Cum arătau personajele istorice Ötzi – Omul de gheaţă sau Devochka - Prințesa din Siberia ori o clădire din epoca romană din care s-au mai păstrat doar câteva cărămizi? Aflăm de la dr. fiz. Laurenţiu-Marian Angheluţă - cercetător ştiinţific la Centrul de excelență pentru restaurare prin tehnici optoelectronice şi fondator al luthonium - Virtual Heritage - , care ne povestește despre pasiunea de a reconstrui trecutul cu tehnologia viitorului.
Laurenţiu-Marian Angheluţă în studioul personal, unde scanează o hemimandibulă de urs de peşteră, veche de 40.000 de ani/credit foto L. Angheluţă
Absolvent al Facultății de Fizică-Informatică (Universitatea de Vest din Timișoara), dar şi fotograf pasionat, artist 3D și programator web, Laurenţiu a ales o carieră în zona patrimoniului cultural şi se ocupă de digitizarea 3D și reconstrucţia virtuală de monumente istorice. Poate suna complicat, ca tot ce ţine de era digitală, dar, în realitate, cu ajutorul tehnologiei putem recrea trecutul istoric şi înţelege mai bine vremurile de acum mii de ani, iar siturile istorice pot căpăta viaţă.
Întrebare: Suntem în plin avânt tehnologic, abia ţinem pasul schimbărilor digitale. Te ocupi de digitizarea patrimoniului cultural. Ce înseamnă asta, ce faci concret? Există o diferenţă între digitalizare şi digitizare?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: E o diferenţă subtilă, dar există. Dacă prin digitalizare înțelegem transpunerea unui mod de lucru analog (gestiune, arhivare, planificări, management și alte activități administrative) în unul bazat pe tehnologie digitală, cum sunt bazele de date sau platformele online, prin digitizare înțelegem obținerea unei replici digitale a unei informații sau a unui obiect fizic din lumea reală (tablouri, fotografii, film, text, obiecte, monumente etc).
Dr. fiz. Laurenţiu-Marian Angheluţă la un workshop de fotogrammetrie, Plovdiv, 2022/credit foto L. Angheluţă
Întrebare: Ai urmat Facultatea de Fizică, dar ai ales o carieră în alt domeniu. Cum ai ajuns pasionat de istorie, de digitizarea 3D şi reconstruirea virtuală a unor situri?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: Sunt pasionat de istorie de când mă știu, iar de reconstrucția virtuală a siturilor istorice (prin modelare 3D) sunt atras de peste 20 de ani, încă din perioada liceului, după primul contact cu computerul și programarea, când am avut primele încercări de modelări ale unor cetăți medievale sau mănăstiri după planuri și fotografii. La nivel profesionist, am reluat această activitate de câțiva ani, urmând și câteva cursuri internaționale de specialitate pentru a-mi însuși un mod de lucru corect din punct de vedere științific, care să se îmbine foarte bine și cu aspectul estetic, atractiv pentru public. Nu pot să nu menționez importanta influență inspirațională pe care a avut-o și o are în continuare ilustratorul istoric Radu Oltean, cu care, de altfel, am și colaborat de curând, în ultimul său volum „Din vremea lui Tudor”, contribuind cu o ilustrație a Culei Cioabă-Chinţescu de la Șiacu.
Cu digitizarea 3D am intrat în contact la actualul loc de muncă, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică (INOE 2000), unde lucrez în cadrul Departamentului CERTO (Centrul de excelență pentru restaurare prin tehnici optoelectronice), departament dedicat de aproape 30 de ani dezvoltării de metode moderne pentru investigarea şi documentarea patrimoniului cultural. Aici activez momentan ca cercetător ştiinţific (CS2), iar printre responsabilitățile mele se numără documentarea imagistică și digitizarea 3D (scanare laser sau fotogrammetrie). Această activitate a devenit, la rândul ei, o pasiune pe care o profesez și în timpul liber.
Dr. fiz. Laurenţiu-Marian Angheluţă la un workshop de fotogrammetrie, Plovdiv, 2022/credit foto L. Angheluţă
Întrebare: Eşti angrenat în vreun proiect de digitizare 3D care să implice patrimoniul culturalal al Bucureștiului?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: Sigur că da. În acest moment, în cadrul activităţilor mele cu Luthonium - Virtual Heritage, sunt implicat, prin intermediul ONG-ului „Călător prin România" condus de Iulian Tănașcu, într-un proiect deosebit de interesant și necesar deopotrivă: digitizarea 3D a monumentelor funerare din Cimitirul Șerban Vodă „Bellu" din București - obiectiv inclus în Ruta Europeană a Cimitirelor Semnificative.
Întrebare: Am remarcat pe site-ul luthonium.com proiecte de digitizare 3D, dar şi câteva reconstrucţii 3D foarte spectaculoase. Cele două procese sunt complementare?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: Reconstrucția 3D și digitizarea 3D sunt procese diferite cu scopuri diferite, dar care în anumite contexte se îmbină foarte bine sau chiar sunt interdependente. Ce este digitizarea 3D am explicat deja, adică transpunerea unei suprafețe fizice din lumea reală în lumea virtuală în format digital, lucru care poate fi realizat prin mai multe metode, cum ar fi scanarea cu fascicul laser sau lumină structurată, sau prin fotogrammetrie. Cum spuneam, scopul digitizării 3D este obținerea unei replici în cel mai mic detaliu și la o scară foarte precisă a suprafeței existente.
Reconstrucția virtuală înseamnă proiectarea și realizarea unei replici a unui obiectiv istoric, așa cum ar fi arătat el la un anumit moment din istorie, obiectiv care astăzi nu mai există, există parțial sau substanțial modificat. Acest proces implică multă meticulozitate și rigurozitate științifică. Chiar dacă aparent ar intra în zona de creație artistică, în realitate, reconstrucția virtuală (cu toate subdomeniile și variațiunile ei) este destul de bine reglementată de către forurile de specialitate (UNESCO, ICOMOS).
Reconstrucţie a personajului istoric Devochka/credit foto L. Angheluţă
Întrebare: Printre proiectele tale de reconstrucţie virtuală se regăsesc: o baie romană din secolul al III-lea din Apulum - Dacia romană, Cula Cioabă-Chinţescu, un oraş roman antic, dar şi reconstrucţia lui Ötzi, cunoscut și sub numele de „Omul de gheață”, mumia descoperită în Alpii italieni, care a trăit în jurul anului 3.300 î.Hr. Cum îţi selectezi proiectele și cum lucrezi efectiv la ele?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: Momentan, încă sunt la început de drum în acest domeniu, iar unele dintre proiecte sunt experimentale sau realizate pe cont propriu (cum este Cula Cioabă-Chinţescu de la Șiacu sau orașul roman Segobriga), altele sunt colaborări cu arheologi din țară, care au remarcat primele mele proiecte și și-au dorit să lucreze cu mine. Ötzi şi Prințesa din Siberia sunt parte a unei frumoase colaborări cu Roxana Stăncescu de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva pentru un festival anual dedicat popularizării istoriei (ʺUnder_Historyʺ), tematica pentru care cele două personaje au fost realizate fiind tatuajul în istorie. Baia romană din Apulum, de asemenea, este rodul colaborării cu dr. Anca Timofan de la Muzeul Unirii Alba Iulia, reprezentând o foarte completă reprezentare a tehnologiei de încălzire prin pardoseală și pereți, reconstrucție bazată pe descoperirile in situ. Alte colaborări interesante au fost pentru obiecte de patrimoniu arheologic mobil, precum un interesant vas din bronz descoperit în beciul unei barăci din fortul roman de la Mălăiești (unde am colaborat cu dr. Ovidiu Țentea, de la Muzeul Național de Istorie a României - MNIR) sau un coif militar de paradă descoperit în Teleorman (colaborare cu dr. Alexandru Rațiu, MNIR).
dr. fiz. Laurenţiu-Marian Angheluţă alături de dr. Anca Timofan, pe şantierul arheologic
Fiecare proiect de reconstrucție virtuală presupune foarte multă documentare şi colaborarea cu unul sau mai mulţi specialiști (arheologi, arhitecți, istorici de artă etc) pentru a respecta un realism al produsului final.
Întrebare: Cât e imaginație și cât e ipoteză științifică atunci când reconstruieşti virtual un element sau un spațiu istoric?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: Aceasta este o foarte bună întrebare. Pentru că asta ne întrebăm cu toții când vedem o ilustrație istorică: chiar așa arăta acea cetate? Întotdeauna o reconstrucție va avea elemente de ipoteză. Unele mai mult, altele mai puțin. Elementele ipotetice sunt introduse atunci când avem puține informații sau analogii referitoare la subiectul nostru. Elementele imaginare sunt introduse doar atunci când nu există absolut nici o informație, dar este necesară prezența lor pentru a întregi imaginea sau a da viață unei scene sau unui peisaj istoric. Din acest motiv, pentru corectitudinea științifică și pentru ca alți ilustratori să poată folosi creația ta, pentru a o îmbunătăți în urma unor posibile descoperiri arheologice ulterioare, este necesară luarea unor măsuri pentru a delimita în scena proiectată ceea ce este real, existent în lumea reală, de ceea ce este ipotetic și ceea ce este imaginar. O metoda pe care eu o folosesc este introducerea unei scări de dovezi arheologice care practic este un gradient de culori, fiecare culoare fiind un cod pentru nivelul de ipoteză al elementului respectiv din scenă. Spectrul de culoare fiind încadrat între real fizic și total imaginar.
Reconstrucţie baie romană, detaliul din partea dreaptă cu cât e real şi cât e imaginar/credit foto L. Angheluţă
Întrebare: Din câte am putut observa, proiectele tale nu se adresează exclusiv cercetărilor. Aşadar, care ar fi categoriile de public cărora te adresezi?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: Motivația mea în acest domeniu își are rădăcinile în dorința de a vedea (eu în primul rând) cum ar fi arătat, cum s-ar fi simțit lumea care nu mai există în diferite momente din istorie. Așadar, o primă țintă a mea ar fi publicul larg, în special pasionații de istorie. Dorința mea ar fi ca siturile arheologice și muzeele să incorporeze cât mai multe ilustrații și reconstrucții istorice care să dea un sens vizitatorului care se uită la urmele de ziduri sau fundații. Dar în același timp, mă adresez și comunității științifice în cadrul articolelor la care contribui.
Reconstrucţie oraş roman, detaliul din partea dreaptă cu cât e real şi cât e imaginar/credit foto L. Angheluţă
Întrebare: Vedem, de obicei, reconstituiri istorice la televizor, mai ales în filmele documentare. Dar când ajung pe un sit, celor mai mulţi vizitatori le este greu să-şi imagineze cum arăta locul respectiv înainte. Când am vizitat Persepolis, am avut opțiunea să folosim ochelari VR, care ne-au transpus în epoca Imperiului Persan şi cu ajutorul cărora ne-am „plimbat” prin palatele şi sălile fostei capitale antice. Ar fi posibil şi la noi, pe unul dintre siturile arheologice?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: Sigur că este posibil! Momentan sunt deja muzee de la noi din țară care folosesc tehnologia VR pentru vizualizarea de elemente digitizate 3D (de la obiecte la situri arheologice). Pentru reconstrucții încă nu am văzut la noi spații dedicate permanent, dar în același timp, această nișă nici nu este foarte dezvoltată la noi în ţară. Prin dezvoltat mă refer la disponibilitatea beneficiarilor de a investi în astfel de reprezentări, care într-adevăr nu sunt tocmai ieftine. Tehnologie există, specialiști pasionați ca mine există și lucrează și ei proiecte diferite, interes din partea arheologilor există, însă lipsește interesul decidenților și alocarea de fonduri pentru aceste activități sau servicii.
Reconstrucţie a personajului istoric Ötzi – Omul de gheaţă/credit foto Laurenţiu Angheluţă
Întrebare: Cum speranţa moare ultima, sper să apară şi la noi spaţii dedicate permanent unor reconstrucţii, ca decidenţii să investească şi în această zonă. Pentru tine ce urmează? Ce proiecte, idei sau vise ai pentru viitorul apropiat sau chiar mai îndepărtat?
Laurenţiu-Marian Angheluţă: În acest moment experimentez câteva concepte de explorare virtuală interactivă a reconstrucțiilor pe care le realizez. Un exemplu în acest sens este aplicația web pentru modelul culei Chințescu-Cioabă, la care lucrez de ceva vreme împreună cu Alexandru Popovici (vaultcg.com), şi care este aproape finalizată, urmând a fi lansată în lunile următoare.
Şi tot legat de vizualizarea 3D în mediul online, mai lucrez, atât la Institut cât și în cadrul Luthonium - Virtual Heritage, la o altă aplicație, mai complexă, cu ajutorul căreia să poată fi vizualizate date imagistice (imagini termice, în ultraviolet, hiperspectrale etc.) pe modelul digitizat 3D al unui monument sau chiar obiect de patrimoniu. Această aplicație va fi un instrument foarte folositor specialiștilor în a avea o imagine completă a datelor pe care ei le culeg și pentru a le ușura munca în stabilirea proceselor de conservare, restaurare, monitorizare. Chiar dacă este încă la nivel experimental, aplicaţia poate fi accesată la 3d-vimm.luthonium.com.
În viitorul apropiat, vreau să dezvolt un curs complet pentru documentarea, digitizarea 3D şi prezentarea elementelor de patrimoniu la un standard înalt, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi artistic. Pe termen lung, îmi doresc să contribui cu concepte moderne, implementate la nivel de sit sau muzeu, pentru crearea de experienţe virtuale educative dedicate vizitatorilor.
Credit foto: Laurenţiu-Marian Angheluţă/luthonium.com
