loader
Foto

Galerie foto

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

FILM

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, pianiste talentate care află că suferă de o boală genetică gravă. În ciuda unui diagnostic sever, ele nu renunţă şi continuă să-şi urmărească pasiunea. Filmul „Misterul gemenelor” (PRODIGIEUSES), cu Camille Razat, Mélanie Robert, Franck Dubosc, Isabelle Carré, se vede la TVR 2 vineri, 13 noiembrie, ora 20.00.

 

Gemenele Claire și Jeanne, pianiste pasionate, încep cursurile prestigiosului conservator din Karlsruhe, după o pregătire spartană, coordonată cu insistență de ambițiosul lor tată. De altfel, succesul fetelor este rodul ambiției tatălui lor, care a sacrificat totul pentru a le provoca şi susţine să devină cele mai bune.

(w882) Prodigieus

(w882) Prodigieus

În timpul repetițiilor pentru un concert hotărâtor în cariera lor, Claire și apoi Jeanne află cu surprindere că suferă de o boală genetică gravă, care le afectează sistemul osos. Treptat, ele își pierd capacitatea folosirii mâinilor, riscând oricând fracturi grave. Dar gemenele vor găsi o modalitate unică de a-și schimba soarta, creându-şi o tehnică pianistică personală și un repertoriu adaptat, pentru că pasiunea și voința nu au limite. Urmărim povestea lor emoţionantă în filmul „Misterul gemenelor” (PRODIGIEUSES, Franţa, 2025), vineri, 13 noiembrie, de la ora 20.00, la TVR 2*.

(w882) Prodigieus

Cei care au adaptat o poveste adevărată pentru ecran sunt regizorii şi scenariştii filmului - Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu. Întrebaţi cum le-a venit ideea de a adapta povestea adevărată a lui Audrey și Diane Pleynet, două pianiste gemene afectate de o boală rară, pentru marele ecran, regizorii producţiei franceze din 2025 au povestit:

Valentin Potier: „Le-am cunoscut pe cele două surori acum șase ani la o cafea, prin intermediul unui prieten comun. Auziseră de munca noastră și văzuseră scurtmetrajele noastre. Conversația a durat trei ore, timp în care ne-au împărtășit povestea vieții lor”.

(w882) Prodigieus

„Ascultându-le, ne-am imaginat scene pentru un film. Cum e, de exemplu, momentul în care se trezesc singure pe scena operei... Cântă câteva note cu mâinile lor rănite și înțeleg dintr-o singură privire că muzica este întreaga lor viață. Ne-am gândit imediat că trebuie transformată într-un film”, adaugă Frédéric Potier.

„Mesajul de rezistență pe care aceste surori gemene de patruzeci de ani ni l-au transmis a fost magnific. Demnitatea lor în fața adversității a fost admirabilă și ne-a mișcat cu adevărat”, mai spune Valentin Potier.

Au fost implicate cele două surori în vreun fel în film? Tot Frédéric şi Valentin Potier răspund: „Am corespondat cu ele timp de un an. Ne-au scris o mie de pagini despre viața lor, de la naștere până în prezent. Ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost conexiunea și simbioza dintre ele. Și demnitatea lor constantă”, declară Valentin Potier. „Au scris cu un pix pe tastele computerului pentru a evita să-şi rănească articulațiile mâinilor”, aduce detalii de culise Frédéric Potier:

(w882) Prodigieus

(w882) Prodigieus

Ce impresionează cel mai mult la povestea lor: lupta pe care au dus-o împotriva bolii, a suferinței, rezistența lor? „Puțin din toate, desigur. Filmul nostru nu este doar o poveste despre pian; este, mai presus de toate, o poveste despre viață și visuri care trebuie îndeplinite în ciuda a tot şi toate”, punctează Valentin Potier.

Acriţele din rolurile principale sunt prietene, dar nu surori gemene în viaţa reală

(w882) Prodigieus

Pentru a interpreta în film gemenele Claire și Jeanne Vallois (personajele filmului), cei doi regizori au optat pentru actriţele Camille Razat și Mélanie Robert.

„Inițial, am căutat gemene pianiste reale, capabile să joace. Poate că există, dar nu le-am găsit. Și nu am vrut să folosim efecte speciale, bazându-ne pe o singură actriță. Dar ar fi însemnat o lipsă enormă de chimie!”, e de părere Frédéric Potier.

(w882) Prodigieus

„Așa că am decis să ne bazăm pe intuiție și am ales două actrițe complet diferite: Camille și Mélanie. Proveneau din două audiții diferite, iar când le-am pus să facă teste de ecran împreună, magia s-a întâmplat. Aveau o conexiune incredibilă, iar ceea ce nu știam era că sunt cele mai bune prietene. Locuiau împreună și sunt foarte des una cu cealaltă. Întâmplarea, ca o stea norocoasă, ne-a condus la gemene. Au aceeași înălțime și trăsături faciale destul de similare”, detaliază Valentin Potier. În plus, se cunosc atât de bine încât se pot imita reciproc și au lucrat intens la jocul lor.

(w882)

Acriţa Camille Razat povesteşte cum a început aventura ei cu acest film: „Am trecut prin trei runde de audiții înainte de a-i întâlni pe regizorii care m-au ales. Știam că şi Mélanie vrea să participe la audiții și i-am spus: Nu rata asta. Și, în final, ea a fost alegerea evidentă pentru a fi geamăna mea. Când am făcut primele teste pentru ecran, eram îmbrăcate la fel: tricou alb, blugi, adidași. Și nu le-am spus imediat că suntem prietene. Când au aflat, le-a fost greu să ne creadă”, râde actriţa.

Cum a început această prietenie dintre Camille Razat și Mélanie Robert? Camille povesteşte: „Provenim din două sate mici vecine, situate la douăzeci și cinci de minute de Toulouse, orașul unde ne-am cunoscut în liceu. Fiind sate mici, toate familiile se cunosc cât de cât, dar eu și Mélanie nu eram încă prietene; doar ne-am intersectat de câteva ori. Când mi-a spus că vrea să vină la Paris, pentru a urma cursurile școlii de teatru Cours Florent, unde eram deja înscrisă, știam că îi va fi greu să găsească un apartament. M-am oferit să o las să stea cu mine până își va găsi un loc. Aşa am locuit împreună luni de zile. De atunci, suntem cele mai bune prietene. Facem totul împreună.

Şi pentru că există o asemănare reală între noi, chiar pot să o imit pe Mélanie. Îi cunosc toate expresiile, bosumflările, când este furioasă, de exemplu. Singura diferență este vocea, pentru că nu avem deloc același timbru”.

(w882) Prodigieus

Cât de bine îşi joacă fiecare dintre cele două actriţe prietene rolul în filmul „Misterul gemenelor”, vedem vineri seară, de la ora 20.00, la TVR 2.

foto: via Selecţie Film TVR

* filmul a fost difuzat în premieră în iunie 2026, la TVR 1

Logo

 
O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii musicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu sprijinul ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...

SUA: Victorie istorică a democraților. Ce urmează? Vedem la „Breaking Fake News”, pe TVR 1

Marian Voicu dezbate rezultatul istoric al alegerilor intermediare din Statele Unite alături de jurnalista Ştirilor TVR, Ramona Avramescu. ...

“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...