TVR - official broadcaster al evenimentelor Preşedinţiei României la Consiliul UE

TVR.RO | actualizat: Sâmbătă, 29 Iunie 2019
TVR va produce, în calitate de partener media oficial, toate evenimentele pe parcursul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Preluarea Presedintiei Consiliului UE

TVR va acoperi şi produce, în calitate de partener media oficial, toate evenimentele derulate  pe durata exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Până pe 30 iunie, TVR va dedica ample spaţii de emisie, pe toate canalele sale, pentru acoperirea la zi - prin ştiri, dezbateri, transmisiuni directe şi alte producţii jurnalistice - a celor aproximativ 300 de activităţi şi evenimente desfăşurate de Ministerul Afacerilor Externe în Bucureşti şi în alte oraşe din România.

TVR va asigura transmisia live şi rezumate montate ale evenimentelor, informaţii în timp real putând fi accesate şi pe pagina Ştirilor TVR - http://stiri.tvr.ro/romania2019eu.html.

De asemenea, broadcasterul oficial pentru Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene va oferi gratuit reprezentanţilor din media acreditată material audiovizual gata pentru difuzare (HD), de la reuniunile ministeriale informale, de la Summitul din Sibiu sau de la alte evenimente de nivel înalt care vor avea loc în toată România. Materialul audiovizual va fi transmis via EbS, serviciul de informaţii TV al Uniunii Europene, via satelit şi poate fi descărcat în timp real.

 

Despre TVR

Televiziunea Română este preocupată în permanenţă să asigure accesul tuturor cetăţenilor la programe şi evenimente de interes naţional, conform misiunii sale publice.

De-a lungul anilor, TVR a organizat sau găzduit evenimente de amploare, din domenii variate - politice, economice sau sportive, având capacitatea de mobilizare din punct de vedere tehnic şi editorial pentru producţii complexe, la standarde de calitate.

Printre evenimentele de mare amploare acoperite mediatic de TVR, în calitate de partener media oficial, se numără Summitul NATO organizat la Bucureşti, în 2008, când, TVR a desfăşurat forţe impresionante pentru transmiterea evenimentului sau Summitul Iniţiativa celor Trei Mări desfăşurat în 2018.

Despre  exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE

România exercită, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene, la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România reprezintă Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând în strânsă coordonare cu Preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Preşedinţia rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene şi prezidarea formaţiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial şi tehnic), cu excepţia Consiliului Afaceri Externe.