Ploșnițele de pat, cândva ușor de eliminat cu pesticide, au ajuns să supraviețuiască unor tratamente chimice puternice. Rezistența lor vine din mutații, selecție naturală și adaptări care le protejează corpul de substanțele toxice.
O saltea tratată cu insecticid puternic ar trebui să rezolve problema. Totuși, mulți oameni se confruntă în continuare cu mușcături roșii și mâncărimi, ceea ce ridică o întrebare simplă: de ce nu mai funcționează tratamentele ca înainte?
Răspunsul ține de modul în care ploșnițele de pat s-au adaptat în timp. Aceste insecte mici au trecut prin schimbări care le ajută să reziste la substanțele folosite ani la rând împotriva lor. Nu există o singură cauză, ci mai multe mecanisme care acționează împreună.
Un fenomen tot mai des întâlnit în locuințe
Utilizarea pe scară largă a DDT-ului, un pesticid interzis astăzi, aproape că a eliminat ploșnițele din locuințele din România în trecut. Totuși, unele populații au supraviețuit. În timp, aceste populații au transmis mai departe trăsăturile care le ajutau să reziste.
Mai multe studii au arătat cât de gravă este rezistența la pesticide în cazul speciei Cimex lectularius, adică ploșnița comună de pat. Datele citate arată că, din zece populații diferite de ploșnițe, cinci au prezentat o sensibilitate redusă la bifentrin, iar trei au avut o sensibilitate mai scăzută la clorfenapir.
Aici intervine selecția naturală. Insectele care nu rezistă dispar, iar cele care au o mutație utilă supraviețuiesc și se înmulțesc. În câteva generații, o populație întreagă poate deveni mult mai greu de controlat cu aceleași substanțe.
Pe scurt, ploșnițele nu au devenit rezistente peste noapte. Rezistența s-a format treptat, pe măsură ce pesticidele au fost folosite repetat, iar insectele cele mai adaptate au rămas în viață.
Fenomenul se vede tot mai clar și pe teren. Specialiștii în combaterea ploșnițelor de pat de la Dr Clean spun că o parte tot mai mare dintre solicitări vine de la persoane care au încercat deja spray-uri și soluții din comerț, fără ca infestarea să dispară, un semn că unele populații tolerează substanțele aflate la îndemâna publicului larg.
Detalii ascunse despre lupta cu insecticidele
Rezistența la pesticide înseamnă că ploșnițele pot supraviețui expunerii la substanțe care, în trecut, le eliminau eficient. Acest lucru nu înseamnă că insecticidele nu mai au niciun efect, ci că efectul lor poate fi mai slab în fața unor populații adaptate.
În combaterea ploșnițelor sunt folosite frecvent două clase de insecticide. Ambele acționează asupra sistemului nervos al insectelor, însă ploșnițele au început să dezvolte toleranță față de ele.
Piretroizii: aceste substanțe acționează asupra canalelor de sodiu din celulele nervoase. Nervii insectei transmit semnale continuu, până când ploșnița paralizează și moare. Printre insecticidele pe bază de piretroizi se află bifentrinul, permetrinul și deltametrinul.
Neonicotinoidele: cunoscute și ca „neonice", atacă sistemul nervos central al insectei. La fel ca piretroizii, se atașează de anumiți receptori și pot provoca paralizia și moartea ploșniței.
Problema este că aceste mecanisme nu mai funcționează la fel în toate cazurile. Unele ploșnițe au modificări care reduc efectul insecticidelor, iar altele pot elimina mai rapid substanțele toxice înainte ca acestea să le omoare.
O evoluție lentă care schimbă regulile jocului
Ploșnițele pot dezvolta mutații întâmplătoare. Dacă o astfel de insectă ajunge într-un spațiu tratat cu piretroizi și are o mutație care o ajută să supraviețuiască, ea are șanse mai mari să se reproducă.
După aceea, mutația poate fi transmisă urmașilor. Cu fiecare generație, numărul ploșnițelor care poartă acea trăsătură poate crește. Așa se formează o populație care suportă doze mai mari de insecticid decât înainte.
Istoria evolutivă a ploșnițelor a contribuit mult la această problemă. Mutațiile de rezistență erau rare la început, dar folosirea intensă a DDT-ului în anii 1950 și 1960 a favorizat insectele care le aveau deja.
DDT-ul și piretroizii acționează asupra aceleiași zone: canalele de sodiu din celulele nervoase. Chiar dacă DDT-ul nu mai este folosit, ploșnițele au păstrat mutațiile care le protejau împotriva lui. Aceleași mutații le pot ajuta și în fața piretroizilor.
Expunerea la piretroizi a oferit populațiilor de ploșnițe variația genetică necesară pentru a face față și unor tratamente mai noi, precum cele pe bază de neonicotinoide. Insectele care rezistă rămân, iar cele vulnerabile dispar din populație.
Detalii neașteptate despre apărarea organismului
Pe lângă mutațiile din sistemul nervos, ploșnițele au dezvoltat și alte forme de apărare. Una dintre cele mai importante este îngroșarea exoscheletului, adică stratul exterior al corpului.
Cercetătorii au identificat 14 markeri ADN care influențează grosimea acestui strat. Un exoschelet mai gros poate împiedica pătrunderea substanțelor toxice în corpul insectei. Practic, insecticidul ajunge mai greu acolo unde ar trebui să acționeze.
Un mecanism ascuns în interiorul insectei
O altă adaptare importantă este rezistența metabolică. Ploșnițele pot produce un amestec de enzime care descompun substanțele toxice din tratamentele chimice. Acest proces le oferă o protecție suplimentară.
Biologii au observat modificări în doi dintre cei aproximativ 2000 de aminoacizi din anumite părți ale canalelor de sodiu. Din acest motiv, sistemul nervos al insectei poate deveni mai puțin sensibil la efectele insecticidelor. Toate aceste schimbări creează împreună o apărare puternică.
Rezistența nu vine dintr-un singur mecanism. Ploșnițele combină un strat exterior mai greu de penetrat, modificări ale sistemului nervos și enzime care reduc efectul substanțelor toxice.
Un aliat puțin cunoscut în lupta cu ploșnițele
Faptul că ploșnițele au devenit rezistente la multe insecticide arată cât de puternic poate fi efectul selecției naturale. Folosirea repetată a substanțelor chimice a favorizat insectele care puteau supraviețui, iar acestea au transmis mai departe trăsăturile utile.
Insecticidele pot fi mai puțin eficiente în unele infestări, dar există și o alternativă fără pesticide chimice: tratamentul termic, folosit tot mai des în intervențiile profesionale de dezinsecție plosnițe. Metoda presupune folosirea unor echipamente speciale care ridică temperatura într-o cameră sau într-o clădire până la un nivel letal pentru ploșnițe și ouăle lor.
Tratamentul termic este considerat una dintre cele mai eficiente metode pentru eliminarea infestărilor cu ploșnițe. De asemenea, poate fi mai rapid decât alte metode, iar multe intervenții sunt finalizate într-o singură zi.
În fața unor insecte care s-au adaptat atât de bine, controlul dăunătorilor are nevoie de soluții mai bine alese. Ploșnițele au supraviețuit multor tratamente tocmai pentru că s-au schimbat în timp, iar metodele folosite împotriva lor trebuie adaptate la noile realități
Sursa foto: https://allinwriter.com/
