Programe IN MEMORIAM Vladimir Găitan, la TVR | VIDEO

TVR.RO | actualizat: Luni, 04 Ianuarie 2021
În semn de omagiu adus actorului Vladimir Găitan care ne-a părăsit în această săptămână, Televiziunea Română își schimbă grila de programe, la TVR 1, TVR 2 și TVR 3, pe 14 și 15 noiembrie.
Vladimir Gaitan

TVR difuzează două filme artistice şi un spectacol de teatru reprezentative pentru Vladimir Găitan, precum şi două emisiuni dedicate lui, despre personalitatea şi activitatea sa profesională.

Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.10, TVR 1 a programat filmul „Reconstituirea", în regia lui Lucian Pintilie, cu Vladimir Găitan, George Constantin şi George Mihăiţă în rolurile principale. În 2008, Asociația Criticilor Români de Film a desemnat „Reconstituirea" drept cel mai bun film românesc din toate timpurile.

„Reconstituirea" are la bază nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, pornind de la un fapt real petrecut în anii '50 pe malul Timişului. Vuică şi Ripu, doi elevi de la seral, și-au sărbătorit absolvirea printr-o beție de pomină, după care s-au încăierat și au spart capul ospătarului care încerca să-i despartă, dărâmând și un șopron. Dacă s-ar da curs plângerii, tinerii ar risca doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învățăturile necesare. În loc de asta, „publicul" prezent la reconstituire va fi martorul unui tragic şi stupid accident.

Filmul va fi urmat, de la ora 23.00, de o ediţie a emisiunii Profesioniştii, dedicată actorului Vladimir Găitan.

(w640) Vladimir G

Tot la TVR 1, duminică, 15 noiembrie, de la ora 18.00, descoperim la Dosar România detaliile realizării filmului „Reconstituirea", un documentar road-movie cu întoarcere la locul naşterii unui mare film românesc, filmul fără interioare.

Cornel Mihalache a realizat dosarul „Reconstituirii" într-un document de televiziune care ne dezvăluie câteva din culisele filmării desfășurate într-un singur loc, la Sinaia, la intersecţia Valea Prahovei cu Valea Rea. Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Ileana Popovici, George Constantin, Ernest Maftei ne fac din nou să râdem, cu o lacrimă în colţul ochiului. Producător Răzvan Butaru.

(w640) Vladimir G

TVR 2 vă invită să revedeţi duminică, 15 noiembrie, de la ora 11.00, o ediţie a emisiunii Destine ca-n filme, în care Iuliana Marciuc a stat de vorbă cu regretatul actor. A fost pentru prima dată când Vladimir Găitan a povestit despre boala teribilă de care a suferit de când avea 38 de ani, despre tratamentul urmat de-a lungul zecilor de ani, dar şi despre felul în care a fost privit când afecţiunea sa a devenit publică. „A fost o întâlnire emoționantă, la el acasă, unde a primit echipa „Destine ca-n filme”, dar şi la Teatrul de Comedie, unde a slujit foarte mulți ani și de unde a ieșit la pensie”, îşi aminteşte Iuliana Marciuc.

Tot la TVR 2, de la 20.10, la Duminica filmului românesc, urmăriţi „Ultima noapte de dragoste", drama în regia lui Sergiu Nicolaescu. inspirată de romanul lui Camil Petrescu, film ce îl are în rolul principal pe Vladimir Găitan.

Duminică, de la ora 16.00, TVR 3 a programat spectacolul de teatru „Poker", de Adrian Lustig, în regia lui Alexandru Tocilescu, o piesă cu Vladimir Găitan, George Mihăiță, Valentin Teodosiu şi Simona Stoicescu, și care s-a jucat ani la rând, seară de seară, cu casa închisă.

(w640) Vladimir G

VLADIMIR GĂITAN (2 februarie 1947 - 10 noiembrie 2020)