loader
Foto

Horoscopul zilei de 17 octombrie

RECOMANDARI

În acest sfârșit de săptămână, Luna se va afla în Capricorn, în faza de prim pătrar. Astăzi va forma o cuadratură cu Saturn, guvernatorul Capricornului, aflat în mers retrograd în Berbec. Atenția noastră se va îndrepta firesc spre situațiile și relațiile în care suntem implicați și față de care avem responsabilități. E momentul să evaluăm rezultatele obținute până acum, să ne întrebăm dacă merită să continuăm investiția de timp și energie. O pauză pentru reconsiderare este necesară. Prin urmare, orice blocaj sau întârziere ar putea fi o binecuvântare deghizată în frustrare. Nu e nevoie să punem și mai multă presiune asupra noastră sau să forțăm lucrurile, ci să verificăm direcția în care ne îndreptăm, scopul pe care îl urmărim și motivația din spatele acțiunilor noastre. Dacă alegem în continuare să contribuim la un parteneriat, la o afacere sau la un proiect pentru că îi recunoaștem utilitatea, valoarea și importanța, aceasta este o zi bună pentru a ne reconfirma angajamentul. Conjuncția asteroidului Pallas (retrograd) cu Saturn (retrograd) în Berbec susține regândirea strategiilor. Recunoscând tiparele după care am acționat până acum, înțelegem cum să procedăm de aici înainte. Poate că nu ne-au lipsit voința, curajul și libertatea de acțiune, ci o strategie mai bine adaptată obiectivelor noastre, precum și disciplina și consecvența necesare pentru a o pune în practică.

 

BERBEC

Începi să iei în serios planurile legate de carieră. Poate fi nevoie să-ți regândești strategia, să te raportezi diferit la obligațiile din sfera profesională și să lucrezi mai mult la imaginea ta. Va trebui să-ți asumi răspunderea pentru un rol sau o funcție care te face să ieși din zona de confort.

TAUR

Să-ți extinzi orizonturile, în orice sens ți-ai propus, presupune multă disciplină. Prima provocare nu vine din afară, ci din interior, pentru că trebuie să gestionezi toate scenariile în care te blochezi singur. Folosește temerile în mod constructiv pentru a-ți elabora o strategie solidă, pe etape, și apoi respect-o.

GEMENI

Ai nevoie de o doză de realism azi. Trebuie să reconsideri cum și cât te implici în relațiile cu ceilalți, cum împarți resursele și cum îți gestionezi obligațiile, energia și timpul. Examinează structura alianțelor tale, dar și fundamentele planurilor pe termen lung. Ce nu se susține nu va mai avea loc pe lista priorităților tale.

RAC

Privește azi cu obiectivitate contractele, asocierile, colaborările și parteneriatele tale, mai ales cele de afaceri. Observă ce sau cine îți susține planurile profesionale și te ajută să avansezi în carieră. Dacă vizezi o funcție de conducere sau un anumit statut, trebuie să-ți revizuiești strategia pe termen lung. Independența nu te împiedică să cultivi relații care te sprijină.

LEU

Responsabilitățile față de tine însuți ar trebui să devină o prioritate. Dacă până acum nu ai urmat un regim care să-ți mențină sănătatea, e timpul să te disciplinezi. Ar fi bine să-ți schimbi programul, ritmul și obiceiurile, adoptând tot ce consideri că îți face bine. Poate că trebuie să reconsideri și sistemul de credințe care a stat la baza alegerilor anterioare.

FECIOARĂ

Abordezi cu seriozitate chestiunea împărțirii resurselor, obligațiile și investițiile comune, dar și încrederea pe care le-o acorzi celorlalți. Vei face probabil un bilanț al activităților și relațiilor cărora le-ai dedicat timpul și energia. Concluziile trase vor sta la baza implicării tale de acum încolo.

BALANȚĂ

S-ar putea să percepi responsabilitățile față de membrii familiei ca fiind copleșitoare. Termenii unui contract, ai unei înțelegeri sau ai unui parteneriat par să necesite o reevaluare. Te vei gândi dacă vrei să mai contribui și în ce condiții. În același timp, revezi limitele pe care trebuie să le impui și cerințele pe care le ai față de celălalt.

SCORPION

Urmărești eficiența în tot ce faci. Nu mai vrei să pierzi timp și energie în prea multe direcții. Așa că te vezi nevoit să-ți stabilești alte priorități și să-ți schimbi programul și obiceiurile. Îți regândești rutina astfel încât activitățile zilnice să te susțină, nu să te epuizeze. De data aceasta, nu mai este suficient să faci planuri, ci va trebui să-ți respecți și promisiunile față de tine însuți.

SĂGETĂTOR

Ar fi ideal ca activitățile care te pasionează să te susțină și financiar. Poți să te gândești la această posibilitate și să elaborezi o strategie prin care să îmbini ce te binedispune cu ce este necesar. E o zi bună să privești situația financiară cu maturitate. Ai încredere în resursele de care dispui deja și folosește-le în favoarea ta.

CAPRICORN

Siguranța ta și a familiei, situația locuinței, confortul și sprijinul emoțional sunt acum în centrul atenției. Ești conștient de rolul tău, de răspunderile care-ți revin și de efortul pe care trebuie să-l depui în continuare. Merită să reflectezi la ideea de a-ți construi o bază solidă, fără a depinde de susținerea altcuiva.

VĂRSĂTOR

Ai nevoie de momente de retragere pentru a te repoziționa și a-ți reîncărca bateriile. Apoi, vei putea să privești lucrurile din perspectiva eficienței și să renunți la tot ce-ți consumă energia inutil: de la drumuri și conversații până la relații și activități care te distrag de la ce contează cu adevărat. Strategiile elaborate în liniște vor da roade în timp.

PEȘTI

Niciun plan nerealist nu trece azi de radarul tău. Visele, proiectele, misiunile și cauzele la care voiai să contribui sunt reevaluate din perspectiva fezabilității pe termen lung. Privești cu realism resursele pe care le poți aloca și îți dai seama că, pentru a obține ce vrei, trebuie să investești mai multă seriozitate, disciplină, răbdare și consecvență.

Foto: Shutterstock_Rawpixel.com/ Business Sales Concept Increases Revenue

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...

Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...

Drepturile minorităților naționale, între pragul electoral și reforma administrativă. Dezbatere la „Info Etnic”, pe TVR INFO

Ce se întâmplă cu reprezentarea politică a minorităților naționale și cum ar putea influența reorganizarea administrativ-teritorială drepturile ...

Spiritul olimpic din nou la Televiziunea Română: Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, timp de două săptămâni, la TVR Sport

În perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TVR Sport aduce emoția celei de-a IV-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, prima competiție ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Într-o țară aflată în război, copiii din satele românești ale regiunii Cernăuți continuă să cânte și să danseze românește. La Casa de Folclor din ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America prin Telejurnale, ediţii speciale, dezbateri şi programe ...

Neamț:  tropote, arome şi aripi. Pe 1 noiembrie, la „Exclusiv în România”

Un zbor deasupra Neamțului, oameni care țin tradițiile vii, cai de poveste şi gusturi moldovenești. În prima ediție de noiembrie „Exclusiv în ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...