loader
Foto

Valea Loarei, tărâm de vis: povestea Castelului Chambord

RECOMANDARI

Renumită pentru castelele ei de poveste, podgoriile întinse și peisajele spectaculoase, Valea Loarei atrage anual milioane de turiști din întreaga lume. Supranumită „Grădina Franței”, această regiune aflată în inima Hexagonului este o incursiune vie în istorie, cultură și rafinament .

 

Continuăm să vă prezentăm o altă atracție turistică a zonei: Castelul Chambord.

Unul din cele mai spectaculoase castele din Valea Loarei, Chambord atrage anual sute de mii de turiști din întreaga lume. Construit la începutul secolului al XVI-lea de regele Francois I, castelul este un simbol al extravaganței renascentiste franceze.

Deși a fost gândit inițial ca un simplu pavilion de vânătoare, Chambord uimește prin dimensiuni: peste 400 de camere, 365 de șeminee și nu mai puțin de 84 de scări. În ciuda grandoarei, regele Francois I l-a folosit doar timp de aproximativ două luni în timpul domniei sale.

Încă de la intrare, vizitatorii sunt impresionați de scara dublă în spirală, despre care se spune că ar fi fost inspirată de schițele lui Leonardo da Vinci. O scară pe care doi oameni pot urca simultan... fără să se întâlnească vreodată.

Pe lângă interioarele impunătoare și camerele regale, inclusiv cele ale lui Ludovic al XIV-lea, turiștii pot admira priveliști spectaculoase de pe acoperișurile terasate. Iar în curte, o altă scară exterioară în spirală amintește de cea din castelul din Blois.

Domeniul este înconjurat de un zid de 32 de kilometri, construit pentru a ține înăuntru vânatul, cerbi și mistreți, pentru partidele regale. Iar grajdurile adăposteau odinioară 1200 de cai folosiți pentru călărie și vânătoare.

Vara, vizita la castel poate fi completată de un spectacol ecvestru organizat la grajduri.

Un loc încărcat de istorie, frumusețe și mister, Castelul Chambord rămâne o bijuterie a patrimoniului francez, care continuă să fascineze generații întregi. Dacă ajungeți în Franța, merită cu prisosință o oprire pe aceste meleaguri.

***

Sursa: Experience Loire

***

Credit foto: Shutterstock - MAD.vertise

Tag-uri: castele, Valea Loarei

Logo

 

Edița "Vară pentru voi" din 24 august oferă o oglindă fidelă a preocupărilor esențiale ale societății actuale, îmbinând armonios sfatul ...

Festivalul de folclor „Mamaia”, la 25 de ani. Trei seri de spectacol, în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Misteriosul „Gene Kelly – un american la... Hollywood”. Documentar despre un simbol al dansului, la TVR 2

Facem o călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. ...

„Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului”, un documentar portret al actorului la TVR 2

Cercetează neobosit arta actoriei, este hotărât să dezvolte noi formule și își folosește fiecare film pe post de laborator! Despre un actor cu ...

Divorțul alpin. În cine ai încredere totală când pleci pe munte?

Termenul de „divorț alpin” descrie ruptura totală de comunicare, empatie și cooperare dintre parteneri, adesea soți sau cupluri, sub influența ...

Istoria în direct la TVR Sport: Campionii de aur ai canotajului românesc luptă pentru medalii la CM 2026 de la Amsterdam

Evenimentul care reunește elita mondială din canotajul clasic (atleți de top) și para-canotaj (atleți cu dizabilități) se desfăşoară în perioada ...

„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

“MuzA la Băi” - Redescoperirea Patrimoniului la Băile Govora | VIDEO

Expoziția "MuzA la Băi", organizată de Asociația StudioGovora în colaborare cu Muzeul de Arhitectură din România, marchează o inițiativă ...

Concertul de deschidere a Concursului Internațional George Enescu – un eveniment de gală, în exclusivitate la TVR

Unul dintre marile evenimente ale vieții muzicale internaționale, din nou în lumina reflectoarelor la TVR! Concertul de deschidere a Concursului ...

Muzeul Combinatului Siderurgic Reșița: Piese, fotografii, documente & pasiune | VIDEO

Reșița, un oraș al cărui nume a fost odinioară sinonim cu industria siderurgică, își păstrează vie moștenirea, manifestată la tot pasul prin ...

Turismul, generator de imagine şi accelerator de business

Obiectivele de patrimoniu bine conservate datorită investiţiilor şi puse în valoare prin manifestări care le dau viaţă sunt generatoare de ...

Duminica filmului românesc, la TVR 2: istoria unui triunghi amoros, în filmul „Meandre”, cu Margareta Pogonat

Anda este o femeie frumoasă şi elegantă, ale cărei sentimente se împart între soţul ei, Constantin, arhitect de succes, şi Petru, iubitul din ...

Muzică, talent, tradiție: Festivalul „Mamaia” 2026, în direct la TVR

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20:00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

Sezonul estival, o perioadă a relaxării și a călătoriilor, aduce cu sine și o serie de provocări legate de siguranța personală și a bunurilor. ...