La mulţi ani, Radio România!

TVR.RO | actualizat: Vineri, 01 Noiembrie 2019
Postul public de Radio aniversează, astăzi, 91 de ani de la prima emisie.

Ca în fiecare an, îmi face o deosebită plăcere să vă trimit toate gândurile bune din partea Televiziunii Române şi să urez Radio România La mulţi ani, cu prilejul aniversării a 91 de ani!, a declarat Doina Gradea, Preşedinte-Director General al TVR.

De-a lungul timpului, radioul public s-a aflat permanent în serviciul ascultătorilor şi s-a impus ca un reper în piaţa media din România, oferind publicului informaţii în timp real, divertisment de calitate, muzică sau programe sportive, fiind, în acelaşi timp, martorul evenimentelor majore care au marcat România din 1928 până în ziua de astăzi.

Aproape patru decenii, TVR şi Radio România au funcţionat împreună, sub numele Radioteleviziunea Română şi sunt legate în continuare printr-o strânsă colaborare în cele mai importante proiecte pe care cele două instituţii media le construiesc.

La mulţi ani, Radio România, la cât mai mulţi ascultători şi emisiuni frumoase realizate de profesionişti desăvârşiţi!