a spus că abia după 7 ani voi putea deveni un jurnalist de televiziune experimentat. Și recunosc că a avut dreptate.
Ai un ritual înainte de a intra în direct?
C.L.: Ce simpatică e întrebarea asta! Nu sunt superstițios. Nu am un ritual anume, dar sunt destul de precaut, ca să nu ies din obișnuința succesiunii pregătirilor de dinaintea unei emisii. Mereu am un termen de finalizare pentru pregătirea producției, niste acțiuni repetitive pe care le fac până la intrarea în studio. Dar nu sunt niciodată stresat sau timorat. Indiferent ce fac, cu cine sunt în dialog. Asta este și datorită felului meu de a fi. Mi-am controlat tracul din tinerețe, sunt un om foarte echilibrat mental și mă simt confortabil cu orice provocare. Chiar și în situații extreme, cum a fost recent, când am plecat din redacție să prezint un jurnal de știri și în platou am aflat că vom fi în breaking news...
Care este interviul pe care nu l-ai făcut încă, dar ţi-ai dori să îl realizezi?
C.L.: Oh, cât de multe au fost! Mereu vor fi munți de urcat și ținte de atins. Dar sunt realist în obiectivele mele. Nu contează prea mult cât de sus te uiți, important este cum reușeşti să scoți maximum posibil din ceea ce faci ca jurnalist. Între un președinte de ţară și un inventator nu sunt diferențe prea mari pentru mine. Unul poate fi greu accesibil, dar fad sau neinteresant, în timp ce altul este spectaculos și interesant pentru public. Dar, ca să-ți răspund la întrebare, mi-ar fi plăcut să obțin interviuri de la câțiva președinți din lume, dar nu părem prea importanți pentru ei când venim din România. Totuși, nu uit că am reușit să produc un documentar despre serviciile de informații americane, în care au apărut foarte multe personaje greu de abordat pentru orice jurnalist.
Cum reușeşti să te deconectezi de la ritmul intens al jurnalismului?
C.L.: Foarte simplu. Când nu lucrez la emisiuni, mă detașez complet de presiunea informațională. Eu aleg când și cum obțin informația de presă. Am descoperit cu mult timp în urmă cum să evit dependenţa de știri și cine îmi poluează mintea cu pseudo-informație. Un exercițiu util pentru oricine vrea să-și păstreze pasiunea și liniștea mentală este să își organizeze viața după priorități și obiective personale. Să nu amestece munca și viața privată. Să nu te atașezi de oameni care te folosesc din interes și să fii modest cu propria ta persoană. Atunci când nu transformi meseria într-un sanctuar personal, poți trăi în armonie și cu exteriorul.
