Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Premieră: TVR are un membru în Comisia Juridică a EBU

TVR.RO | Marţi, 14 Mai 2019
Roxana Ionescu, Coordonator cu atribuţii de Director al Departamentului Juridic, a fost aleasă membru în Comisia Juridică a European Broadcasting Union (EBU) – cea mai mare organizaţie a televiziunilor publice din Europa.

Este pentru prima dată când TVR are un membru în Comisia Juridică a EBU, fapt care  conferă televiziunii publice posibilitatea de a contribui activ la luarea deciziilor şi de a fi conectată în mod direct la activitatea legislativă a organizaţiei.

Comisia Juridică din cadrul EBU este formată din consilieri juridici şi experţi în politici publice care au ca sarcini promovarea şi apărarea intereselor EBU şi a membrilor săi în faţa instituţiilor internaţionale europene şi care au rolul de a stabili şi implementa strategia juridică şi de afaceri publice a EBU.

Comisia Juridică, aleasă de Adunarea Generală a Comisiei Juridice EBU, este formată din 18 membri, consilieri juridici şi experţi în politici publice, aleşi într-o proporţie echilibrată.

Alegerile au avut loc în perioada 9 - 10 mai 2019, în cadrul Adunării Generale a Comisiei Juridice a EBU, desfăşurata la Stockholm, în Suedia. Durata mandatului este de 2 ani.

Roxana Ionescu s-a alăturat echipei TVR în anul 2012, ca avocat, ocupând ulterior funcţia de manager de proiect, din anul 2017 fiind desemnată Coordonator cu atribuţii de director al Departamentului Juridic.

(w640)