loader
Foto

Expoziție auto, rețetă din Bătarci, motociclism și Castelul Karolyi din Carei... la „Exclusiv în România”

RECOMANDARI  TVRI 

Ne întoarcem în județul Satu Mare, de această dată cu un itinerar bogat în povești, motoare și istorie. La Carei, una dintre cele mai mari expoziții auto din România și-a deschis din nou porțile, completată recent cu zeci de automobile de epocă.

 

Colecția reunește nume și modele care au marcat generații: o serie completă Dacia, vehicule din perioada comunistă, o mașină de poliție americană, un Lincoln cunoscut pentru aparițiile sale pe platourile serialului „Dallas”, dar și serii impresionante de BMW și Mercedes.

Experiența nu se oprește la expoziție. Urmează o scurtă „aventură” la volanul unor mașini istorice, unde emoția condusului se îmbină cu surprizele mecanicii de altădată.

Drumul continuă apoi spre Bătarci, unde „tanti Ana” îi așteaptă pe vizitatori cu un preparat simplu, dar plin de gust, specific Țării Oașului, într-o oprire care aduce în prim-plan bucătăria tradițională locală.

În program intră și o întâlnire cu cel mai titrat motociclist al României, gazdă în propriul garaj, unde povestește despre cele două titluri câștigate la Raliul Dakar, despre începuturile sale în motociclism și despre provocările ultimului concurs.

Finalul traseului ajunge la Castelul Karolyi din Carei, supranumit adesea „Peleșul Transilvaniei”. Primul obiectiv turistic din România renovat cu fonduri europene își primește vizitatorii cu legende, istorii și detalii mai puțin știute: de la presupusa comoară ascunsă de naziști în pivnițe, până la vizitele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria și reconstituirea unei băi nobiliare de acum un secol.

Urmăriți această ediție a emisiunii „Exclusiv în România” duminică, 30 august, de la ora 9.00, pe TVR Internațional. Ediția a fost difuzată în premieră de TVR 1.

***

Prezintă: Cristina Şoloc şi Cristian Tabără
Jurnalist Cristina Madgearu
Realizator Cristian Tabără
Producător Marin Găbudean
Sursa foto: TVR

Logo

 
Un nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, din 24 octombrie, la TVR Internațional

Grila de toamnă marchează debutul unui nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, un proiect lansat în 2022 și finanțat de Departamentul ...

Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

"Provocarea Regiunilor" ne poartă într-o călătorie captivantă în inima Transilvaniei, la Reghin, județul Mureș. Aici, Muzeul Etnografic "Anton ...

„Maramureș pentru Pace”. Proiect-pilot pentru copiii ucraineni afectați de război | VIDEO

Pentru 30 de copii ucraineni, proveniți din zone grav afectate de război, Maramureșul a însemnat, timp de o săptămână, liniște, siguranță și o ...

„Tainele marilor oraşe”, într-un documentar în premieră la TVR Cultural

Filmul documentar analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele unora dintre faimoasele metropole europene: ...

Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? | VIDEO

Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? O poveste de dragoste născută în pandemie, pe care o punem astăzi pe masă ...

La 8 ani, campion la înot și pasionat de fotbal: povestea lui Tudor Soţcov, la „Mâine începe azi”, pe TVR 2

Tudor Soţcov îmbină, la doar 8 ani, performanțele sportive cu rezultatele bune la școală. Stabilit împreună cu familia în Germania, micul campion ...

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 2 și TVR+

„Nașul” inteligenței artificiale, Geoffrey Hinton: „Creăm ființe extraterestre. Sunt dispus să fiu egoist și să-i aleg pe oameni”

Informaticianul vizionar vorbește despre motivul pentru care Trump folosește greșit termenul „superinteligență”, despre posibilitatea ca ...

Povești de viață, muzică și emoție, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Oana Sîrbu, Sanda Ladoși, Alina Sorescu și alte nume îndrăgite se numără printre invitaţii Marinei Almăşan în aceste zile la „Poarta Pangrati”. ...

Mentalitatea de profesionist nu se construiește odată cu primul contract

Pentru mulți sportivi tineri, visul de a ajunge la nivel profesionist reprezintă principala motivație pentru antrenamentele zilnice, sacrificiile ...

25 de ani de probațiune în România: pedeapsa executată în libertate, dar sub supraveghere și consiliere | VIDEO

Consilierii de probațiune supraveghează, evaluează și îi sprijină pe cei condamnați să se reintegreze în societate. Rata recidivei, spun ...

Fermierii români cer prioritate pe rutele logistice și de transport

Tranzitul cerealelor din Ucraina prin infrastructura de transport a României a generat un val de nemulțumiri în rândul producătorilor agricoli ...

Ediție specială filmată la evenimentul Bikers for Humanity 10 - Rock Fest 5 cu Cristian Hrubaru și Costi Azoiței (lansarea compilației „Musink ...

De la Budapesta la Snagov. Umbrele (contra)revoluției din 1956

Duminică, 18 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Florian Banu, istoric și cercetător CNSAS, într-o ...