Litigiul dintre FRF şi TVR a fost încheiat pe cale amiabilă

TVR.RO | actualizat: Joi, 10 Martie 2016
Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi-a retras acţiunea deschisă în instanţă împotriva SRTv.
Televiziunea Română

Litigiul a fost încheiat pe cale amiabilă prin semnarea unei tranzacţii în baza căreia suma datorată de SRTv va fi compensată cu servicii oferite FRF de televiziunea publică.

Această acţiune se înscrie în eforturile pe care TVR le face pentru echilibrarea instituţiei, prin încheierea unor litigii pe cale amiabilă, renegocierea unor contracte, micşorarea costurilor etc.

În data de 30 decembrie, Federaţia a solicitat insolvenţa SRTv pentru neplata de penalităţi în legătură cu difuzarea unor meciuri ale echipei naţionale în calificările pentru Euro 2012.

În acest context, Comitetul Director al SRTv a aprobat, în ianuarie, demararea negocierilor în vederea stingerii litigiului şi a acţiunii promovate în instanţă de către Federaţia Româna de Fotbal, mandat care a fost dus la bun sfârşit de echipa de negociatori.