TVR reflectă echilibrat subiectul exploatării miniere de la Roşia Montană

TVR.RO | actualizat: Duminică, 08 Septembrie 2013

Televiziunea Română respectă dreptul la opinie şi informare corectă al fiecărui cetăţean. Programele TVR prezintă atât opiniile susţinătorilor proiectului exploatării miniere de la Roşia Montană, cât şi pe cele ale organizaţiilor de mediu, cetăţenilor neimplicaţi în partide sau organizaţii non-guvernamentale, ale politicienilor.

 

Potrivit monitorizărilor interne, Direcţia Ştiri şi redacţiile de  Ştiri ale studiourilor teritoriale TVR au realizat şi difuzat, în perioada 27 august (data la care proiectul exploatării de la Roşia Montană a fost aprobat de Guvern) – 7 septembrie 2013, peste 60 de materiale jurnalistice (ştiri, reportaje, emisiuni de dezbatere) prin care subiectul Roşia Montană a fost reflectat echilibrat. Materialele jurnalistice care au abordat subiectul Roşia Montană au putut fi urmărite pe toate canalele TVR naţionale şi regionale. Televiziunea Română are cinci studiouri teritoriale prin intermediul cărora a acoperit subiectul în discuţie la nivel naţional, oferind telespectatorilor informaţii complete despre protestele din toate zonele, dar şi analize ale unor invitaţi din cadrul dezbaterilor organziate în platou.

 

De asemenea, în perioada monitorizată, echipa site-ului Televiziunii Române a realizat şi postat 24 de ştiri având ca subiect proiectul Roşia Montană, inclusiv protestul din faţa TVR din seara de 7 septembrie 2013.

 

Interesul public, pluralismul ideilor şi opiniilor şi practica responsabilă a jurnalismului sunt principalele valori pe care televiziunea publică îşi axează activitatea.

Prin programele sale, postul public de televiziune îşi respectă misiunea, aceea  de a informa corect şi obiectiv cu privire la toate subiectele de interes public.

 

Agenda editorială a canalelor televiziunii publice aparţine strict profesioniştilor cu răspundere editorială din TVR, aceştia stabilind-o în funcţie de tipul evenimentelor aflate în desfăşurare, impactul acestora (local, naţional sau internaţional) şi gradul de interes pe care îl prezintă în acel moment. Prin legea de funcţionare a Televiziunii Române, intruziunea managementului instituţiei sau a oricărei alte persoane, care nu are atribuţii editoriale în TVR, în politica editorială este interzisă.

 

TVR încurajează dreptul la liberă exprimare şi îşi propune să reprezinte o platformă reală de dezbatere pentru toate subiectele importante, ca parte a misiunii sale de serviciu public de televiziune.

 

Găsiţi mai jos monitorizarea internă a materialelor jurnalistice difuzate de TVR, în perioada 27 august – 7 septembrie, în Jurnalele de ştiri sau alte emisiuni care au avut ca subiect Roşia Montană. Ştirile si dezbaterile au fost realizate de echipele de jurnalişti de la Bucureşti şi de la studiourile teritoriale şi au fost difuzate pe canalele TVR naţionale şi regionale.

 

7 septembrie, Telejurnal ora 20.00 - un subiect: protest inedit marşul bicicliştilor

TVR Cluj – un subiect despre protestele din Piaţa Unirii din seara precedentă

TVR Timişoara – un subiect despre protestul împotriva proiectului Roşia Montană

Gold Corporation care va fi organizat duminică, în faţa Primăriei Arad

 

6 septembrie, Ora de ştiri (22.00) - un subiect: proteste a 6-a seară

Telejurnal ora 20.00 - un subiect: proteste şi marş în Bucureşti

Telejurnal ora 14.00 - proteste Bucureşti - ziua a 5-a

Telejurnal ora 8.00, trei subiecte: explicaţii Victor Ponta; proteste seara a 5-a; concert la Timişoara ca formă de protest

Telejurnal ora 7.00 - trei subiecte: explicaţii Victor Ponta; proteste seara a 5-a; concert la Timişoara ca formă de protest

TVR Timişoara – un subiect, despre concertul ca formă de protest.

 

5 septembrie, Telejurnal ora 20.00 - două subiecte: Victor Ponta explicaţii despre aprobarea legii de către Guvern

Telejurnal ora 14.00 - un subiect: proteste la Bucureşti, ziua a 4-a

Telejurnal ora 8.00, trei subiecte: despre lege si implicaţiile acesteia; manifestaţie la Alba Iulia pro exploatare Roşia Montană, în faţa prefecturii; proteste a 4-a seară

Telejurnal ora 7.00 - trei subiecte: despre lege şi implicaţiile acesteia; manifestaţie la Alba  Iulia pro exploatare Roşia Montană, în faţa prefecturii; proteste a 4-a seară

TVR Cluj – două subiecte - manifestaţie la Alba Iulia pro exploatare Roşia Montană; protestatarii care au profitat de vizita lui Crin Antonescu pentru a-şi striga

nemulţumirile

 

4 septembrie, Ora de ştiri (22.00)  – un subiect despre lege şi implicaţiile exploatării aurifere de  la Roşia  Montană

Telejurnal ora 20.00 - un subiect despre lege si implicaţiile exploatării aurifere de la Roşia  Montană

Telejurnal ora 18.00 - un subiect despre legea vizând proiectul Roşia Montană

Telejurnal ora 14.00 – doua subiecte despre protestele de la Bucureşti şi de la Cluj şi despre legea referitoare la exploatarea de la Roşia Montană

Telejurnal ora 8.00 - două subiecte - despre proteste şi despre referendum înainte de dezbaterea legii în Parlament; proteste la Bucureşti şi la Cluj - a treia noapte de proteste

Telejurnal ora 7.00 – două subiecte - despre proteste şi despre referendum înainte de dezbaterea legii în Parlament; proteste la Bucureşti şi la Cluj - a treia noapte de proteste TVR Cluj, două subiecte – despre mitingul de protest din seara precedentă; Boc cere  Guvernului retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană.

TVR Iaşi, “Vara pentru voi” - invitată Alexandrina Dîngă, ecolog , cofondatoarea  Fundaţiei Comunitare, într-o dezbatere privind problemele de mediu. În cadrul  discuţiei a fost abordat şi subiectul Roşia Montană.


3 septembrie, Ora de ştiri - un subiect - despre proteste şi despre referendum înainte de dezbaterea legii în  Parlament

Telejurnal ora 20.00 - un subiect - despre proteste şi despre referendum înainte de  dezbaterea  legii în Parlament

Telejurnal ora 18.00 - un subiect  - Gabriel Resources aşteaptă votul în Parlament
Telejurnal ora 14.00 - două subiecte – noi proteste la Universitate; Gabriel Resources aşteaptă  votul în Parlament

Telejurnal ora 8.00 - trei subiecte - proteste la Universitate; despre contextul politic; poziţia guvernului maghiar faţă de exploatarea de la Roşia Montană

Telejurnal ora 7.00 - trei subiecte – protest nou la Universitate; despre contextul politic; pozitia guvernului maghiar faţă de exploatarea de la Roşia Montană

TVR Cluj – ştire despre ecologiştii care protestează în Piaţa Unirii din Cluj


2 septembrie, Ora de ştiri (22.00) - un subiect despre proiectul Roşia Montană şi separat

dezbatere cu invitaţi în studio, pe subiectul  Roşia Montană: Catalin Hosu, purtător de cuvant RM Gold Corporation,  Mircea Chivu, sociolog şi prin telefon, în direct din Piaţa Universităţii, Sorin Năstase, jurnalist TVR

Telejurnal ora 20.00 – un subiect - se ascute conflictul dintre Premier şi Preşedinte, care se   suspectează reciproc; două duplexuri  din Piaţa Universităţii - despre proteste

Telejurnal ora 18.00 - două subiecte - proteste şi reacţii politice faţă de referendum
Telejurnal ora 14.00 - trei subiecte -  Băsescu cheamă la referendum pentru Roşia Montană;  proteste în Bucureşti şi în capitale europene; reacţii politice USL de acord cu    referendumul

Telejurnal ora 8.00 - două subiecte despre protestele din Bucureşti şi din ţară

Telejurnal ora 7.00 - două subiecte despre protestele din Bucureşti şi din ţară

TVR Timişoara, două subiecte – proteste în centrul Timişoarei şi în Deva.

TVR Tîrgu Mureş – un subiect despre protestul din Tîrgu Mureş.

 

1 septembrie, Telejurnal  ora 20.00 – un subiect despre protestul pentru salvarea Roşia Montană

Subiectul a fost difuzat şi de TVR Cluj în data de 2 septembrie

 

29 august, Telejurnal ora 20.00 – un subiect - duplex şcoala de vară PNL – discuţii pe marginea subiectului Roşia Montană

 

27 august, Telejurnal ora 20.00 - duplex Guvern – aprobarea legii de exploatare a aurului la Roşia Montană

 

 

 

Materiale realizate de echipa site-ului stiri.tvr.ro:


http://stiri.tvr.ro/cateva-sute-de-protestatari-fata-de-proiectul-rosia-montana-scandeaza-la-sediul-tvr_34647.html
http://stiri.tvr.ro/a-6-a-zi-de-proteste-fata-de--proiectul-de-la-rosia-montana--in-bucuresti-si-cluj_34619.html
http://stiri.tvr.ro/protestul-fata-de-proiectul-de-la-rosia-montana-ziua-a-cincea-tinerii-au-ajuns-pana-la-parlament_34586.html
http://stiri.tvr.ro/a-patra-zi-de-proteste-in-capitala-fata-de-proiectul-de-la-rosia-montana-s-a-incheiat-fara-incidente_34540.html
http://stiri.tvr.ro/a-treia-zi-de-proteste-fata-de-proiectul-rosia-montana-s-a-incheiat-dupa-deblocarea-caii-victoriei_34489.html
http://stiri.tvr.ro/a-treia-seara-de-proteste-la-bucuresti-si-cluj-fata-de-proiectul-de-la-rosia-montana_34484.html
http://stiri.tvr.ro/protestul-fata-de-proiectul-minier-de-la-rosia-montana-s-a-incheiat-marti-dimineata_34453.html
http://stiri.tvr.ro/a-doua-zi-de-proteste-fata-de-proiectul-rosia-montana---dezbatere-la-ora-de-stiri_34430.html
http://stiri.tvr.ro/protestele-fata-de-exploatarea-de-la-rosia-montana-au-sfarsit-duminica-noaptea_34413.html
http://stiri.tvr.ro/sociopol-romanii-sustin-proiectul-ro-ia-montana-peste-jumatate-din-populatie-nu-va-merge-la-vot_34404.html
http://stiri.tvr.ro/ponta-rosia-montana-un-proiect-controversat-nu-sunt-convins-de-el-vom-vota-potrivit-constiintei_34355.html
http://stiri.tvr.ro/pozitia-familiei-regale-a-romaniei-fata-de-proiectul-de-la-ro-ia-montana_34507.html
http://stiri.tvr.ro/guvernul-a-facut-public-proiectul-de-lege-privind-exploatarea-de-la-rosia-montana_34509.html
http://stiri.tvr.ro/traian-basescu-nu-exclud-sa-convoc-referendum-pentru-rosia-montana-simultan-cu-europarlamentarele_34419.html
http://stiri.tvr.ro/premierul-victor-ponta-ideea-lui-basescu-a-unui-referendum-privind-rosia-montana-este-foarte-buna_34424.html
http://stiri.tvr.ro/proiectul-de-lege-care-reglementeaza-exploatarea-de-la-rosia-montana-a-fost-aprobat-de-guvern_34246.html

http://stiri.tvr.ro/victor-ponta-exploatarea-de-la-rosia-montana-va-incepe-doar-dupa-adoptarea-legii-de-catre-parlament_33996.html

http://stiri.tvr.ro/exploatarea-minereurilor-de-la-rosia-montana-ar-urma-sa-inceapa-in-noiembrie-2016_33975.html

http://stiri.tvr.ro/aurul-de-la-rosia-montana-lungul-drum-al-unui-proiect-controversat_34444.html

http://stiri.tvr.ro/recital-la-contrabas-ca-forma-de-protest-fata-de-proiectul-de-la-rosia-montana_34594.html

http://stiri.tvr.ro/crin-antonescu-vrea-ca-votul-din-parlament-pe-legea-minereurilor-sa-fie-nominal-nu-secret_34559.html
http://stiri.tvr.ro/ponta--am-trimis-proiectul-rosia-montana-la-parlament-ca-sa-nu-putem-fi-dati-in-judecata_34582.html
http://stiri.tvr.ro/analiza-de-lidia-moise-goana-dupa-aur_34537.html
http://stiri.tvr.ro/alianta-pentru-o-romanie-curata-cere-retragerea-proiectului-privind-exploatarea-de-la-rosia-montana_34502.html