Pentru prima oară, TVR a transmis o slujbă oficiată în limba română pentru comunitatea românească din Serbia

TVR.RO | actualizat: Luni, 27 Mai 2013
  • De 170 de ani, în Serbia, slujbele religioase nu se oficiază în limba română
  • TVR 3 a difuzat în direct slujba oficiată de preotul Bojan Alexandrovici din Valea Timocului

Televiziunea Română a transmis, pentru prima dată la nivel naţional, o slujbă religioasă oficiată în limba română în Serbia după mai bine de un secol şi jumătate. De 170 de ani, în ţara vecină, unde locuieşte o importantă comunitate de români, slujbele religioase nu se oficiază în limba română.

TVR Cluj a organizat, în acest weekend, mai multe evenimente în Serbia pentru şi alături de românii care locuiesc în Cladovo, oraş situat vizavi de Drobeta Turnu Severin, şi în Malainiţa, de pe Valea Timocului.

Slujba, difuzată de TVR 3, duminică, 26 mai, a reprezentat o premieră. „Este pentru prima dată când un post naţional transmite o slujbă religioasă în limba română ţinută în Serbia. Evenimentul a fost extrem de important atât pentru românii din Valea Timocului, cât şi pentru noi, cei de aici, care facem tot ce putem pentru a-i susţine. De altfel, la slujbă au participat şi oficiali români, printre care Iulian Niţu, consul general al  României în Serbia, şi Horea Uioreanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj”, declară Răzvan Bucuroiu, director TVR 3, care a asigurat şi comentariul transmisiunii.

Pe Valea Timocului trăiesc nu mai puţin de 250.000 de români. Cu toate acestea, ei nu au acces la biserici în care slujba religioasă să fie oficiată în limba română decât în satul Malainiţa. Aici, preotul Bojan Alexandrovici a construit pe terenul familiei o biserică ortodoxă în care ţine slujba în română, motiv pentru care, de altfel, a fost caterisit de biserica ortodoxă sârbă. Preotul continuă însă să slujească, deoarece în prezent aparţine de Biserica Ortodoxă Română, nu de cea sârbă.

Din Cladovo, TVR Cluj a realizat şi transmis două ediţii speciale ale emisiunilor „Vine Clujul pe la noi” şi „Cântec şi poveste”, prezentate de Sergiu Vaida, la care au participat şi Lăutarii din Cladovo.