loader
Foto

Interviu cu Sandy Deac la „Remix”

Marți, 2 martie, de la ora 22:00, la TVR 3 și online pe TVR+, Doru Ionescu v-a adus un interviu cu Sandy Deac și v-a spus povestea Arhivei Muzeului Rock.

 

Apărut pe scena rock românească de la mijlocul anilor ’80, atunci când cânta cu formația Kappa în Cluj, Sandy Deac a împlinit câteva proiecte de succes după 1989.

(w882)

Din conjunctura Kappa a rămas până astăzi cu cel mai bun prieten și asociat în toate provocările muzicale - sunetistul și producătorul Ovidiu Buhățel „Buhă” -... și un disc compus într-o săptămână și (re)înregistrat de-a lungul a 11 ani: „If” (2015).

(w882)

Cei doi au lucrat într-un studio performant fondat de Adrian Berinde, ocazie pentru Deac să participe din plin la primele două discuri ale cantautorului - „Absent” și „Negru de fum” – ambele ajunse sus în topurile pop-rock din ’95 – ’96.

(w882)

Apoi au format un grup country - Desperado (în curând cu al șaptelea album discografic).

(w882)

O altă colaborare de decenii a lui Deac – aceea cu cantautorul Cătălin Condurache! Punctual, de notat producții care au urcat în clasamentele pop-dance, precum acelea cu DJ Boroș, Cristina Rus, Ana Maria ș.a. Același nucleu a mai făcut o mutare câștigătoare: proiectul Speak Floyd - un tribute-band, cunoscut astăzi peste granițe, care interpretează 1/1 compoziții Pink Floyd.

(w882)

Clujenii sunt invitați să concerteze destul de des, încât sunt nevoiți să asimileze noi și noi compoziții, ultima provocare constituind-o albumul „The Wall”.

Portretul lui Sandy se încheie, la apogeu, cu întâlnirea nesperată a celui care l-a influențat cel mai mult de-a lungul carierei, încă din adolescență – marele muzician Dan Andrei Aldea -, la puțin timp după revenirea în țară. La rândul său mare fan country, acesta s-a bucurat să cânte cu Desperado. Iar colaborarea s-a mutat spre abordarea vechilor și celebrelor compoziții din perioada Sfinx, unele neînregistrate vreodată!

(w882)

Sandy Deac, de la Dan Andrei Aldea la Pink Floyd și înapoi: un muzician creativ și reverențele sale înaintașilor.

(w882)

A doua rubrică este dedicată Arhivei Muzeul Rock din România. O idee vehiculată din 2005 în emisiune, care beneficiază după 15 ani de o primă întrupare on-line a conceptului. Acesta a prins viață mulțumită Asociației Postmodernism Museum, printr-o cofinanțare a Administrației Fondului Cultural Național. Din martie 2020, site-ul a început să concentreze obiecte de patrimoniu material din colecții private, în paralel arhivând patrimoniul imaterial.

(w882)

Câteva capitole arhivează colecții foto ale Cineclubului A (sursă: Mirel Leventer), ale Casei de Cultură a Studenților din București (Emilian Urse), afișe Metropol (Viranyi Attila), fotografii Roșu și Negru (Florin Marcovici) ș.a. De asemenea, scanări 3D ale unor obiecte precum magnetofonul lui Cornel Chiriac de la Munchen,

(w882)

mai multe chitare manufacturate (între care una cu două gâturi, datată 1946),

(w882)

înregistrări inedite (Olympic ’64), interviuri despre reinventarea instrumentelor electrice, studii pe diverse teme, linkuri și preluări ale unor terțe postări etc.

În emisiune sunt intervievați coordonatorul Cosmin Năsui și Cristi Farcaș, responsabil cu partea tehnică și identitatea proiectului. O întreprindere care va continua pe parcursul a câțiva ani, beneficiind de contribuții ale unor donatori implicați direct în istoria rockului românesc ori simpli fani ai fenomenului. Studiile în lucru vor completa un portofoliu dorit să fie edificat și fizic, atunci când va fi posibil.

***

Credite foto: facebook, discogs, Arhiva Muzeul Rock din România

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...