Lansare de carte: „Destine ca-n filme”, emisiunea TVR într-un nou volum

TVR.RO | actualizat: Miercuri, 14 Octombrie 2020
La cinci ani de la apariția primului volum ”Destine ca-n filme”, Iuliana Marciuc şi Oana Georgescu au lansat o nouă ediţie a cărții cu acelaşi nume. Evenimentul a fost găzduit de TVR, producătorul emisiunii care a inspirat apariția celor două volume.

În cadrul evenimentului, organizat miercuri, 30 septembrie, de la ora 17.00, în Grădina TVR, alături de autoarele Iuliana Marciuc şi Oana Georgescu, au fost prezenți Doina Gradea, Preşedinte-Director General TVR, Carla Tompea, Director Programe şi Director TVR 2, echipa emisiunii „Destine ca-n filme”, reprezentanți ai editurii dar şi majoritatea protagoniştilor cărţii şi ai emisiunii – vedete şi oameni obişnuiţi cu poveşti de viaţă deosebite: Irina Alionte, Marcello Bataglia, Adina Sima, Ioan Carmazan, Adelina Toncean, Crina Linţă, Chris Simion, Nicolai Tand, dr. Teodor Vasile, dr Marek Vâlcu, Constantin Florescu, Silviu Radu, dr. Radu Zamfir şi Ştefan Simion.

(w640)

„Am aceleași sentimente pe care le-am avut când am scris prefața la această carte. De bucurie de a fi colegă cu Iuliana, una dintre cele două autoare, și de mândrie de a fi managerul canalului unde se difuzează și performează emisiunea care face obiectul cărții. Este, de asemenea, o celebrare a prieteniei noastre și, chiar mai presus de asta, un semn de apreciere și recunoaștere a jurnalismului educat aici, în televiziunea publică”, a declarat Carla Tompea.

(w640)
Ani de zile, poveştile unor oameni obişnuiţi în împrejurări neobişnuite, adevăraţi eroi care au trăit, cu voie sau fără voie, experienţe incredibile, desprinse parcă din scenariile unor producţii cinematografice au fost urmărite cu interes de telespectatorii TVR prin intermediul emisiunii „Destine ca-n filme”. Cele două autoare – Oana Georgescu, jurnalist şi Iuliana Marciuc, realizatoarea şi prezentatoarea emisiunii de succes de la TVR 2 -  au transpus, astfel, în poveşti, cele aproape 30 de subiecte fascinante selectate din seria de emisiuni de succes din perioada 2015 – 2019, cu actualizări şi noi informaţii.

(w640)

Iuliana Marciuc, despre noua apariţie editorială: „Ideea unui nou volum a venit firesc, pentru că emisiunea „Destine ca-n filme”, un proiect superb, început în urmă cu şapte ani, continuă să transmită poveşti de viaţă, care mai de care mai interesante şi captivante, cu eroi adevăraţi, oricând modele pentru mine şi pentru voi. Am învăţat enorm de la toţi cei pe care, de-a lungul acestor ani, i-am intervievat. Pe o parte dintre ei îi veţi reîntâlni în paginile acestei cărţi. Şi dacă la momentul transmisiei pe TVR 2 aţi ratat povestea, acum iată aveţi ocazia să o retrăiţi. Vă doresc lectură plăcută şi vă mulţumesc pentru dragostea cu care mă primiţi, de 30 de ani, în casele dumneavoastră!”.

(w640)

Emisiunea „Destine ca-n filme” este difuzată în prime time, pe TVR 2.

Credit foto: Ioana Chiriţă