Comunicat referitor la reacţia întârziată a TVR în relatarea tragediei de la Colectiv

TVR.RO | actualizat: Luni, 02 Noiembrie 2015

Ca urmare a reacţiei întârziate pe care TVR a avut-o în cazul relatării tragediei petrecute în Bucureşti în noaptea de vineri spre sâmbătă 30/31 octombrie, directorul Departamentului Ştiri şi directorul interimar de Programe şi-au înaintat demisia, alte decizii urmând să fie luate în zilele următoare.

După măsurile de urgenţă, începând de astăzi, TVR va putea acoperi tehnic şi editorial în cel mai scurt timp posibil evenimentele de interes public major. O procedură internă de tranziţie este aprobată începând de astăzi până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie.

În acelaşi timp, actuala conducere TVR îşi exprimă poziţia privind necesitatea ca unul dintre canalele SRTv să se transforme în canal de ştiri cu personal care să lucreze în regim de ştiri, cu dotări şi abilităţi necesare, astfel încât să răspundă în orice moment interesului public.

TVR prezintă scuze telespectatorilor pentru modul în care a tratat, insuficient şi neprofesionist, tragedia din noaptea de vineri, de la momentul în care s-au petrecut faptele şi până sâmbătă, la 7 dimineaţa, când a fost difuzat primul jurnal de ştiri.

Explicaţiile sau motivele de orice fel pălesc în faţa obligaţiei noastre faţă de public. Măsurile luate şi modificările organizatorice, vă garantăm, ne vor apropia din ce în ce mai mult de televiziunea publică de care România are nevoie şi pe care nu a avut-o de ani de zile.

 

Irina Radu

Director General Interimar