loader
Foto

Rolul vaccinării antigripale în managementul gripei sezoniere

LIFESTYLE

Toți avem experienţa unei pandemii și putem acum înțelege prin ce au trecut bunicii, străbunicii noştri în urmă cu aproximativ 100 de ani.

 

Astfel, în anul 1918 se declara pandemie cu un nou tip de virus gripal H1N1, ce a durat până în anul 1920. În doar un an de zile s-au înregistrat nu mai puţin de 20 de milioane de decese la nivel global. La momentul respectiv a fost necesară implementarea unor măsuri ingienico-sanitare cum ar fi: izolarea la domiciliu a celor bolnavi, adunările publice din teatre, şcoli, biserici au fost interzise, se recomanda evitarea transportului în comun, persoanele care lucrau cu publicul larg erau obligate să poarte mască de protecţie, iar ceilalţi erau încurajaţi să o facă. Masurile de izolare şi metodele riguroase de igienizare au prevenit infectarea şi au salvat vieţi. Sună cunoscut! Iată că şi acum 100 de ani, măsurile mult blamate de mulţi dintre noi pe perioada pandemiei Covid 19 au avut un rol esenţial în lupta cu virusul!

La momentul respectiv nu a existat un vaccin gripal. Ceea ce s-a dezvoltat a fost un vaccin cu antigene bacteriene care nu prevenea gripa, dar care este posibil să fi prevenit suprainfectarea bacteriană la nivel pulmonar.

În anul 1930 au fost dezvoltate primele vaccinuri gripale, care au fost administrate mai întâi militarilor; apoi, treptat, indicaţiile s-au extins.

Astfel, în România anului 2024, există un program naţional prin care, în funcţie de categoria de vârstă şi bolile cronice asociate, după discuţia cu medicul de familie,  pacientul poate primi reţeta potrivită de vaccin gripal, compensată  în proporţie de 100% sau 50%.

Gripa este o boală infecto-contagioasă cauzată de virusurile gripale A,B și C. Se transmite, în general, prin tuse și strănut. Simptomele debutează la 1-2 zile de la contactul infectant, durează 4-5 zile, după care urmează convalescența (cu sau fără complicații). Simptomele generale (frisoane, febră>38 grade C, dureri musculare, dureri de cap) domină simptomele respiratorii (tuse uscată, nas înfundat, etc.)  Cei mai afectați sunt copiii sub 5 ani, vârstnicii și bolnavii cu boli cardiovasculare, personalul medico-sanitar. Dintre complicații, cele mai frecvente sunt cele pulmonare (pneumonii cauzate de virus sau suprainfectate bacterian), cardiace (fibriliații cu decompensare cardiacă), nervoase (encefalită sau mielită transversă), rabdomioliză (distrugerea țesutului muscular scheletic), iar la copii- otită medie sau miozită (inflamație musculară).

Pentru a evita apariția bolii (prevenție primară), complementar măsurilor igienico-sanitare (purtarea măștii de protecție, spălarea frecventă a mâinilor, dezinfecția regulată a suprafețelor, evitarea zonelor aglomerate) în România este recomandată vaccinarea antigripală în perioada octombrie-noiembrie a fiecărui an calendaristic. Necesitatea vaccinării anuale se explică prin cel puțin două ipoteze: virusurile gripale se modifică cu fiecare sezongripal (în emisfera nordică, epidemia de gripă dureaza din noiembrie până în aprilie, iar în emisfera sudică –din mai până în octombrie),iar persistența anticorpilor protectori apăruți în urma bolii sau a vaccinării este estimată la 6-12 luni. Infecțiile repetate și vaccinările repetate cresc titrul (cantitatea) și persistența anticorpilor.

(w882) Conf. univ

Conf univ. dr. Carmen Iliana Busneag, MD, PhD, medic primar medicina de familie și medic primar medicina muncii, și dr. Adriana Matei, medic rezident, medicină de familie

Astfel, vaccinarea antigripală este considerată a fi cea mai eficientă metodă de a reduce riscul infectării cu virusurile gripale. Cei care aleg să se vaccineze își reduc riscul de îmbolnăvire și deces. Astfel, în urma vaccinării, într-un interval de 2-3 săptămâni, în organism se formează anticorpi care vor ajuta la distrugerea virusului la o infectare ulterioară, ceea ce va duce la o formă ușoară de gripă.

Vaccinurile gripale disponibile în țara noastră se pot clasifica după:

- Numărul de tulpini virale: tetravalent (2 tulpini virus A, 2 tulpini virus B), trivalent (2 tulpini virus A, o tulpină virus B);

- Virulență: vaccinuri cu virusuri vii atenuate/vaccinuri cu virusuri inactivate (nu conțin virusuri vii);

- Modul de administrare: cu administrare intramusculară/cu administrare intranazală;

Ce vaccin se recomandă și cui?

Vaccinurile cu virusuri inactivate (cu administrare intramusculară) sunt aprobate începând cu vârsta de 6 luni, iar cele cu virusuri vii atenuate (cu administrare intrazală) pentru cei cu vârsta între 5 si 49 de ani. Vaccinurile cu virusuri vii nu se recomandă femeilor însărcinate, copiilor sub 2 ani sau persoanelor cu boli cronice și cu imunitate scăzută. Pentru aceste categorii se recomandă vaccinurile cu virusuri inactivate. Pentru cei cu vârsta peste 65 ani, datorită imunității scăzute specifice vârstei, deci a unui răspuns imun mai slab cu un titru redus de anticorpi, este disponibil un vaccin tetravalent cu virusuri inactivate in concentrație crescută.

Printre reacțiile adverse se numără cele legate de locul injectării pentru cele cu administrare intramusculară, cu deosebită grijă pentru cei care au probleme cu coagularea sângelui (a se folosi preparatele cu ac mai fin, compresie locală prelungită post administrare), sistemice (cefalee, febră, transpirații, în cazuri rare sindrom Guillain-Barre).

De asemenea, este necesară precauție la persoanele cu istoric de alergii severe la ou sau diferite antibiotice (gentamicină, neomicină).

În concluzie, gripa este o boală înalt contagioasă care poate avea consecințe serioase asupra celor mai fragili dintre noi și nu numai, dar care se numără printre bolile prevenibile prin vaccinare. În urma discuției medic-pacient, se va alege schema potrivită fiecăruia, pentru că, nu-i așa, “Nu există boală, există numai bolnavi”!

***

Articol de conferentiar universitar dr. Carmen Iliana Busneag, MD, PhD, medic primar medicina de familie și medic primar medicina muncii, și dr. Adriana Matei, medic rezident, medicină de familie

***

Bibliografie:

https://www.flu.com/Articles/2022/The-History-of-Influenza

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/history-disease-outbreaks-vaccine-timeline/flu

https://cnas.ro/2024/10/11/informare-conditiile-in-care-asiguratii-pot-beneficia-de-vaccinuri-pe-baza-de-prescriptie-electronica-utilizata-in-sistemul-de-asigurari-sociale-de-sanatate/

https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2019/1215/p751.pdf

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S2529993X23000576

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8225103/pdf/viruses-13-00971.pdf”

https://www.uptodate.com/contents/influenza-prevention-beyond-the-basics?

https://www.who.int/teams/global-influenza-programme/vaccines/vaccine-use

https://vaccination-info.europa.eu/en/influenza

https://www.cdc.gov/flu/vaccines/vaccinations.html#cdc_generic_section_4-people-who-should-not-get-a-flu-shot

“Virusologie medicala” Costin Cernescu, Editura Medicala 2008

Prospectele vaccinurilor disponibile în România

***

Credit foto: Shutterstock - Stockpot Videos, Carmen Bușneag și Adriana Matei

***

Alese mulțumiri doamnelor doctor Carmen Iliana Bușneag și Adriana Matei pentru articolul scris pentru secțiunea Lifestyle a site-ului TVR! Lunar ne vor furniza informații utile pentru îngrijirea sănătății!

 

 
„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...