TVR contestă selecţia de oferte privind difuzarea extragerilor Loto

TVR.RO | actualizat: Marţi, 12 Martie 2013

Televiziunea Română consideră că a fost dezavantajată voit prin cerinţele specificate în documentaţia de atribuire

Televiziunea Română contestă rezultatul selecţiei de oferte privind transmiterea extragerilor Loto.

În acest sens, SRTv a depus astăzi, 12 martie 2013, o contestaţie la Consililul de Soluţionare a Contestaţiilor şi la Loteria Română.

TVR contestă modalitatea de aplicare a prevederilor Ordonanţei nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, precum şi una dintre cerinţele de calificare din documentaţia de atribuire, care dezavantaja vădit televiziunea publică. Este pentru prima dată când Loteria Română solicită deţinerea certificatului ISO 9001 televiziunii care ar difuza extragerile Loto, certificat care, de altfel, nu este specific industriei media.

După expirarea contractului cu Loteria Română, Televiziunea Română şi-a manifestat dorinţa de a încheia un nou contract, prin depunerea unei oferte.

TVR are deja o tradiţie în difuzarea în direct a extragerilor organizate de Loteria Română. Parteneriatul dintre cele două instituţii a fost unul avantajos pentru ambele părţi, TVR 1 având cea mai mare acoperire terestră (peste 99% din populaţie), extragerile Loto ajungând astfel la un număr foarte mare de români.

Televiziunea Română doreşte să ofere în continuare tuturor românilor posibilitatea de a urmări extragerile Loto şi face toate demersurile în acestă direcţie.