loader
Foto

Horoscopul zilei de 13 noiembrie

HOROSCOP

Mercur și Venus revin aproape în același timp la mersul direct: Mercur în Scorpion, iar Venus în domiciliu, în Balanță. Mersul aparent retrograd al celor două planete a fost ca o călătorie în trecut. Unii dintre noi au răscolit bagaje emoționale, alții s-au reîntâlnit cu situații care au rămas suspendate sau pe care nu le-au înțeles la timpul lor. Au existat, pe parcurs, câteva momente-cheie de conștientizare. Am aflat ce am pierdut, ce am câștigat, unde ne-am rătăcit și când am regăsit busola care ne-a adus înapoi la noi. Acum, că ne-am întors de unde am plecat, cu experiența călătoriei în buzunar, avem o altă perspectivă asupra relațiilor, resurselor, pasiunilor, nevoilor, dorințelor și valorilor noastre. Chiar dacă nu putem schimba întâmplările din trecut, măcar putem să le privim dintr-un alt unghi. Procesul acesta de revizuire își va dezvălui sensul mai târziu, în lunile care vin, când toate informațiile după care Mercur în Scorpion a tot săpat se vor lega. Acum, cele două planete vor trece din nou peste gradele pe care le-au traversat în timpul retrogradării. Nu vom primi răspunsuri sau rezolvări imediat. De fapt, acestea depind de ritmul de procesare al fiecăruia dintre noi. Ni se oferă suficient timp pentru a ne da seama ce valori ar trebui să ne ghideze alegerile, ce apreciem și ce ne dorim suficient de mult încât să alegem din suflet. Dar și pentru a învăța ceva din lecțiile dure pe care le-am trăit și, poate, pentru a proceda diferit la următoarea ocazie.      

 

BERBEC

Vor începe să se limpezească treptat unele situații care implică resurse comune sau vei privi dintr-o altă perspectivă o legătură emoțională profundă ori un parteneriat. Vei conștientiza unde s-au creat dezechilibre și cum ar trebui să procedezi pentru a restabili armonia în relațiile tale. Simțul practic și intuiția lucrează foarte bine împreună astăzi. Vei găsi soluții prin care să-ți folosești inteligent resursele interioare în sprijinul carierei. Totuși, s-ar putea să resimți o tensiune între responsabilitățile profesionale și nevoia de a-ți afirma independența.

TAUR

Unele neînțelegeri cu partenerul de viață sau de afaceri vor începe să-și găsească rezolvarea. Discuțiile care păreau interminabile capătă sens, iar punctul de vedere al celuilalt va fi mai ușor de înțeles. În același timp, lucrurile vor reintra în ritmul firesc la locul de muncă, iar schimbările pe care te-ai gândit să le faci în stilul de viață îți pot îmbunătăți semnificativ starea generală. Astăzi îți va fi ușor să privești lucrurile în ansamblu și, în același timp, să observi detaliile importante, dând dovadă de maturitate în interacțiunile cu ceilalți. În ciuda temerilor, a blocajelor și a întârzierilor, nu renunța la planurile tale de evoluție.

GEMENI

Îți vei da seama ce greșeli ai făcut până acum în gestionarea priorităților, a sarcinilor de serviciu și a atenției acordate sănătății. Vei începe să reevaluezi lucrurile care îți consumă energia și timpul și te vei concentra asupra activităților care îți aduc bucurie. O mică schimbare practică în rutină te poate ajuta să clarifici responsabilitățile comune sau să stabilești limite emoționale în relațiile tale. Să-ți asumi cu strictețe responsabilitățile și să ai răbdare fără să te plângi poate fi dificil, mai ales când ești nerăbdător să acționezi și pe cont propriu pentru a-ți împlini un plan pe termen lung.

RAC

Blocajele creative și dificultățile de comunicare din relațiile sentimentale încep să se dizolve, poate și pentru că începi să înțelegi altfel ce simți și alegi să te exprimi fără să-ți negi emoțiile. S-ar putea să găsești cea mai bună cale de a readuce armonia în viața de familie. Va fi nevoie de mai multă deschidere sufletească, dar și de spirit practic pentru a construi un parteneriat pe care să te poți baza. Cu siguranță, vei avea nevoie de răbdare pentru a echilibra provocările din relație cu responsabilitățile profesionale.

LEU

Claritatea pe care o așteptai este pe drum. Aspecte complicate din viața de familie s-ar putea limpezi, vei putea înțelege mai bine o situație din trecut și vei reuși să depășești anumite blocaje de natură emoțională. Relațiile cu ceilalți se vor îmbunătăți și vei simți că atmosfera se destinde. Caută soluții practice prin care să-ți reechilibrezi viața privată cu cea profesională. S-ar putea să constați că sarcinile de zi cu zi nu prea se armonizează cu planurile tale pe termen lung.

FECIOARĂ

Dacă așteptai să pui cap la cap anumite indicii și să găsești sensul unor informații, vei obține treptat claritatea dorită. Vei reuși să comunici mai bine ce simți și să reconstruiești punțile cu cei cu care nu te-ai înțeles prea bine. Vei începe să privești diferit resursele și valorile personale și, mai ales, să ai mai multă încredere în propriul potențial. Dacă îți dorești să dai o structură ideilor tale și să le transformi într-un proiect fezabil, se vor ivi ocaziile potrivite. S-ar putea ca astăzi să lași pe plan secund nevoile emoționale, acordând prioritate angajamentelor comune.

BALANȚĂ

Pe măsură ce vei învăța să te apreciezi mai mult, situația ta financiară s-ar putea îmbunătăți. Se va schimba considerabil și modul în care îți gestionezi resursele, precum și felul în care îți folosești timpul, energia și banii. Transformarea interioară se va reflecta, cu siguranță, în imaginea ta și în alegerile pe care le vei face de acum înainte. Se vor ivi oportunități de consolidare a situației familiale. Astăzi va fi nevoie să dai dovadă de maturitate în felul în care gestionezi dinamica relațiilor tale.

SCORPION

Dacă ai trecut printr-un lung proces de introspecție, ai ajuns în sfârșit la o concluzie despre rolul pe care vrei să ți-l asumi în lume și despre felul în care ți-ar plăcea să fii perceput. Poate că, în sfârșit, începi să-ți înțelegi mai bine nevoile, emoțiile și dorințele. De acum înainte, vei acorda prioritate echilibrului interior și vei ști să pui limite și să-ți faci timp pentru tine. Chiar dacă lucrurile nu par să înainteze sau sunt întârzieri care nu depind de tine, te-ar ajuta să te ocupi de detaliile practice și să ai răbdare.

SĂGETĂTOR

După multe frământări, vei începe să înțelegi de ce a fost necesară această perioadă. Poate că a trebuit să reevaluezi anumite lucruri, să renunți la unele temeri sau să înveți să privești situațiile dintr-o perspectivă diferită. Relațiile cu ceilalți se vor îmbunătăți pe măsură ce vei alege și tu să le abordezi altfel. Vei avea claritate și în privința obiectivelor pe termen lung în care merită să investești. Intuitiv, vei ști cum și în ce direcție să-ți folosești talentele, energia și timpul. Nu lăsa preocupările financiare să-ți răpească bucuriile de zi cu zi.

CAPRICORN

Proiectele colective și planurile pe termen lung în care ai investit deja energie se vor debloca treptat. Deși poate ai crezut că perioada de stagnare nu te ajută cu nimic, vei înțelege că și ea a avut rostul său. Cel puțin, vei avea o perspectivă cu totul diferită asupra obiectivelor tale și a relațiilor cu comunitatea din care faci parte. Este posibil să se risipească și îndoielile legate de carieră sau de viața socială. În același timp, se creează premisele unor noi colaborări, alianțe sau comunități în care rolul tău va fi important. Astăzi îți vei ține bine sub control emoțiile, din dorința de a păstra o imagine impecabilă, dar în spatele acestei atitudini s-ar putea ascunde o frustrare, posibil legată de familie.

VĂRSĂTOR

Confuzia legată de direcția carierei, de obiectivele profesionale sau de funcția pe care ți-o dorești începe să se risipească treptat. Ai avut nevoie de timp pentru a privi aceste planuri dintr-un alt unghi și pentru a reevalua convingerile care au stat la baza alegerilor tale de până acum. Când îți va fi clar în ce direcție ai vrea să-ți îndrepți cariera, începe să lucrezi la o strategie discretă care să-ți asigure succesul. Chiar dacă îți dorești rezultate rapide, vei avea nevoie de multă răbdare, disciplină și efort constant.

PEȘTI

Poate că nu doar planurile tale au fost blocate, ci și tu ai simțit că nu-ți mai este foarte clară direcția. Vei descoperi ce te-a ținut pe loc sau în ce fel propriul mod de a gândi te-a împiedicat să faci ce visai. În urma acestor conștientizări, vei căuta de acum înainte să cultivi relații bazate pe respect reciproc. În discuțiile cu oamenii din comunitatea ta ai putea primi astăzi observații pertinente și sfaturi practice, care te vor ajuta să-ți transformi ideile ambițioase în planuri fezabile. Înainte de a-ți asuma noi responsabilități, este bine să-ți evaluezi realist resursele.

Shutterstock -  AstroStar/ Couple stargazing together with an astronomical telescope

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

 
„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...