În îndeplinirea atribuţiilor conferite de Legea nr. 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul Comitetului Director al Societăţii Române de Televiziune (SRTv),
În considerarea Hotărârilor Parlamentului României nr. 38 din 15 noiembrie 2021, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv şi nr. 40 din 15 noiembrie 2021, prin care a fost desemnat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTv,
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – Cu zece voturi pentru şi două abţineri, Consiliul de Administraţie a aprobat propunerile de valorificare a inventarierii patrimoniului societății la data de 31.12.2024, conform expunerii de motive nr. 31193/22.05, 2025, astfel:
a) scoaterea din funcţiune şi casarea unor mijloace fixe uzate fizic şi moral, conform fişelor tehnice;
b) casarea unor obiecte de inventar aflate în folosinţă uzate sau defecte;
c) declasarea, valorificarea sau casarea unor obiecte de inventar, piese de schimb şi materiale cu parametrii tehnici depășiţi moral care nu se mai pot folosi;
d) scoaterea din evidenţă a unor imobilizări necorporale amortizate care nu mai pot fi folosite.
Art. 2 – De punerea în aplicare a prezentei hotărâri răspunde Direcţia Economică.





