loader
Foto

Ultima zi pe Via Transilvanica - ziua 64: Balotești - Drobeta-Turnu-Severin

RECOMANDARI

În ultima zi pe Via Transilvanica, Alexandru Ungureanu străbate cei 26 kilometri dintre Balotești și Severin, traseu considerat de dificultate medie. Colegul nostru nostru a pornit în această această călătorie pentru a strânge fonduri pentru campusul medical de la Spitalul Clinic pentru Copii „Marie Curie” din București, unde sunt tratați micii pacienți oncologici.

 

Pe acest traseu, s-ar fi aflat insula Ada Kaleh, inundată în 1970 de apele Dunării, atunci când s-a construit primul baraj de la hidrocentrala Porțile de Fier, precum și monumentul dedicat regelui Carol I, care, atunci când a debarcat la Severin, a spus că „punând piciorul pe acest pământ sacru, m-am și făcut român”. Tot pe această rută, se găsesc și rămășițele podului lui Apolodor din Damasc, arhitectul care a proiectat și Columna lui Traian.

Odată cu traseul Balotești - Drobeta Turnu-Severin, Alexandru Ungureanu finalizează cele două luni pe Via Transilvanica.

Colegul nostru, Alexandru Ungureanu, este motivat, în această călătorie pentru speranță și solidaritate, de memoria fetiței pe care a pierdut-o în urmă cu opt ani. El va dona câte un leu pentru fiecare din cei 1.400 kilometri pe care îi va parcurge pe Via Transilvanica.

Pierderea fetiței noastre, Bubu, în 2017, a fost o durere de nedescris. Ne-a marcat profund. Vrem ca această durere să aibă un sens, să ajutăm copiii și părinții care au nevoie de sprijin. Astfel, s-a născut în sufletul meu acest proiect: de a parcurge Via Transilvanica, susținând o cauză caritabilă.

Nu este primul proiect de acest gen; în 2021, am pedalat 3.000 kilometri în jurul graniței țării noastre și am strâns bani pentru Salvați Copiii. Prin acțiunea noastră, vrem să-i ajutăm și pe cei care au nevoie, să îi sprijinim pe cei care trec prin momente grele.

Astăzi, viața ne-a oferit o nouă rază de soare. Suntem o familie unită și fericită, avem o fetiță sănătoasă care ne aduce bucurie zi de zi, încă din 25 aprilie 2023. Prin această călătorie vreau să transmit un mesaj de curaj: «Luptați pentru tot ceea ce iubiți, mergeți mai departe și nu renunțați la visurile voastre»!

Împreună putem da o șansă în plus copiilor bolnavi”, este mesajul lui Alexandru.

(w882) Alexandru

Colegul nostru, Alexandru Ungureanu. Foto: Facebook

Via Transilvanica, supranumită „drumul care unește”, este un traseu turistic de 1.400 de kilometri care taie România de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Cel mai adesea, traseul se parcurge pe jos, cu bicicleta sau călare, fiind singurul traseu care traversează zece județe, și anume Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți. De asemenea, traseul e împărțit pe șapte zone cultural-istorice: Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica, Terra Romana.

Unul dintre elementele specifice ale traseului este faptul că fiecare kilometru este semnalizat printr-o bornă din andezit sculptată. Bornele formează probabil cea mai lungă galerie de artă de exterior din lume.

Dincolo de obiectivul turistic, Via Transilvanica este o modalitate de a scoate la lumină locuri din țară, aparent uitate de lume și depopulate major și să le ofere o nouă viață.â

(w882) Via Transi

Campania Televiziunii Române se desfășoară în parteneriat cu Asociația „Dăruiește Viață”. Puteți sa îl sprijiniți pe Alexandru Ungureanu pe site-ul Dăruiește Viață, aici. De asemenea, un SMS cu textul „PROMIT” la numărul 8835 înseamnă 5 euro donaţi pentru construirea noului campus medical pediatric de la Spitalul „Marie Curie”. Toţi copiii şi părinţii care ajung aici, la spital, vor putea avea astfel să aibă condiții la care nici n-au visat.

 
Umor, folclor şi poezie la „Drag de România mea!”

Sezonul 15 al emisiunii “Drag de România mea!” continuă duminică, 23 noiembrie, cu nume de referință, cu amintiri, imagini de ieri şi de azi, ...

Banii, azi: De ce ne este greu să ne gestionăm bugetul

Finanțele personale rămân un subiect sensibil și adesea generator de confuzie pentru o mare parte dintre români.

În căutarea Nevăzutului - Pavel Șușară la „Convorbiri Spirituale”

„Istoria trăiește prin inerții așa cum trăiește și prin rupturi, prin schimbări”, spune criticul şi istoricul de artă Pavel Șușară, în ediția ...

Săptămâna sportivă pe TVR SPORT: box, hochei, volei, bob şi polo în prim-plan

În perioada 17–23 noiembrie, TVR SPORT aduce o varietate impresionantă de competiţii live — de la sporturi de iarnă la confruntări în sală și ...

Marile Pelerinaje Creștine Europene (II)

  REPORTAJ-ANALIZA     TVR.RO 

Marile Pelerinaje Creștine Europene (II)

publicat: Marţi, 18 Noiembrie 2025

Oriunde te duci, pe tine te cauți. Când te bucuri de ce-ai găsit undeva, se bucură de fapt sufletul tău că a mai dat de o oglindă. Și pe un drum, ...

Patriotism și ambiția datoriei împlinite. O nouă ediţie „Ora Regelui”, la TVR 1

Sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 13.00, la „Ora Regelui”, străbatem țara împreună cu purtătorii Ștafetei Veteranilor Invictus, însoțim Familia ...