loader
Foto

(P) 10 greșeli frecvente care reduc drastic producția agricolă

ADVERTORIALE

În agricultură, fiecare decizie contează. Toate alegerile, de la semințele folosite, până la modul în care depozitezi recolta, contribuie sau, dimpotrivă, scad productivitatea fermei tale. Iar uneori, rezultatele slabe nu vin din lipsa muncii, ci din greșeli pe care mulți fermieri le repetă.

 

În acest articol vor fi prezentate cele mai frecvente 10 greșeli care „taie” din producție: unele pot mărea nesemnificative, dar efectele lor se simt la finalul sezonului. Unele pot fi cauzate de lipsa fondurilor necesare pentru lucrările care se impun. De aceea, vor fi expuse și detalii despre creditele agricole care pot fi accesate pentru o mai bună gestionare a culturilor.

1.    Semănatul prea devreme sau prea târziu

Momentul însămânțării este foarte important. Dacă semeni prea devreme, riști ca plantele să fie afectate de frig sau umiditate excesivă. Dacă întârzii, pierzi din potențialul de producție. La grâu, întârzierea cu două săptămâni poate reduce recolta cu peste 25%. La porumb, decalajul afectează atât răsărirea, cât și polenizarea, mai ales în anii secetoși.

2.    Alegerea greșită a soiurilor

Un soi bun pentru o zonă poate fi total ineficient în alta. Unii agricultori aleg ce aud că „merge” în altă fermă, fără să țină cont de sol, climat sau sensibilitate la boli. Rezultatul este acela că investiția este mare, dar randamentul este mic.

3.    Sol pregătit superficial

Solul este baza oricărei culturi. O arătură făcută „la normă”, pe uscat sau cu utilaje necalibrate, distruge structura solului. Acestea vor duce la reținerea slabă a apei și la o absorbție redusă a nutrienților.

4.    Fertilizarea făcută „după ureche”

Fără analiză de sol, nu ai cum să știi ce le lipsește plantelor cultivate. Uneori se folosește prea mult azot, ceea ce duce la plante mari, dar cu puține boabe. Alteori se folosesc îngrășăminte nepotrivite fazei de vegetație. În ambele cazuri, pierzi bani și randament.

5.    Control slab al buruienilor

Dacă lași buruienile să „fure” startul, ele consumă nutrienții și apa înaintea culturii. Aplicarea erbicidelor prea târziu sau într-un singur pas duce la infestări greu de controlat și recolte slabe.

6.    Lipsa tratamentelor preventive

Dacă nu tratezi semințele și dacă nu monitorizezi cultura, pierderile din cauza bolilor și dăunătorilor pot ajunge și la 50%. Un exemplu clar este sfredelitorul porumbului. Atacul lui reduce masa boabelor și crește riscul de toxine.

7.    Irigarea incorectă

Prea puțină apă creează stres plantelor, iar prea multă duce la putrezirea rădăcinilor și la apariția bolilor. Irigarea trebuie făcută în funcție de faza de vegetație și de tipul de sol. Înflorirea și formarea boabelor sunt momente importante, în special la porumb.

8.    Recoltarea la momentul greșit

Dacă recoltezi prea devreme, plătești mai mult la uscare. Dacă recoltezi prea târziu, pierzi prin scuturare sau atac de boli. Momentul optim este atunci când umiditatea este între 20-25%, dar și când condițiile din câmp permit accesul utilajelor.

9.    Depozitare defectuoasă

Ai muncit un an întreg, dar pierzi tone întregi din cauza unui depozit cu umiditate mare? Se întâmplă destul de des. O depozitare incorectă duce la mucegai, infestare cu insecte și pierderi care ar fi fost ușor de evitat.

10.   Lipsa planificării financiare

Ca fermier, dacă nu ai bani la momentul potrivit, ești blocat. Nu poți cumpăra inputuri, nu poți repara utilaje, nu poți iriga. Multe dintre greșelile de mai sus apar tocmai din lipsa unui flux financiar constant. De aceea, este important să știi că ai la dispoziție credite agricole adaptate exact nevoilor fermei tale.

Acestea le oferă fermierilor ceea ce le lipsește când au mai mare nevoie: bani la timp, fără birocrație și cu sprijin personalizat. Cu ajutorul finanțării potrivite, poți cumpăra inputuri de calitate, poți investi în irigații, poți repara utilaje sau acoperi cheltuieli urgente, evitând astfel multe dintre greșelile care reduc drastic producția.

Investește inteligent, evită greșelile și bucură-te de roadele muncii tale. Pentru asta, începe cu alegerea unui partener financiar care cunoaște agricultura!

 

Autor: Raluca Nicula
Sursa foto: freepik.com

Logo

 
Măsura istorică privind interzicerea spațiilor de jocuri de noroc în Cluj-Napoca

Consiliul Local din Cluj-Napoca a adoptat o hotărâre ce are un caracter de premieră națională, prin care este interzisă complet funcționarea ...

„Rețeaua de idoli” revine la TVR 2. Mihail deschide noul sezon al interviurilor realizate de Irina Păcurariu

Din 14 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.00, Irina Păcurariu aduce la TVR 2 un nou sezon „Rețeaua de idoli”. Mihail, pictorul Ștefan ...

Premieră la TVR: documentarul „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu”

Există oameni ale căror vieți nu pot fi povestite printr-o simplă înșiruire de date. Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei a fost ...

„De la baricadă la Adevăr”: un dialog, după 35 de ani, între părintele Valerian Pâslaru și Marian Munteanu

Un film despre faptele care scriu istoria și despre sensul lor descoperit în lumina lui Dumnezeu. TVR 1 difuzează marți, 8 septembrie, de la ora ...

Constantin Brâncuși: Anatomia Formei și Spiritului Artistic | VIDEO

La Cluj-Napoca se află o mărturie unică a geniului lui Constantin Brâncuși, singura de acest fel din Transilvania: un mulaj al celebrei sale ...

Vacanța s-a încheiat, elevii revin la cursuri

Aproape trei milioane de elevi și preșcolari reiau cursurile luni, 7 septembrie 2026, odată cu debutul noului an școlar aprobat de Ministerul ...

De la vacanță la școală, de la joacă la competiție: câtă presiune poate duce un copil?

Pentru mulți copii, începutul unui nou an școlar înseamnă emoția revederii colegilor, bucuria unui nou început și nerăbdarea de a descoperi ce ...

Valoarea răbdării în dezvoltarea psihologică a tinerilor sportivi

În sportul de performanță, calități precum ambiția, disciplina, curajul sau motivația sunt de obicei considerate esența succesului. Cu toate ...

„Lun(e)a de teatru” oferă telespectatorilor TVR 1 capodopera lui Camus, „Caligula”

TVR continuă să valorifice comorile dramaturgiei universale din Arhiva de Aur și propune telespectatorilor un eveniment cultural excepțional. ...

Emisiunea "Prim Plan Obiectiv," moderată de Ionel Lespuc, a adus în discuție, alături de invitații săi, efervescența vieții culturale românești, ...

„Tezaur folcloric” deschide un nou sezon la TVR 1: o călătorie în inima tradițiilor și a poveștilor din vatra satului românesc

Duminică, 6 septembrie, de la ora 13.00, prima ediție aduce în fața telespectatorilor TVR 1 un moment special prezentat de Ansamblul Folcloric ...

O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

„Vară pentru voi”: Excelența academică și spiritul civic românesc | VIDEO

Performanța la universități de top din SUA, un subiect abordat în cadrul emisiunii „Vară pentru voi” alături de Doru Ciolacu, reprezintă o ...

 Cupa României la fotbal: rezultatele de joi, din faza grupelor

Ziua de joi a adus pe teren echipe precum Rapid București și deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova, ambele reușind să își adjudice toate ...

Stela Popa: „Am făcut carte românească, aşa cum şi-au dorit ai mei”

„Anul acesta, «Ora de ştiri» împlineşte fix zece ani de când este difuzată la ora 18.00 zilnic, pe TVR 2, în acelaşi format. Sunt mândră că am ...