loader
Foto

Destine ca-n filme: Dr. Vasile Oșean - „Nu există imposibilul"

RECOMANDARI  TVRI 

„Vrei ca la finalul vieții să te poți uita în spate și să-ți fie realizările aproape de tine.”, spune dr. Vasile  Oșean, invitat în această ediție pe care vă invităm să o urmăriți la TVR Internațional joi,  30 iulie, de la ora 18.10:00. O veți cunoaște și pe Adina Petre, cea care ne va vorbi despre traumă, durere și puterea de te expune așa cum ești.

 

Dr. Vasile Oșean - „Nu există imposibilul"

Vasile Oșean este medicul care a transformat obstacolele în drumuri. Copil adoptat, alpinist, sportiv, explorator și fondator de clinici, a traversat oceane și vieți cu aceeași convingere: nu există imposibil. Dintr-un băiat simplu din Fălticeni, care visa să devină „om mare ", Vasile Oșean a devenit un medic vizionar, un învingător al valurilor și un sprijin pentru cei care luptă să se refacă.

Adina Petre - „Puterea de a fi vulnerabil"

Adina Petre are 8,4 k urmăritori în on line, acolo unde este o lume ce s-a dezvoltat mult în ultimii ani. La începutul lunii august a scris o postare  cu titlul „balena” care a avut 4 mii de vizualizări si aproape o mie de share-uri.
Dincolo de on line, care este oare povestea unei vulnerabilități, de unde vine suferința, trauma care si-a determinat hotărârea de a trăi departe de tara, profesia pe care acum o practică pentru a-i învăța și pe alții asumarea vulnerabilității în calea destinului.

Emisiunea a fost difuzată în premieră la TVR 2, pe 25 noiembrie 2025.

***

Prezintă Iuliana Marciuc

Redactor Dana Ilie

Realizator Silvia Ionescu

Producător Iuliana Marciuc

Sursa foto: captură din emisiune

Logo

 
„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...

Drepturile minorităților naționale, între pragul electoral și reforma administrativă. Dezbatere la „Info Etnic”, pe TVR INFO

Ce se întâmplă cu reprezentarea politică a minorităților naționale și cum ar putea influența reorganizarea administrativ-teritorială drepturile ...

Spiritul olimpic din nou la Televiziunea Română: Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, timp de două săptămâni, la TVR Sport

În perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TVR Sport aduce emoția celei de-a IV-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, prima competiție ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Pe TVR Internațional, în ediţia de duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:30, aflăm două dintre poveștile descoperite de echipa Televiziunii Române ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America în Telejurnale, ediţii speciale şi programe speciale ale ...

Neamț:  tropote, arome şi aripi. Pe 1 noiembrie, la „Exclusiv în România”

Un zbor deasupra Neamțului, oameni care țin tradițiile vii, cai de poveste şi gusturi moldovenești. În prima ediție de noiembrie „Exclusiv în ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

Piața imobiliară și creditarea în 2026: Intenția masivă de rambursare anticipată și provocările accesibilității în România

Piața ipotecară și sectorul rezidențial din România anului 2026 sunt marcate de o puternică prudență financiară, scăderea dobânzilor fixe și ...

Detoxul energetic: de ce nu este suficient să curățăm doar corpul fizic | VIDEO

Un detox complet nu se oprește la alimentație sănătoasă și la cure de sucuri verzi. Potrivit medicului Mihaela Adina Roșianu, expert în wellness ...

Mentorat şi finanţare pentru antreprenori din HoReCa şi industria alimentară

Ideea şi specializarea unei echipe de proiect la început de drum sunt foarte importante, însă, mentoratul antreprenorilor şi finanţarea atrasă ...