loader
Foto

București într-o zi – o aventură între istorie și distracție

RECOMANDARI

Bucureștiul oferă o combinație fascinantă de istorie, arhitectură și cultură. Dacă aveţi doar o zi la dispoziţie, pregătiţi-vă pentru o trecere printr-un oraș al contrastelor, unde opulența și tragedia istoriei recente se împletesc cu farmecul vechiului Micul Paris și energia unui centru vibrant, plin de viață.  

 

Ce puteţi vedea în Bucureşti dacă aveţi la dispoziţie doar o singură zi? Iată câteva propuneri.

Palatul Parlamentului

Cu o istorie controversată, Palatul Parlamentului, cunoscut înainte de Revoluția din 1989 sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului, este a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon, cea mai scumpă şi cea mai grea din lume clădire administrativă. Însă, dincolo de cifrele impresionante – peste 1.100 de încăperi, kilometri întregi de marmură și covoare uriașe țesute manual –, această construcție ascunde și povești cutremurătoare.

(w500) Palatul Pa

Interior Palatul Parlamentului / credit foto: Laurenția Axente

Pentru a ridica acest „palat al poporului”, peste 40.000 de oameni au fost evacuați forțat din cartierul Uranus care a fost demolat, 100.000 de muncitori au lucrat în mai multe schimburi,timp de mai bine de 5 ani, sute de muncitori au murit în accidente de șantier despre care nu s-a vorbit niciodată oficial. Tunelurile subterane și presupusele buncăre antiatomice adaugă un aer de mister locului. Astăzi, clădirea poate fi vizitată doar cu programare (detalii AICI), iar turiștii rămân fascinați atât de splendoarea interioarelor, cât și de umbra apăsătoare a trecutului său.

CENTRUL VECHI – HANURI CU POVEȘTI, BISERICI VECHI ȘI LOCALURI DE POVESTE

Bucureștiul de altădată prinde viață în Centrul Vechi, o zonă unde negustorii și aristocrații de odinioară și-au lăsat amprenta, iar izul Orientului poate fi încă detectat. Dacă acum străduțele pietruite sunt pline de baruri și restaurante, în trecut ele găzduiau hanuri, ateliere meșteșugărești, magazine ale micilor negustori.

(w500) Centrul Ve

Centrul Vechi/credit foto: vantasticworld

Hanul lui Manuc – construit în 1808 de un armean bogat, acest han a fost martor la negocierile şi semnarea Tratatului de pace din 1812, în urma războiului ruso-turc, dar şi la diferite întâlniri ale oamenilor politici români. La vremea când a fost ridicat, hanul se deosebea atât prin formă, dar mai ales prin frumoasele cerdacuri susţinute de stâlpii de lemn, pe care se sprijină arcadele ce străjuiesc curtea interioară. Deşi în urma cutremurelor structura sa a fost serios avariată, iar în perioada comunistă a fost cât pe ce să dispară ca urmare a planului de reorganizare urbană al dictatorului Nicolae Ceauşescu, Hanul lui Manuc a rezistat până în zilele noastre. După Revoluţia din 1989, Constantin Șerban Cantacuzino a câştigat în instanţă procesul pentru proprietatea sa.

Hanul cu Tei – unul dintre puținele hanuri care și-a păstrat structura originală, cu obloane de fier la prăvălii și pereți de lemn la etaj. Hanul a fost construit în 1833 de negustorii Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici, iniţialele lor putând fi încă văzute deasupra intrări din strada Blănari. Se spune că aici, în vremurile vechi, negustorii își țineau averile în lăzi grele, cu încuietori meșteșugite.

(w500) Hanul cu T

Hanul cu Tei/credit foto: vantasticworld

Hanul Gabroveni – restaurat și transformat în centru cultural.

În apropiere se află Biserica Sfântul Anton, cea mai veche din București, fiind ctitorită de Mircea Ciobanul, în timpul primei sale domnii, între anii 1545-1554 şi loc al încoronării domnitorilor Țării Românești. Nu departe este şi Biserica Stavropoleos, un exemplu de arhitectură brâncovenească, ridicată în 1724 de către Ioanichie, un negustor grec, în curtea hanului său. Denumirea bisericii cu hramul Arhanghelilor Mihail şi Gavril provine din greacă şi înseamnă Oraşul Crucii.

(w500) Mănăstir

Biserica Stavropoleos / credit foto: vantasticworld

Pe Calea Victoriei se găsesc două dintre clădiri emblematice ale Bucureştiului: Muzeul Naţional de Istorie şi Palatul CEC, ambele cu o istorie foarte interesantă.

Ridicat în perioada 1894-1899, actualul sediu al Muzeului Naţional de Istorie a României a fost iniţial Palatul Poştelor. Pentru clădirea cu faţadă în stil neoclasic, cu un portic larg, format din zece coloane dorice statul român a plătit o sumă mult mai mare decât cea stabilită inițial (peste 6 milioane lei aur!). De aceea, se spune că, atunci când trecea pe lângă clădire, prim-ministrul Dimitrie A. Sturdza, un om foarte strâns la pungă, îşi făcea cruce și se uita în altă parte. După decizia de înfiinţare a Muzeului Naţional de Istorie a României şi amenajarea Palatului, la 8 mai 1972, aici a fost deschis cel mai mare muzeu de istorie din România. MNIR găzduiește o colecție de peste 700.000 de obiecte, printre care se numără tezaurele descoperite la Pietroasa şi Apahida, obiecte de cult şi bijuterii ale domnitorilor, precum şi coroanele regale purtate de Carol I şi Ferdinand I sau reginele Elisabeta şi Maria. De asemenea, pot fi admirate: copia la scară naturală a columnei lui Traian din Roma. Muzeul este deschis miercuri – duminică, între orele 9-00-17.00.

(w500) Muzeul Nat

Muzeul Naţional de Istorie a României/credit foto: vantasticworld

Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), aflat peste drum de MNIR, a fost construit între 1897 şi 1900. A rezistat admirabil atât bombardamentelor din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, cât şi cutremurelor, fiind una dintre puținele clădiri din București care a rămas aproape neschimbată din anul inaugurării.

(w500) Clădirea

Palatul CEC/credit foto: vantasticworld

Ghișeele CEC au funcționat aici aproape 100 de ani, din mai 1900 până în noiembrie 1999. Deşi în anul 2005 a fost inaugurat Muzeul CEC, amenajat în Holul Mare al Palatului, clădirea este deschisă publicului în puţine ocazii.

În schimb, Muzeul Băncii Naţionale poate fi vizitat, cu o programare prealabilă. Palatului Băncii Naţionale a fost construit după proiectul arhitecţilor francezi Albert Galleron şi Cassien Bernard. Construirea sediului ar fi trebuit să dureze doar doi ani, dar lucrările s-au prelungit din diferite motive, astfel că şi termenul de finalizare înscris pe faţadă cu cifre romane – 1889 - a fost depăşit. Banca Naţională se mândreşte că a apărut înaintea celor din Japonia, Elveția sau Statele Unite.

(w500) Banca Nati

Banca Naţională a României/credit foto: Monica Apostol

În zonă se află şi palatul Marmorosch Blank, acum hotel şi restaurant. Clădirea ridicată la începutul secolului XX are o arhitectură cu tendinţe neoromâneşti, formată din mai multe stiluri: bizantine, gotice, moldovenești. În interior, palatul a fost decorat în stilul neoromânesc de către Cecilia Cuțescu-Storck.

TRECUT, MISTER ȘI DISTRACȚIE

Muzeul Micul Paris ne propune să aflăm cum arăta Bucureştiul de altădată, prin intermediul mobilierului, dar şi a vestimentație sau accesoriilor cu iz franțuzesc.

Pasajul Macca-Villacrosse are o istorie fascinantă. Fief al iubitorilor de narghilea, pasajul poartă numele lui Xavier Villacrosse - francez sau catalan, nu se ştie exact -, arhitect al Bucureștiului între 1837–1855, şi a grecului Mihalache Macca – negustor de blănuri şi politician. Cei doi erau cumnaţi prin căsătoria cu fiicele lui Petrache (Petros) Serafim, fost traducător pe lângă ambasada Franței la Constantinopol. Pasajul cu acoperiş de sticlă are formă de potcoavă, cele două ramuri care pornesc din calea Victoriei  se unesc înainte de ieșirea în strada Eugeniu Carada. Pasajul a fost terminat în 1891, principalul său scop fiind crearea de spații comerciale la parter, dar şi legarea Căii Victoria, importantă arteră comercială, de BNR. În perioada comunistă, pasajul era cunoscut sub denumirea de pasajul „Bijuteria”, după numele unui magazin de pe Calea Victoria.

Caru' cu Bere nu e doar un restaurant, ci un loc legendar, cu un interior memorabil, cu vitralii și sculpturi care ne poartă într-un castel medieval. Aici au mâncat Regele Carol al II-lea, actori celebri și boemi ai vremii.

Librăria Cărtureşti Carusel, cu un design care pare desprins dintr-un film de epocă, este locul care-i vrăjeşte chiar şi pe cei care nu-s fani ai cărţilor

(w500) Libraria C

Librăria Cărtureşti Carusel / credit foto: vantasticworld

Într-o clădire istorică restaurată complet, iubitorii sportului pot vizita Muzeul Fotbalului, primul din România şi singurul din Europa de Est de acest gen! Pe lângă colecţiile de tricouri purtate de legende ale sportului rege precum Maradona, Ronaldo, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, mingi ori medalii expuse în premieră în România, muzeul propune şi diferite experienţe interactive.

(w500) Muzeul fot

Muzeul Fotbalului/credit foto: Laurenţia Axente

Ziua nu se poate încheia fără o plimbare lejeră pe străzile Lipscani, Smârdan, Blănari sau Franceză, unde Bucureștiul vechi și nou își spun poveștile în lumina felinarelor.

Fie că alegeţi să descoperiţi misterele istoriei sau să vă bucuraţi de atmosfera vibrantă a prezentului, o zi în București, prin Centrul Vechil şi la Palatul Parlamentului, este o amintire cel puţin interesantă!

Logo

 

Edița "Vară pentru voi" din 24 august oferă o oglindă fidelă a preocupărilor esențiale ale societății actuale, îmbinând armonios sfatul ...

Festivalul de folclor „Mamaia”, la 25 de ani. Trei seri de spectacol, în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Misteriosul „Gene Kelly – un american la... Hollywood”. Documentar despre un simbol al dansului, la TVR 2

Facem o călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. ...

„Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului”, un documentar portret al actorului la TVR 2

Cercetează neobosit arta actoriei, este hotărât să dezvolte noi formule și își folosește fiecare film pe post de laborator! Despre un actor cu ...

Divorțul alpin. În cine ai încredere totală când pleci pe munte?

Termenul de „divorț alpin” descrie ruptura totală de comunicare, empatie și cooperare dintre parteneri, adesea soți sau cupluri, sub influența ...

Istoria în direct la TVR Sport: Campionii de aur ai canotajului românesc luptă pentru medalii la CM 2026 de la Amsterdam

Evenimentul care reunește elita mondială din canotajul clasic (atleți de top) și para-canotaj (atleți cu dizabilități) se desfăşoară în perioada ...

„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

“MuzA la Băi” - Redescoperirea Patrimoniului la Băile Govora | VIDEO

Expoziția "MuzA la Băi", organizată de Asociația StudioGovora în colaborare cu Muzeul de Arhitectură din România, marchează o inițiativă ...

Concertul de deschidere a Concursului Internațional George Enescu – un eveniment de gală, în exclusivitate la TVR

Unul dintre marile evenimente ale vieții muzicale internaționale, din nou în lumina reflectoarelor la TVR! Concertul de deschidere a Concursului ...

Muzeul Combinatului Siderurgic Reșița: Piese, fotografii, documente & pasiune | VIDEO

Reșița, un oraș al cărui nume a fost odinioară sinonim cu industria siderurgică, își păstrează vie moștenirea, manifestată la tot pasul prin ...

Turismul, generator de imagine şi accelerator de business

Obiectivele de patrimoniu bine conservate datorită investiţiilor şi puse în valoare prin manifestări care le dau viaţă sunt generatoare de ...

Duminica filmului românesc, la TVR 2: istoria unui triunghi amoros, în filmul „Meandre”, cu Margareta Pogonat

Anda este o femeie frumoasă şi elegantă, ale cărei sentimente se împart între soţul ei, Constantin, arhitect de succes, şi Petru, iubitul din ...

Muzică, talent, tradiție: Festivalul „Mamaia” 2026, în direct la TVR

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20:00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

Sezonul estival, o perioadă a relaxării și a călătoriilor, aduce cu sine și o serie de provocări legate de siguranța personală și a bunurilor. ...