Cât timp românii nu vor pune semnul egalității între comunism și suprimarea libertății și cât timp prin anticomunism nu vor înțelege antitotalitarism, în societate va continua să înflorească nostalgia după un regim criminal, iar anticomunismul va fi în continuare confiscat de legionarism, este concluzia unei mese rotunde a cercetătorilor pe tema nostalgiei față de comunism.
Potrivit ultimului sondaj privind nostalgia față de comunism, publicat în vara lui 2025 de INSCOP, peste 55 la sută dintre români consideră că perioada comunistă a fost benefică țării - în mai mare măsură reznonează cu această perspectivă persoanele de peste 60 de ani, cele cu educație primară, locuitorii din urbanul mic sau rural și persoanele cu un venit mai redus - deși în proporție de peste 80 la sută oamenii admit că nu s-au bucurat de libertatea pe care o au în democrație.
„Am asociat comunismul cu traumă, suferință, vătămare, dar nu l-am asociat cu absența generală a libertăților, cu distrugerea minorităților, cu distrugerea țesăturii sociale, cu distrugerea muncitorimii, cu pauperizarea generală, deci cred că ar trebui să investigăm și alte rădăcini decât cele care sunt prima facie (a acestui curent, n.r.)”, a atras atenția Mihai Demetriade, cercetător la Consiliul Național pentru Cercetarea Arhivelor Securității (CNSAS), în cadrul unei mese rotunde privind nostalgia față de comunism.
Sursă: Sondaj INSCOP
Criza generală de încredere din societatea românească - atât în autorități, cât și interpersonală, numeroasele narative care circulă fără a fi combătute suficient, adunate sub umbrela „era mai bine înainte”, folosite într-un război hibrid pentru care autoritățile sunt insuficient pregătite, orizontul de așteptare cu care au trăit românii după căderea comunismului - «vom trăi ca familia Ewing din celebrul serial „Dallas”» - strivit de dezindustrializare, corupție și absența lustrației - la care s-au adăugat, în ultimii ani, criza pandemică, războiul din Ucraina și decalajele economice tot mai mari din societate - reprezintă cocktailul care alimentează nostalgia comunistă a multor români.
Situația este agravată și de lipsa politicilor memoriei - la peste 30 ani de la căderea comunismului nu avem un muzeu al totalitarismului, iar în școală se învață prea puțin despre acești 47 de ani din istoria României. Pe deasupra, nu de puține ori, anticomunismul a fost confiscat de curentul legionar, ajungându-se, nu de puține ori, în situația în care Holocaustul a fost trivizalizat sub pretextul că victimele comunismului au suferit mai mult, iar anticomunismul a fost echivalat cu legionarismul.
Acestea sunt câteva dintre concluziile unei mese rotunde organizate la finalul lui 2025, de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc (IICCMER), cu participarea istoricilor de la Academia Română, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și cadre didactice de la Universitatea din București, SNSPA și ASE.
Circa 50 la sută dintre români tânjesc constant după comunism: Filonul nostalgic este foarte solid
Dacă, în anul 2015, procentul românilor care tânjeau după comunism oscila în jurul a 44-45 la sută, zece ani mai târziu, procentul a crescut la aproximativ 55 la sută, a arătat sociologul Remus Ștefureac (SNSPA), directorul INSCOP Research.
„Filonul nostalgic este foarte solid și are cauze profunde - este vorba atât despre nostalgia naturală, care nu este doar la români, pe de altă parte, este vorba și de o creștere - România a evoluat după 2007, însă avuția acumulată nu este distribuită uniform, iar în zonele unde populația este mai pauperizată, numărul nostalgicilor este mai mare”, a indicat Ștefureac, în cadrul mesei rotunde.
În condițiile în care agresiunile informaționale s-au intensificat în ultimii cinci ani, iar circa 75 la sută din populația României folosește Facebook, iar 45 la sută are TikTok, „era evidentă” și creșterea acestei nostalgii, a explicat sociologul.
Totodată, în ultimul sondaj INSCOP, 71 la sută dintre români au spus că „ne-am pierdut identitatea” - aici apare un alt tip de nostalgie, a remarcat Remus Ștefureac. Mai mult, dintre cei care sunt de acord cu această afirmație, 55 la sută au studii superioare.
„In clasa a X-a, în Italia se predă istoria fascimului, noi ignorăm memoria și nu avem astfel de repere. Eficiența războiului informațional devine una foarte puternică în spațiul public și vulnerabilitatea tuturor categoriilor de persoane este foarte mare”, a mai punctat sociologul Remus Ștefureac.
În România, din 2025 se predă istoria comunismului la clasa a XII-a, iar mulți proaspeți studenți povestesc că nu au făcut materia, pentru că acordau o mai mare importanță pregătirii pentru Bacalaureat, potrivit discuțiilor la masa rotundă.
Sursă: Sondaj INSCOP
Când nu avem o direcție, oamenii se întorc în trecut
„Este nostalgia pro-totalitară mai curând un semn al crizei de reprezentare, al neîncrederii în instituții, o formă de protest, mai mult decât o reevaluare sentimentală sau disproporționată a trecutului?”, a fost întrebarea pe care le-a adresat-o cercetătorul Dan Mihai Țălnaru, director executiv al IICCMER, participanților la masa rotundă pe tema nostalgiei comuniste.
Între factorii care au contribuit la acest fenomen, Țălnaru a amintit: monopolizarea legionară a anticomunismului, un pericol în special pentru tinerele generații, lipsa unui muzeu al comunismului, ascensiunea populismului politic, intelectual și religios.
Lipsa modelelor în rândul politicienilor și lipsa de încredere în autorități au dus la creșterea nostalgiei, a adăugat și conf. dr. Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie (Universitatea din București): „Când nu avem o direcție, oamenii se întorc în trecut. Acum ne luptăm și cu o altă zonă - modul în care se diseminează acest mesaj al nostalgiei, despre «românul adevărat», iar instituțiile statului reacționează foarte încet”.
Și filosoful Mihai Cernea, de la ASE, vorbeste despre această criză amplă pe care o traversează societatea românească, observând că „propaganda totalitară tinde să supraviețuiască, respiră prin clădirile și monumentele din jurul nostru, prin bucățelele de filme și imagini generale. Nu e doar cazul României. Și statul român s-a prezentat ca un model de eficiență și dezvoltare, însă știm acum despre corupția din statul comunist, este un studiu al lui Cosmin Popa pe această temă”.
Odată cu înlăturarea regimului comunist, oamenii au sperat că vor trăi mai bine
Fenomenul nostalgiei față de comunism este comun spațiului ex-sovietic, iar ceea ce unește acest spațiu a fost așteptarea acestor societăți că, odată cu înlăturarea regimului comunist, oamenii vor trăi mai bine. În cuvintele Mioarei Anton, directoarea Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (Academia Română): „Toată lumea a crezut că, odată cu abandonarea acestui sistem, vom trăi în lumea colorată și plină de lumină a Occidentului. În România, chiar a existat această speranță că vom trăi mai bine, că vom fi ca familia Ewing, că automat lucrurile se vor schimba din temelii pentru noi”.
În perioada tranziției, însă, lucrurile s-au înrăutățit: dezindustrializarea, care a fost o „adevărată traumă la nivelul societății”, pentru că „oamenii care veniseră cu 20-30 de ani în urmă și care își așezaseră viața au fost nevoiți să ia cale întoarsă, fără nici o perspectivă; statul român nu a avut programe de reinserție profesională a acestor categ de oameni, au fost obligați să se întoarcă în satele pe care le părăsiseră tot din cauza sărăciei, acum se întorceau și săraci și cu acest sentiment al abandonului de către un stat care îi lăsase de izbeliște”, apoi, marile scandaluri de corupție din anii '90, absența lustrației a creat o mare problemă în ceea ce privește funcționarea societății - Ion Iliescu și toți cei care au guvernat în primele decenii postdecembriste sunt responsabili pentru aceste fenomene, care s-au petrecut în societatea românească”, a adăugat Mioara Anton.
Cercetătoarea a ales termenul de „nostalgovictimism” pentru a descrie toată pleiada de postări de pe rețelele sociale care perpetuează această imagine idilică asupra trecutului comunist - România avea cea mai bună industrie, cele mai bune utilaje, se mânca doar mâncare sănătoasă, exportam cantități foarte mari.
Mioara Anton a mai notat că pandemia și războiul din Ucraina „au potențat această nostalgie a comunismului, au dus într-o altă direcție acest discurs, e important să ne uităm nu cu mult în urmă, la ultimele alegeri (2024, n.r.), cum s-au mixat aceste nostalgii. Ele vin dintr-o educație social-naționalistă – țara, poporul, liderul – tot ceea ce Călin Georgescu a promovat în spațiul public. Dintr-o dată, suntem aici și vedem că suntem victimele propriei inerții instituționale, lipsa coerenței politicilor publice, a politicilor memoriei; la 36 de ani distanță, ce a făcut statul român în ceea ce privește aceste politici ale memoriei, avem în cele din urmă un manual de istorie a comunismului, hai și la clasa a XII-a, este extrem de puțin; avem o condamnare a comunismului, dar nu a produs nici un fel de efecte, s-a scris un raport, dar mai mult? Avem cumva condamnări ale celor responsabili cu crimele împotriva poporului român?”.
Reamintim că doar doi torționari comuniști au fost condamnați în instanță pentru abuzurile făcute în perioada comunistă asupra deținuților polici, Ion Ficior și Alexandu Vișinescu, în baza investigațiilor IICCMER.
Eșecul politicilor de decomunizare și absența empatiei în fața tragediei
Cercetătorul Mihai Demetriade, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), a explicat că nostalgia față de comunism este cauzată, pe de-0 parte, de contraperformanța clasei politice și a decepției pe care a trăit-o societatea, iar, de pe alta, de eșecul politicilor de decomunizare, al faptului că, după 1989, societatea s-a aflat într-o „generală iresponsabilitate”, nimeni nu și-a asumat nimic din ce s-a întâmplat în perioada comunistă.
În plus, anticomunismul nu a fost sondat în rândul tuturor categoriilor care au suferit, am investigat foarte puțin cum au avut de suferit alte clase sociale. „Vă dau un exemplu – la Grupul pentru Dialog Social, la primele ședințe din anii '90, s-au prezentat și niste muncitori care protestaseră împotriva lui Ceaușescu la Zărnești, și cer drept la cuvânt, lucrul ăsta nu se întâmplă. Ei au fost evacuați din sală. Sunt categorii întregi care nu au participat la acest efort de decomunizare; practic, avem memorii foarte sectarizate – motiv pentru care memoria asupra comunismului nu este solidară”, a explicat Mihai Demetriade.
„Asistăm la o narațiune de refugiu; nu e vorba neapărat de o nostalgie reală față de comunism sau față de ingredientele lui – de siguranța socială, de educație - cât mai degrabă de o degradare profundă a structurilor democratice ale statului. Din păcate, în România, anticomunismul nu a fost asociat cu antitotalitarismul, nu a fost asociat cu versiunea democratică, în spatele acestui concept stau „alte ingrediente” decât ieșirea din totalitarism. Am asociat comunismul cu traumă, suferință, vătămare, dar nu l-am asociat cu absența generală a libertăților, cu distrugerea minorităților, cu distrugerea țesăturii sociale, cu distrugerea muncitorimii, cu pauperizarea generală, deci cred că ar trebui să investigăm și alte rădăcini decât cele care sunt prima facie (...) Din păcate, stratul nostalgic și stratul traumatic sunt în continuare ca apa și uleiul, nu se întâlnesc, este o absență a exercițiului empatiei, care înseamnă implicit o apropiere critică față de memoria celorlalți, e o realitate atotprezentă în România.
S-o amintesc pe Monica Lovinescu, dincolo de chestiunile extraordinare realizate, ea a generat - și există niște texte foarte bune ale lui Michael Shafir pe această temă - un tip de competitivitate cu memoria Holocaustului, din cauza tragediei mamei ei, Ecaterina Bălăcioiu, privind memoria comunistă, ori tipul acesta de competitivitate a încurajat absența empatiei, de-asta spun că noi am ieșit cu anticomunismul nu ca un concept antitotalitar, ci ca un concept confecționat din ingredientele suferinței, vătămării și mai puțin confecționat din ingredientele empatiei. Ar trebui să facem o analiză, să ne întrebăm în ce măsură am tematizat propriul obiect de studiu, în ce măsură am fost reactivi în fața altora, în ce măsură am extins asta la toate categoriile sociale, cât de onești am fost în acest exercițiu. O să constatăm că o parte din vină ne aparține”, a conchis cercetătorul Mihai Demetriade.
Foto: Shutterstock/ Igor Paszkiewicz
