Cum ajunge un om să se teamă de un vaccin mai mult decât o boală care îi poate omorî copilul? Diana Tăut, care coordonează programul de masterat în Psihologia Sănătății Publice și Clinice, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, explică, într-un interviu pentru tvr.ro, cum funcționează mecanismul de compensare a riscului și ce ar trebui să facă autoritățile publice pentru a crește încrederea românilor în actul medical.
Pe fondul neîncrederii acute în vocea autorității, o parte semnificativă a românilor pune la îndoială eficacitatea vaccinurilor. Astfel, se ajunge în situația paradoxală în care părinții consideră vaccinul mai periculos decât boala.
Informația sterilă, pe un sol de neîncredere sau de neînțelegere a sistemului medical, este puțin utilă, arată conf. univ. dr. Diana Tăut, care subliniază rolul extrem de important pe care îl au medicul de familie, asistentul medical comunitar, asistenta medicală, mediatorul sanitar, în comunitățile locale, pentru restabilirea încrederii în actul medical.
Dacă ar fi introdusă acum obligativitatea la vaccinare, ar crește rata vaccinării pe termen scurt, însă, pe termen lung, ar crește reactanța oamenilor, mai arată Diana Tăut.
Citiți și: De ce nu-și vaccinează românii copiii, deși imunizarea le-ar putea salva viața
Conf. univ. dr. Diana Tăut. Foto: Arhiva personală
Diana Tăut este conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde coordonează programul de masterat în Psihologia Sănătății Publice și Clinice. Activitatea sa se concentrează pe psihologia sănătății, cu un interes particular pentru promovarea sănătății, prevenția bolilor și dezvoltarea de intervenții adaptate cultural pentru grupuri vulnerabile. Coordonează și este activ implicată în proiecte naționale și internaționale dedicate sănătății adolescenților, creșterii alfabetizării în sănătate și reducerii inechităților în accesul la servicii medicale. A publicat lucrări care abordează teme precum barierele în calea vaccinării, promovarea sănătății, prevenția cancerului de col uterin, sănătatea mintală a părinților și copiilor, precum și intervențiile psihosociale implementate în școli și comunități.
Cultura neîncrederii, primul pas în respingerea vaccinurilor. Faptul că mulți părinți nu cunosc copii care au murit din cauza unei boli îi face să se teamă de vaccin mai mult decât de boală
Vedem că, în continuare, o parte semnificativă a populației din România respinge vaccinurile, deși, în același timp, datele statistice ne arată că un avem număr destul de mare de îmbolnăviri și decese. Dacă Organizația Mondială a Sănătății lansează avertizări că e posibil să avem un nou val de epidemie de rujeolă, noi, în România, deja avem 30 de decese în puțini ani. Având aceste date, voiam să vă întreb de ce avem această rată foarte mare de respingere, în care vedem că oamenii se și confruntă cu consecințele nevaccinării?
Diana Tăut: Cauzele respingerii vaccinării sunt complexe și pot să fie diferite de la vaccin la vaccin, dar cred că ce au în comun toate clasele de vaccinuri, indiferent despre ce vorbim, este această cultură a neîncrederii, pentru că vedem o reactanță pronunțată în rândul anumitor categorii de populație referitoare la vaccinare. Asta se vede la început în vaccinarea ROR (rujeolă - oreion - rubeolă) - de exemplu, când la 12 luni nu știu dacă avem o acoperire vaccinală de peste 75, iar la rapelul de la cinci ani, părinții deja își vaccinează copiii în proporție de puțin peste 60 la sută sau în jur de 60 sută, deci este o scădere masivă, în condițiile în care nu putem spune că părinții copiilor de 12 luni sunt mult mai informați decât aceiași părinți ai copiilor de cinci ani.
Și, atunci, ce apare este expunerea la social media, expunerea la informații greșite, la pseudoștiință, la manipulare, la dezinformare, care prind foarte bine în acest context al neîncrederii în sistemul medical, în autorități, în surse oficiale de comunicare și, pe lângă această cultură a neîncrederii, sigur că, în aceste bule de Facebook, de Instagram, de mămici, unde se vorbește despre efectele negative și pericolele asociate vaccinării – toate acestea duc la o transformare a percepțiilor, la o percepție distorsionată a riscurilor asociate cu vaccinarea.
Mulți părinți consideră vaccinul ca fiind mai periculos decât boala. În fine, mulți părinți intră pe aceste forumuri, în aceste comunități și vorbesc despre efectele secundare ale vaccinării. Toți știm copii care au avut stări febrile, au avut diferite probleme, sigur, tranzitorii, ușoare, asociate vaccinurilor, dar mai puțin disponibile mental sunt cazurile de deces sau cazurile de complicații masive asociate rujeolei prin nevaccinare.
Dacă punem părinții să se gândească - știi tu vreun caz personal de deces sau știi tu vreun caz personal de copil care a suferit sechele de pe urma nevaccinării, nu știu. Și, atunci, această disponibilitate, amorsarea informațiilor - dacă practic avem foarte multe exemple de copii care au efecte (adverse, n.r.) minore, tranzitorii, de pe urma vaccinării, cu febră, cu ușoară lentoare și așa mai departe - dar, în mintea noastră, în spațiul nostru comunitar, nu avem exemple de copii care să fi suferit major de pe urma vaccinării și, dacă noi suntem în ideea asta că sistemul medical românesc nu ne apără, sistemul medical românesc este profund disfuncțional, este împotriva copiilor, nimeni nu-și asumă responsabilitățile, dar noi știm care sunt efectele secundare ale vaccinurilor, nu prea știm care sunt efectele nevaccinării. Sigur că acești părinți se vor gândi de două ori, de trei ori, de zece ori înainte să vaccineze.
Și asta explică și curba vaccinală, de la rate relativ mari în primele luni de viață când sunt copiii vaccinați, la rate mai scăzute în anii următori. Vedem că rapelurile întotdeauna au o acoperire mai mică, iar vaccinul ROR, în exemplu de față, este un vaccin în jurul căruia se vehiculează cele mai multe aberații și mituri – cu autismul, cu mercurul din vaccin - idei care pot fi foarte, foarte greu combătute, care au timp să penetreze conștiința acestor părinți, în comunitățile astea închise în care în care se vehiculează doar aceste informații.
Acoperire vaccinală rapeluri - situație statistică februarie 2025. Acoperirea vaccinală optimă este de 95%. RRO - vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, DTPa - VPI - vaccinul împotriva difteriei și tusei convulsive, respectiv împotriva poliomielitei. Sursă date: Institutul Național de Sănătate Publică (INSP)
Sistemul medical are o imagine negativă, e un teren fertil pentru reactanță și frică. Medicul de familie se bucură de încrederea pacienților
Am observat că și pentru HPV există, citeam, în cercetarea „Salvați Copiii”, că mamele se se opuneau vaccinării fetelor pe motiv că „fetele lor sunt cuminți”, că nu și-au început viața sexuală, că de ce să facă vaccinul acesta care le-ar da cumva liber să facă …
Diana Tăut: Exact. Și pentru vaccinul anti-HPV există această idee a promiscuității, că doar fetele promiscue sau adolescenții, pentru că și la băieți se face acest vaccin, că este cumva un green card, un soi de undă verde pentru promiscuitate sexuală, ceea ce este cât se poate de fals. Însă ideile acestea sunt bine rădăcinate și ajung în aceste grupuri în lipsa unui mesaj alternativ credibil - și credibil este cuvântul cheie, pentru că noi putem să spunem: autoritățile au făcut campanii, practic, când a fost Gardasilul prima dată pe piață și s-a încercat vaccinarea fetelor de peste 14 ani, în 2009, a fost un fiasco total campania respectivă, deși sigur s-a încercat o comunicare oficială, o informare, însă cumva ideile neoficiale au prevalat în discursul public.
Informațiile oficiale au venit mereu - și mai ales după pandemie - de la niște autorități care își pierd credibilitatea, din păcate - aici, sigur, e o discuție paralelă - dacă pe bună dreptate, dacă nu este pe bună dreptate. Eu zic că este o nedreptate pe care o facem autorităților medicale, dar trebuie să fim asumați și trebuie să fim lucizi, autoritatea medicală per se nu are autoritate. Cine are autoritate este medicul de familie, care are o legătură personală cu pacienții lui. Medicul în care eu am încredere, medicul de la cabinet care îmi spune să mă vaccinez sau să nu mă vaccinez.
Sistemul medical ca atare are o imagine foarte, foarte negativă și asta e un teren foarte fertil pentru pentru reactanță psihologică și pentru frică, până la urmă, pentru evaluarea unor riscuri care în realitate sigur că sunt mici, dar în mintea noastră sunt foarte mari și desconsiderarea altor riscuri care în mintea acestor persoane sunt riscuri mici - riscul să fac cancer de col uterin; conștiința faptului sau conștientizarea acestor pericole - cancer de col uterin, cancer penian, cancer orofaringian sau alte lucruri de genul acesta - este foarte mică sau gândul la riscul că eu voi face sau cineva din comunitate, copilul meu va face, dacă nu nu-l vaccinez, însă frica de efecte secundare, de stigmatizare, de mesaj pe care îl transmit copilului sau comunității este mult mai mare.
Spuneați mai devreme că avem nevoie de mesaje credibile. Cum ar suna un astfel de mesaj transmis de o autoritate medicală?
Diana Tăut: Nu sunt mesaje standard, pentru că și oamenii sunt în diferite dimensiuni, au diferite preferințe. Unii vor informații mai factuale, alții procesează mai bine informația emoțională, care să meargă pe reasigurări, pe creșterea încrederii, pe siguranță emoțională, dar cred că contează de la cine vine. Cheia este să vină de la medicul în care ei au încredere sau pe care ei îl creditează cu autoritate în domeniul respectiv. Deci nu așa de mult mesajul contează, cât mai degrabă sursa.
Și aici e un lucru pe care trebuie să îl conștientizăm și la care trebuie să lucrăm de acum înainte, pentru că orice tentativă, orice campanie de vaccinare sau de conștientizare legată de vaccinare sau legea vaccinării, de exemplu, care vine cu anumite penalități pentru cei care nu-și vaccinează copiii - nu poate să vină acum (cu penalitățile, n.r.), ci trebuie întâi să clădești încredere în autoritatea medical, susținere pentru familiile din comunități izolate sau familiile fără posibilități pentru a-și vaccina copiii, trebuie să susții medicii de familie și să îi susții să promoveze, să încurajeze, să-și urmărească și să își vaccineze pacienții, să facă campanii la firul ierbii, și de-abia după aceea putem să venim cu penalități sau putem să venim cu o reglementare mai dură pentru cei care nu vaccinează, pentru că acum nu facem decât să creștem reactanța.
În prezent, a crescut vârsta până la care se poate face gratuit vaccinarea anti-HPV, de la 18 la 26 ani. Vaccinul poate fi administrat atât fetelor, cât și băieților. Sursă grafic: INSP
Dacă acum am face vaccinarea obligatorie, ar crește rata vaccinării pe termen scurt, dar, pe termen lung, ar crește mult reactanța
Apropo de reactanță, voiam să vă întreb dacă ar crește în momentul în care am aduce acum o reglementare în sensul acesta.
Diana Tăut: Cu siguranță ar crește rata de vaccinare pe termen scurt, pentru că părinții nu mai au de ales, dar pe termen lung crește reactanța foarte mult. Deci, în primul rând, trebuie să lucrăm la încrederea în sistemul medical și legea vaccinării, așa cum a fost ea propusă, sigur că n-a fost formulată, dar m-am uitat un pic peste ea. Cumva este bine balansată, este bine gândită, în sensul că nu penalizez părintele. Dacă părintele refuză să-și vaccineze copilul, îl chem la consiliere, stai de vorbă cu el, încurajezi medicii de familie să-și contacteze pacienții, să stea de vorbă cu ei, să le diminueze fricile.
Și abia după refuzuri repetate, în timp, pot să apară anumite amenzi sau penalități de genul acesta, dar în nici un caz nu se refuză copiilor dreptul la educație sau dreptul de a fi înscriși la școală sau la grădiniță, pentru că atunci încalci drepturile fundamentale ale copiilor.
De altfel, am văzut și din pandemie, apropo de vaccinarea anti-COVID, am văzut ce a funcționat și în pandemie. Practic, un mare eșec al vaccinării a fost impunerea de consecințe - de exemplu, doar cei vaccinați aveau voie să călătorească în afară, cu acel certificat sanitar. Sigur că înțeleg logica, pentru că, pe atunci, se știau puține informații, ideea era să se restrângă circulația virusului, însă această impunere de penalități, de limite, pe fondul neîncrederii în autoritate - autoritățile medicale erau, în percepția acestor persoane, autoritățile care ˂˂ne omoară pacienții, familiile în spitale și tot ei ne impun nouă penalități și nu ne lasă să ne mișcăm în voie, pentru că nu ne vaccinăm cu vaccinurile lor˃˃.
Deci, asta a creat foarte multă reactanță în rândul populației, însă ce a fost bine și a mers bine a fost că am văzut oameni care au făcut diferența în comunitățile lor - medici de familie. extraordinari, caravane de vaccinare; în Cluj am avut puteai să te duci să te vaccinezi în parcare sau erau caravane care ajungeau în zonele defavorizate, astfel încât și persoane care nu se puteau deplas sau nu putea ajunge la centre și doreau să se vaccineze puteau să facă aceste vaccinuri. Și acestea au avut un real succes, însă mesajele contradictorii, politizarea mesajelor, politizare excesivă și, sigur, impunerea pe poziții de forță nu au avut efectul dorit.
Repet, înțeleg de ce a fost nevoie de asta, dar, pe fondul psihologiei noastre și traumelor noastre, subiectului sensibil legat de sistemul sanitar, lucrurile au scăpat un pic din mână.
_____
Legea vaccinării este blocată în Parlament încă din anul 2017. După ce a fost adoptată de Senat în septembrie 2017 (aici, varianta adoptată de senatori), s-a blocat în 2021, când s-a cerut un raport suplimentar de la Comisia pentru sănătate și familie. În 2020, ar fi trebuit să primească aviz și de la Comisia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați. Nu l-a primit până în prezent. Între prevederile din acest proiect de lege, se menționează că, la intrarea în colectivitate, copiii trebuie să fie vaccinați împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatitei B. Dacă aceștia nu sunt vaccinați, părinții trebuie să prezinte fie calendarul de recuperare a acestor antigene, fie adeverința cu contraindicațiile medicale definitive pentru un anumit vaccin.
Contraindicațiile la vaccinare sunt stabilite de direcția de sănătate publică, cu prezentarea dovezilor medicale.
În cazul unei epidemii, instituția de învățământ suspendă participarea la cursuri sau la alte forme de participare colectivă a copiilor care nu sunt vaccinați potrivit schemei naționale.
Refuzul la vaccinare din partea unui părinte se face în scris. Părinții sunt obligați să se prezinte cu copilul la medicul de familie pentru informare și pentru vaccinare, dar și să se prezinte la comisia județeană de vaccinare, dacă sunt convocați. Refuzul ar fi pedepsit cu avertisment ori amenzi între 1.000 și 2.500 de lei și, dacă părinții (ori reprezentantul legal) refuză consilierea de trei ori consecutiv, pot primi o amendă de până la 10.000 de lei.
Amenzi de până la 10.000 de lei sunt prevăzute și pentru medicii de familie care nu supraveghează implementarea calendarului de vaccinare, care nu informează părinții despre vaccinuri, dar și pentru furnizorii medicali, care sunt obligați să raporteze cazurile de reacții adverse post-vaccinale și să păstreze vaccinurile în condiții adecvate.
_____
Percepția negativă asupra sistemului sanitar nu e dată doar de scandalurile prezente în presă. E important modul în care arată relația cu medicul de familie
Aș vrea să vă întreb și altceva – o persoană care spune că nu crede în vaccinuri poate fi „recuperată”, adică îi pot fi schimbate concepțiile sau îi poate fi strecurată o umbră de îndoială ?
Diana Tăut: Depinde cât este de vehementă în credințele ei. Cu cât este mai vehementă sau cu cât credințele ei sunt mai vechi, este mai anti-vaccinistă, cu atât este mai greu, dacă nu imposibil, de asta se și recomandă în general să convingem persoanele ezitante, persoanele ambivalente, persoanele care au îndoieli, dar care nu sunt vehement împotriva vaccinurilor. Și acele persoane au nevoie de o comunicare deschisă, o comunicare onestă, de discutare a fricilor lor, până la urmă, pentru că au temeri valide. Ele sunt cele mai potrivite pentru a fi convinse. Sigur că multe dintre ele, în lipsa unor strategii eficiente de comunicare, trec în tabăra celor rezistenți, trec în tabăra antivacciniștilor convinși.
Sunt adevărate comunități închise acolo și e foarte greu din afară să vii cu mesaje alternative, pentru că aceste comunități îți oferă un sentiment de apartenență, sunt un soi de echo-chambers (camera de ecou), în care lumea își întărește, își validează propriile concepții, în care are o identitate recunoscută de ceilalți, în care împărtășim aceleași valori, aceleași credințe, ca într-o biserică. Este credința în ceva și, atunci, e foarte problematic să schimbi unui om credința în chestia asta, mai ales când există atâtea atâtea lucruri nefavorabile, când neîncrederea în system este atât de mare sau sunt multe controverse în spațiul public în ceea ce privește sistemul sanitar, sistemul educational ș.a.m.d.
În condițiile în care știm care este situația spitalelor de stat din România, mai apar îmbunătățiri de la an la an, dar e clar că nu vom avea schimbări semnificative în următorii ani încât oamenii să își reconsidere viziunea, asta înseamnă că nu vom vedea deloc o schimbare referitoare la rata vaccinării?
Diana Tăut: Nu, asta nu înseamnă că trebuie să așteptăm să se îmbunătățească sistemul sanitar, ca să se schimbe părerile oamenilor despre vaccinuri, nu, pentru că lucrurile astea sunt în dinamică, e exact ca - apropo de nivelul de trai, avem senzația că suntem foarte săraci și o ducem foarte greu, când, statistic vorbind, este clar că o ducem mult mai bine de la an la an, chiar dacă noi avem senzația subiectivă că o ducem mult mai rău. Deci nu trebuie așteptat, ce spun este că trebuie să ne concentrăm pe resursele locale, resursele comunității, pentru că, practic, încrederea în sistemul sanitar se construiește și de acolo se construiește din experiența omului, experiența zilnică cu sistemul sanitar – cu faptul că trebuie să te duci la medicul de familie, cu faptul că te duci la policlinică, cu faptul că mai stai internat în spital, îți duci copilul la creșă, la dispensarul de la creșă, medicul de la creșă, de la grădiniță – toate acestea sunt portițe care trebuie să meargă impecabil, care trebuie să fie foarte bine unse.
Pentru că percepția mea dată de sistemul sanitar nu este o percepție formată numai de presă, că citesc eu articole în presă sau aud de marile scandaluri, este dată de experiența mea zilnică cu sistemul sanitar și atunci când am o comunicare bună cu medicul de familie, mă cheamă medicul de familie la vaccinare, uitați - de exemplu, trebuie să urmăresc pentru fiul meu schema vaccinală foarte îndeaproape și știu eu să țin minte acum că la 14 ani trebuie să-i fac vaccin, pentru că pe mine nu mă cheamă medicul de familie să-i fac vaccin copilului, dar eu, fiind informat, sigur că știu lucrul ăsta, dar asta ar trebui să nu se întâmple. Deci ar trebui medicul de familie, DSP-ul să aibă un registru, o situație a vaccinărilor și acum o să avem acel registru national al vaccinărilor, care sper să funcționeze, și să anunțe – uite, este timpul să-ți faci rapelul la DTTp sau la ROR, nu putem să pretindem de la părinți sau aparținători să stea cu fișa de vaccinuri și să vadă când trebuie să facă următorul vaccin copilului sau ce vaccin să își facă lui însuși. Să își facă antigripalul? Cel împotriva HPV? Nu ar trebui să prospecteze piața ca la supermarket, că nu vorbește medicul cu el.
Practic, ar trebui să fie o intervenție de la micro spre macro.
Diana Tăut: Exact. Macro-ul reglementează, trebuie să avem registrul vaccinal, să urmărim vaccinurile, să avem un sistem centralizat care să pună în acord baza de date cu persoanele care să primească invitația la vaccin automat. Câtă vreme așteptăm ca persoana să fie proactivă, să se ducă să caute, să se gândească, să solicite, sigur că lucrurile stau mai mai puțin bine. Nu zic că așa se întâmplă peste tot.
Sunt o mulțime de exemple pozitive, am văzut și în martie (conferința pe tema vaccinării, n.r.) cât de mult contează proactivitatea profesioniștilor din sănătate, a medicilor, psihologilor comunitari, a asistentelor, a caravanelor, a oamenilor care fac diferența în comunitățile lor.
În comunitățile respective, sigur că percepția este în mare parte că sistemul sanitar nu e cel mai bun, dar au încredere în oamenii cu care intră în contact - în medicul, în asistenta, în infirmiera, în asistentul comunitar la care se duce și informează din ușă în ușă. Și acolo acolo avem de câștigat.
Cu cât ajungem spre periferie, este mai intensă cultura neîncrederii în autorități. În frică, un risc statistic foarte mic pentru mine devine un risc foarte mare
În cercetarea „Salvați Copiii”, pe care ați menționat-o și dumneavoastră mai devreme, am citit un lucru interesant – menționa echipa de cercetare că, atunci când a demarat studiul, a încercat să vorbească și cu părinți, însă foarte mulți părinți ezitanți sau antivacciniști au refuzat, spunând că se tem că statul le va lua copiii, dacă ei spun că nu cred în vaccinuri. De unde această frică atât de mare, în condițiile în care, în acest moment, noi nu avem niciun fel de obligativitate la vaccinare?
Diana Tăut: Da, este una sau una dintre îngrijorările tipice pentru familiile vulnerabile. Și aici aș face o paranteză - nu doar pentru vaccine - și în general. Și noi am încercat, am realizat diferite cercetări și programe, de exemplu, un program parental și ne-am dus în comunități foarte vulnerabile. Și în comunitățile respective, era această teamă că mergem să le luăm copiii sau că, dacă nu participă la programul nostru, le luăm copiii. Deci asta relevă sau reliefează foarte bine, exemplifică ceea ce am spus înainte și anume că există cultura neîncrederii în autoritate. Autoritatea este acolo să mă penalizeze, serviciile nu mă ajută, serviciile mă controlează, mă penalizează, vor să-mi ia copiii și așa mai departe. Și cumva se explică.
N-o să găsim această teamă în comunitățile urbane sau în comunitățile cu un nivel de educație mai crescut, dar cu cât ne îndepărtăm de centrul metropolelor și ajungem la periferie - în sate uitate de lume sau în comunități foarte izolate – cu atât această percepție va fi mai puternică. Și e o percepție, pentru că acolo este un cumul de factori de vulnerabilitate - sărăcie, violență, multe familii trăiesc sau subzistă de pe urma ajutoarelor sociale sau a alocațiilor copiilor. Și li se spune lucrul ăsta. Sau trăiesc cu teama că autoritatea nu vine să-mi vaccineze mie copilul, că este preocupată de sănătatea copilului meu, ci că dorește să-mi ia copilul sau să fim penalizați într-un fel sau altul.
Și degeaba venim noi de la centru cu nu știu ce campanii educaționale foarte complexe și cu un limbaj de lemn, academic, pentru că există mediatorul sanitar din comunitate sau există asistentul social din comunitate, care trebuie să aibă acea comunicare onestă, unu la unu, să știe problemele comunității și să abordeze la firul ierbii aceste persoane și aceste comunități.
Aș mai vrea să vă rog să îmi explicați o observație pe care ați făcut-o referitoare la vaccinuri - și anume că, atunci când există mai multă cunoaștere legată de vaccinuri, poate să apară o ezitare la vaccinare.
Diana Tăut: Una este să vorbesc în general despre riscurile legate de fluctuația burselor și alta este să vorbesc despre riscul meu personal de a face cancer sau de ˂˂a face autism˃˃ sau de riscul copilului meu de a face lucrurile astea. Un risc statistic foarte mic pentru mine, subiectiv, devine un risc foarte mare. Degeaba citesc eu pe prospect că există șansă de unu la 100.000 să dezvolt complicații sau paralizie cerebrală sau alte probleme. Acea una la 100.000 de persoane pot fi eu sau poate fi copilul meu. Și, atunci, acest risc matematic este total distorsionat într-un risc subiectiv, pentru că alternativa este în mintea mea că, dacă fac vaccinul, există posibilitatea de unu la 100.000 să apară nu știu ce complicație majoră, să sufere copilul meu și, dacă nu îl fac, există risc de deces prin rujeolă sau prin meningită. Da, dar eu n-am cunoscut niciun copil cu rujeolă sau meningită. Da, dar și eu am făcut rujeolă când eram copil. Apar aceste mecanisme de compensare a riscului, practic, de apărare psihică și de justificare a propriei decizii.
De asta spun; informațiile sunt sunt foarte bune și trebuie date în primă fază, dar când tot vehiculăm că trebuie să informăm, trebuie să informăm, trebuie să informăm, trebuie să informăm, dar informația sterilă pe un sol de neîncredere sau de neînțelegere sau de neapropiere față de pacienți este foarte puțin utilă, pentru că ˂˂sistemul medical˃˃ - eu așa am fost crescut, așa am fost învățat, așa citesc în bula mea de facebook - ˂˂sistemul medical este un sistem ucigaș, este un sistem care nu vrea mie interesul, care vrea doar să-și vândă vaccinurile și, în care se întâmplă ceva cu mine sau cu copilul meu, sistemul medical n-o să sară să mă salveze, pentru că în sistemul medical se știe ce se întâmplă și atunci eu nu-mi asum acest risc. Poți să vii să-mi dai câte informații vrei ˃˃.
Pentru cei care nu știu, sigur, pentru HPV și pentru ROR, sigur, sunt persoane care nu știu nimic despre ele și trebuie să dai le informații, trebuie să explici ce este cu aceste vaccinuri, dar nu tot timpul e garantat că mai multă explicație, mai multă cunoaștere duce la mai puține riscuri, pentru că e ca și cu țigările, da, de ce avem atâția fumători? Credeți că acești fumători nu știu care sunt riscurile pentru sănătate? Le știu foarte bine. Și, atunci, de ce fumează în continuare?
Din multiple cauze: pentru că lor nu li se poate întâmpla acel risc despre care se vorbește, pentru că ei n-au văzut pe nimeni care să arate precum arată persoanele din pozele de pe pachetele de țigări. Și, atunci, este un risc pe care tindem să îl minimizăm, să îl reducem în mintea noastră, pentru a ne justifica decizia.
Școala este o fereastră de oportunitate fantastică pentru alfabetizarea în sănătate
Dincolo de frici, căutând să înțeleg ratele mici de vaccinare din România, mi se par o problemă și prețurile la vaccinurile care nu fac parte din programul național de vaccinare, dar care sunt vaccinuri importante. Vorbeam cu mai mulți părinți care spuneau că sunt foarte scumpe, iar dacă tu, ca părinte trebuie să plătești aproape 1.000 lei pe un vaccin cu rapel, te gândești poate de două ori dacă să îl faci copilului tău, chiar dacă nu ești ezitant sau antivaccinist.
Diana Tăut: Așa este, cumva – și salut inițiativa, apropo de vaccinarea HPV – a creșterii adresabilității vaccinului, deci faptul că se extinde perioada de gratuitate nu doar la fetițe, dar și la băieți și că ulterior poți să îți achiziționezi vaccinul cu 50 la sută reducere - este o strategie. Sigur, acestea sunt discuții care depășesc cumva aria mea de expertiză, pentru că probabil Ministerul Sănătății are o listă cu priorități cu vaccinuri pe care le poate subvenționa, că pe astea le poate subvenționa și atunci se merge pe minimul necesar și, pentru restul, părinții trebuie să scoată bani din buzunar, ceea ce sigur creează și mai multă inegalitate în societate și aici este iarăși rolul lor să facă lobby să aducem vaccinuri la prețuri realiste pentru acești părinți, să creștem inclusiv posibilitatea de vaccinare gratuită pentru grupurile cu adevărat vulnerabile. Sunt diferite scheme prin care se poate crește vaccinarea.
Dar da, și asta este încă o barieră, și eu țin minte că m-am confruntat cu această barieră. Unu – bariera de achiziție de vaccinuri, nu erau vaccinurile pe stoc, trebuia să așteptăm, chiar am pățit și cu un vaccin obligatoriu, trebuia să așteptăm aproape jumătate de an ca să vină pe stoc sau, sigur, să îl plătim. Exclud vaccinurile opționale, pe toate a trebuit să le plătim din buzunar și care n-au fost nici pe vremea respectivă.
Aș vrea să vă mai pun o întrebare, legată de creșterea alfabetizării în sănătate. Cum am putea face acest lucru? Considerați oportună educația pentru sănătate - care în continuare vedem că rămâne controversată, deși nu sunt motive?
Diana Tăut: Școala este o fereastră de oportunitate fantastică pentru noi și de acolo ar trebui începută alfabetizarea. Practic, creăm atitudini sănătoase, atitudini critice, atitudini echilibrate față de vaccinare, față de sănătate, față de politică, față de orice, discutându-le și abordându-le critic la școală. Acum, că este o materie suplimentară, că este transcurriculară, adică încercăm să creăm competențe, de exemplu, de gândire critică sau putem să spunem că avem și discplina biologie, care ne învață ce este cu virusurile, cum acționează vaccinurile, mai puțin contează, dar ideea este că trebuie trebuie implementate în școală și școala este una din rarele oportunități prin care realmente putem crea ceva solid.
Educația pentru sănătate ar trebui introdusă în curriculă și trebuie să avem o discuție onestă la nivel de societate ce vrem cu educația pentru sănătate, pentru că dacă impune diferite agende mai politice, mai puțin politice, amestecăm și cu educația pentru gândirea critică, și vaccinarea, și spălatul pe mâini și alte lucruri, le amestecăm cu educația sexuală sau cu altceva, riscăm să aruncăm în aer tot; prioritară este și educația sexuală, pentru că avem un număr mare de adolescente gravide copii care nasc copii, prioritară este și educația pentru sănătate, în sensul de vaccinare și comportamente de sănătate, pentru că avem un număr crescut de copii sedentari, vedem că avem atitudini negative față de vaccinare.
Cum putem să facem lucrul ăsta, aici e o discuție foarte complicată, pentru că într-adevăr, de fiecare dată când s-a încercat, ne-am lovit de reactanța părinților, a bisericii și așa mai departe, care nu înțeleg care este rostul și ce dorim cu această educație pentru sănătate. Și aici, la un moment dat, trebuie să ne asumăm că, la fel cum am asumat introducerea biologiei în curriculă, pentru că se consideră că biologia este importantă sau chimia este importantă sau limba română este important, la un moment dat, cineva trebuie să își asume că educația pentru sănătate este importantă, că face parte din educația pe care noi trebuie să oferim în sistemul public copiilor. Punct. Și discuția sau dezbaterea să fie pe conținuturi. Ce anume spunem în aceste conținuturi? Pentru că, sigur, nimeni nu vrea să aibă de-a face cu acest cartof fierbinte al educației pentru sănătate.
Și cu legea vaccinării la fel.
Diana Tăut: Așa e. Toți se feresc pentru că știu că se întoarce împotriva lor, dar se întoarce împotriva lor, pentru că vine de la ei și știm că tot ce vine de la autoritate, chit că e bun, rău, oportun, neoportun, produce reticență într-o parte din societate.
Recent, UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au tras un semnal de alarmă privind vaccinarea la copii, arătând că ratele scăzute vor duce la reapariția rujeolei și a tusei convulsive în Europa. În cazul tusei convulsive, România numără deja două decese la nou-născuți și aproape 400 îmbolnăviri, în primele șase luni ale lui 2025, iar pentru rujeolă cifrele sunt și mai dramatice: de la începutul lui 2023 și până la finele lunii iunie 2025, 30 decese și peste 35.000 de îmbolnăviri. Statisticile sunt disponibile pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică, aici.
Vaccinarea nu protejează doar copilul vaccinat, ci contribuie la imunitatea colectivă. Atunci când un procent suficient de mare din populație este vaccinat, răspândirea bolilor infecțioase este limitată, protejând astfel și persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale (de exemplu, alergii severe sau imunodepresie), reamintește studiul „Bariere în calea vaccinării în mediul rural din România”, realizat de Salvați Copiii și publicat în martie 2025.
Dacă vaccinurile protejează împotriva unor boli grave și chiar a deceselor, de ce românii nu se înghesuie să își protejeze copiii? Două studii calitative realizate anul acesta oferă mai multe răspunsuri posibile - unul a fost realizat de Institutul Național de Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății și prezintă punctele de vedere ale părinților și cadrelor medicale din trei județe (două cu o acoperire vaccinală scăzută și unul cu o acoperire vaccinală importantă), iar celălalt aparține organizației „Salvați Copiii”, în colaborare cu Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, și prezintă punctele de vedere ale cadrelor medicale din nouă județe, ce au în evidență peste 11.000 copii.
Unul dintre cei mai mari dușmani ai vaccinării este frica părinților de reacții adverse, iar pandemia COVID-19 a sporit această teamă, pe fondul conspirațiilor intens distribuite în spațiul public. Dincolo de frici, mulți părinți au declarat că nu și-au vaccinat copiii pentru că așteptau să fie notificați de medici când e momentul vaccinării. În același timp, personalul medical a arătat că, din experiența lor, sunt necesare apelurile telefonice pentru a-i aduce pe părinți la cabinete, SMS-urile nefiind suficiente. Mulți dintre părinții care fug de vaccinuri se lasă influențați de poveștile negative care circulă în comunitățile unde locuiesc sau creditează voci din familie în detrimentul specialiștilor, arată o cercetare recentă publicată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Celălalt studiu recent, al „Salvați Copiii”, realizat în colaborare cu Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, notează, între motivele respingerii vaccinării, frica de reacții adverse, dar și apartenența la anumite comunități religioase ori lipsa unei alfabetizări în educația sanitară - celebra întrebare - „Dar de ce mai face copilul boala, dacă l-am vaccinat?”. Și dezinformarea de pe rețelele de socializare joacă un rol important; totuși, în cercetarea INSP și OMS, cei mai mulți părinți anti-vaccin nu au menționat între motivele respingerii ceea ce au citit online. Un episod relatat în studiul „Salvați Copiii” este despre numărul mic de părinți care a dorit să răspundă întrebărilor specialiștilor, de teamă că le vor fi luați copiii dacă spun că nu i-au vaccinat.
Citiți mai multe aici: De ce nu-și vaccinează românii copiii, deși imunizarea le-ar putea salva viața
Sursă foto main: Shutterstock / Dmitry Demidovich
