Un nou studiu evidențiază o tendință tot mai prezentă în piața muncii din România: peste jumătate dintre angajați iau în calcul o schimbare profesională, chiar dacă nu știu exact încotro se îndreaptă. Potrivit datelor, mai bine de 60% dintre respondenți spun că ar vrea să plece de la actualul loc de muncă, însă nu au încă un plan de rezervă. Doar 18% declară că știu clar care sunt pașii următori.
Printre motivele principale pentru dorința de schimbare se numără nivelul salarial, dorința de a lucra într-un mediu empatic, flexibilitatea programului și posibilitatea de a lucra remote.
Dar poate cea mai interesantă concluzie a studiului este legată de schimbarea valorilor. Mulți angajați români încep să pună accent pe respectul personal și echilibrul emoțional mai mult decât pe beneficiile financiare. Aproape jumătate dintre respondenți (42%) afirmă că nu ar accepta niciun compromis care le-ar afecta demnitatea, chiar dacă li s-ar oferi un salariu mai mare. Iar 43% consideră că starea lor emoțională este mai importantă decât câștigurile materiale.
Epuizarea psihică la locul de muncă, cunoscută și sub numele de burnout, este un alt factor îngrijorător. 32% dintre angajați spun că ar renunța la locul de muncă din cauza acestui fenomen. Peste jumătate dintre cei chestionați se confruntă zilnic cu un nivel ridicat de stres – o creștere față de anii anteriori.
În același timp, doar 12% dintre participanți spun că își urmează cariera cu o direcție clară. Ceilalți se simt prinși într-un proces de adaptare sau reinventare, într-un context profesional în continuă schimbare.
În ceea ce privește temerile legate de tehnologie, inteligența artificială nu pare, deocamdată, să le provoace mari îngrijorări angajaților din România. Cei mai mulți spun că nu se simt amenințați de avansul AI în piața muncii.
Mai multe, pe TVR INFO.