loader

La TVR 2, „Jandarmii“ lui Louis de Funès stârnesc hohote de râs

RECOMANDARI  TVR2 

În fiecare sâmbătă, la TVR 2, e seara comediei! De la ora 20.10, nu rataţi ocazia de a-l revedea pe inegalabilul maestru al comediei franceze în unul dintre rolurile sale memorabile, cel al jandarmului Ludovic Cruchot.

 

La TVR 2 serile de vară sunt mai plăcute şi mai amuzante cu un regal de comedie: seria „Jandarmii”, şase filme care prezintă aventurile unor năstruşnici jandarmi, în centrul acestora aflându-se sergentul Cruchot, interpretat de Louis de Funès. Seria debutează din 6 iulie, iar în fiecare sâmbătă, de la ora 20.10 puteţi urmări: „Jandarmul din Saint Tropez“ (6 iulie), „Jandarmul la New York“ (13 iulie), „Jandarmul se însoară“(20 iulie), „Jandarmul la plimbare“ (27 iulie) şi „Jandarmul şi Jandarmeriţele“ (10 august).

Sâmbătă, 6 iulie, de la ora 20.10. este programat primul film al seriei regizate de Jean Girault, „Jandarmul din Saint-Tropez” (Le gendarme de Saint-Tropez - Franţa-Italia, 1964). Producţia a avut un succes imens în Franţa, unde peste 7 milioane de spectatori au umplut sălile de cinema. După nenumărate gafe profesionale, inspectorul Cruchot este avansat în funcţie şi trimis, drept răsplată pentru munca realizată, la Saint Tropez. Împreună cu fiica sa, sergentul Cruchot ajunge să se lupte cu nudiştii din Saint Tropez, să îşi scoată fiica din încurcăturile în care intră şi mai ales să prindă o bandă de hoţi de tablouri.

(oar_w460)

Sâmbătă, 13 iulie, de la ora 20:10. "Jandarmul la New York" (Le gendarme a New York, Franţa, 1965). Buclucaşii jandarmi din Saint Tropez sunt desemnaţi să-şi reprezinte secţia la o Conferinţă Internaţională a Poliţiei, tocmai în New York. În clocotitorul oraş vrea să meargă şi fiica jandarmului-şef, dar ordinul este clar: fără neamuri ! Trecuţi oceanul, jandarmii francezi se străduiesc din toate puterile să nu-şi facă ţara de râs, dar potenţialul lor catastrofic le creează tot timpul probleme. Colac peste pupăză, Cruchot îşi vede fiica peste tot în labirinticul New York şi pleacă în căutarea ei.

(oar_w460)

Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 20:10. "Jandarmul se însoară" (LE GENDARME SE MARIE, Franţa-Italia, 1968). Jandarmul-şef Cruchot îşi întâlneşte iubirea vieţii, pe nume Josepha, frumoasa văduvă a unui colonel, persoană foarte influentă. Dar Nicole, fiica lui Cruchot, n-o place pe viitoarea mamă-vitregă şi este hotărâtă să folosească toate mijloacele necesare ca să împiedice nunta celor doi.

Sâmbătă, 27 iulie, de la ora 20.10. "Jandarmul la plimbare" (LE GENDARME EN BALADE, Franţa, 1970). Cruchot, împreună cu colegii săi, sunt scoşi forţat la pensie. El se retrage la castelul bogatei sale soţii, unde timp de câteva luni se plictiseşte copios fiindcă nu este lăsat să facă nimic. Nici măcar revederea vechilor camarazi nu-i readuce zâmbetul pe faţă şi pofta de viaţă. Printr-un concurs de împrejurări, ei pleacă într-o călătorie la Saint-Tropez, unde vor intra în noi buclucuri şi vor crea doar haos, ca în vremurile bune când activau aici ca jandarmi.

(oar_w460)

(oar_w460)

Sâmbătă, 10 august, de la ora 20:10. "Jandarmul şi jandarmeriţele" (LE GENDARME ET LES GENDARMETTES - Franţa, 1982). Buclucaşii jandarmi ai brigăzii din Saint-Tropez, mutaţi într-un nou sediu, primesc şi o nouă însărcinare: să instruiască patru tinere jandarmeriţe stagiare. Noile colege se descurcă destul de bine cu îndeplinirea îndatoririlor, depăşindu-şi uneori instructorii. După o săptămână însă, un specialist în spionaj informatic le răpeşte una câte una şi le duce la o destinaţie necunoscută. Cruchot şi vajnicii jandarmi din Saint-Tropez vor elabora un plan pentru găsirea jandarmeriţelor, punându-şi propriile vieţi în pericol.

Logo

 

Edița "Vară pentru voi" din 24 august oferă o oglindă fidelă a preocupărilor esențiale ale societății actuale, îmbinând armonios sfatul ...

Festivalul de folclor „Mamaia”, la 25 de ani. Trei seri de spectacol, în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Misteriosul „Gene Kelly – un american la... Hollywood”. Documentar despre un simbol al dansului, la TVR 2

Facem o călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. ...

„Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului”, un documentar portret al actorului la TVR 2

Cercetează neobosit arta actoriei, este hotărât să dezvolte noi formule și își folosește fiecare film pe post de laborator! Despre un actor cu ...

Divorțul alpin. În cine ai încredere totală când pleci pe munte?

Termenul de „divorț alpin” descrie ruptura totală de comunicare, empatie și cooperare dintre parteneri, adesea soți sau cupluri, sub influența ...

Istoria în direct la TVR Sport: Campionii de aur ai canotajului românesc luptă pentru medalii la CM 2026 de la Amsterdam

Evenimentul care reunește elita mondială din canotajul clasic (atleți de top) și para-canotaj (atleți cu dizabilități) se desfăşoară în perioada ...

„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

“MuzA la Băi” - Redescoperirea Patrimoniului la Băile Govora | VIDEO

Expoziția "MuzA la Băi", organizată de Asociația StudioGovora în colaborare cu Muzeul de Arhitectură din România, marchează o inițiativă ...

Concertul de deschidere a Concursului Internațional George Enescu – un eveniment de gală, în exclusivitate la TVR

Unul dintre marile evenimente ale vieții muzicale internaționale, din nou în lumina reflectoarelor la TVR! Concertul de deschidere a Concursului ...

Muzeul Combinatului Siderurgic Reșița: Piese, fotografii, documente & pasiune | VIDEO

Reșița, un oraș al cărui nume a fost odinioară sinonim cu industria siderurgică, își păstrează vie moștenirea, manifestată la tot pasul prin ...

Turismul, generator de imagine şi accelerator de business

Obiectivele de patrimoniu bine conservate datorită investiţiilor şi puse în valoare prin manifestări care le dau viaţă sunt generatoare de ...

Duminica filmului românesc, la TVR 2: istoria unui triunghi amoros, în filmul „Meandre”, cu Margareta Pogonat

Anda este o femeie frumoasă şi elegantă, ale cărei sentimente se împart între soţul ei, Constantin, arhitect de succes, şi Petru, iubitul din ...

Muzică, talent, tradiție: Festivalul „Mamaia” 2026, în direct la TVR

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20:00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

Sezonul estival, o perioadă a relaxării și a călătoriilor, aduce cu sine și o serie de provocări legate de siguranța personală și a bunurilor. ...