Povestea de astăzi nu aparţine unui vieţuitor în pustie, ci unor oameni care şi-au sfârşit călătoria pe pământ, în „Duminica Tomii”, aceea care închide cerurile la capătul Săptămânii Luminate.
Motto:
„De praguri și treceri mereu avem parte/ Râd arme albe pe străzi, în neștire/ Nu e vorba doar despre sacru și moarte/ Ci despre (re)naștere. Și iubire”. (Renaştere şi iubire, Clara Mărgineanu)
„Eu am venit pe lume să dau, nu să iau.” (Eugeniu Barău)
***
Unul a trecut Poarta la răsăritul zilei, iar celălalt la apusul ei. O zi grea. Două pierderi. Este povestea unei poete şi a unui pictor. Zugravi în cuvinte şi culoare a lumii nevăzute. Nu doi cronicari ai timpului lor, nu doi artişti minunaţi, ci doi mărturisitori.
Şi, dacă mă gândesc mai bine, ei înşişi au fost un fel de călugări închişi în chilia harului lor, iar rugăciune le-a fost arta lor.
Clara Mărgineanu şi Eugeniu Barău
Doi oameni care în dar au luat, în dar au dat. Doi oameni pe care, după obişnuinţă, îi vom preţui mai mult acum, după ce au plecat, decât atunci când au fost printre noi.
Doi oameni care au scris, fiecare cu harul său, scrisori lumii şi lui Dumnezeu. Deopotrivă despre nelegiuri, rătăciri, ticăloşii, dar şi despre frumuseţe, miracole şi rodul vieţii.
Acolo unde Dumnezeu pune multe daruri, de acolo aşteaptă şi înmulţirea talantului, iar asta aduce bucurie şi împlinire, dar şi trudă şi suferinţă. În opera artistului autentic le ghiceşti pe toate în spatele rândurilor ori a plăsmuirilor din lumină şi culoare.
***
Clara Mărgineanu a domesticit sălbăticia lumii prin poezie. I s-a spus „femeia poem”, „femeia albastră”. A fost unul dintre destinele cu har ale noului val de scriitori, o natură complexă căreia i s-au supus deopotrivă poezia, publicistica, proza poetică.
sursa foto: facebook.com/clara.margineanu
A fost un Om lumină care a trăit întâmplări cu rost, un om de cultură convins că există încă valori spirituale şi morale, dincolo de zgomotul gol al lumii. A fost o vedetă de televiziune atipică, un om care apărea rar sau deloc „pe sticlă”, pentru că din spatele camerei vedea adevărul mai bine.
***
Eugeniu Barău a pictat ca un egal al lui Bruegel îndrăgostit de Hieronymus Bosch, mii de personaje prin care ne-a vorbit într-o retorică modernă despre noii închinători la Desfrânata Babilonului şi despre apele care vor potopi lumea, despre cei patru cavaleri vestiţi de cartea revelaţiei, despre diavolul galonat cu epoleţii-stea în cinci colţuri, ispitindu-l pe Stăpânul lumii.
Ne-a arătat oştile de îngeri încleştate cu cele ale diavolilor, dihănii hibride, un întreg bestiar al ororii. Iar deasupra lor, mereu pe Dumnezeu, ţinând încă lumea pe palmele sale. Acolo unde, sper din toată inima, că se odihnesc şi cei plecaţi astăzi.
Doi mesageri care au avut curajul de a spune împăratului mincinos al lumii că este gol. Şi care au urmat Calea, Adevărul şi Viaţa.
Din „Duminica Tomii” îi mai putem întâlni pe unul în cărţile sale din librării şi biblioteci, iar pe celălalt în minunata Casă Avramide din Tulcea, care adăposteşte o colecţie permanentă Eugeniu Barău.
Avva Hyperechios obişnuia să spună: „Gândul tău să fie mereu aţintit spre Împărăţia cerurilor şi o vei moşteni îndată”.
Hristos a înviat! Să nu ne pierdem nădejdea!
Drum bun în lumină, prieteni!
Cristina Andrei
