Claudiu Săftoiu, PDG al SRTv: selecţia personalului Televiziunii Române - declanşată după 1 octombrie, decizii de disponibilizare din data de 20 noiembrie

TVR.RO | actualizat: Joi, 27 Septembrie 2012
Criteriile şi etapele procesului de selecţie a personalului SRTv au fost stabilite de conducere şi partenerii sociali

Potrivit calendarului de implementare a acţiunilor Programului de redresare economică a SRTv, în perioada 13-24 septembrie 2012, au avut loc runde de discuţii în cadrul procesului de consultări în vederea concedierilor colective. Ca urmare a acestor discuţii, conducerea SRTv a formulat un răspuns la propunerile reprezentanţilor SPUSTv şi Notificarea de concediere colectivă*.

În cadrul consultărilor au fost stabilite etapele, procedurile şi criteriile procesului de selecţie a personalului SRTv.

 

Principalele concluzii la care s-a ajuns au fost:

  • punerea de acord a părţilor cu privire la procesul de concediere colectivă, în condiţiile prevăzute de lege şi de Contractul Colectiv de Muncă în SRTv, în scopul identificării modalităţilor şi mijloacelor prin care să fie diminuate efectele sociale şi consecinţele concedierilor;
  • reanalizarea structurii de personal care urmează să fie disponibilizat. Astfel, partenerii au căzut de acord ca numărul posturilor desfiinţate să fie mai mic faţă de cifra propusă iniţial în Notificarea privind intenţia de concediere colectivă, respectiv 872 de posturi faţă de 962. Această decizie a fost luată fără afectarea substanţială a indicatorilor economici cuprinşi în Programul de redresare economică a SRTv, care justifică măsura concedierilor colective;
  • în cadrul procesului de selecţie vor prevala criteriile profesionale, potrivit articolului 52 bis din Contractul Colectiv de Muncă în SRTv;
  • evaluarea performanţelor profesionale, realizată în luna septembrie 2012, va constitui criteriu eliminatoriu pentru înscrierea la procesul de selectie pentru toţi angajaţii, indiferent de funcţia ocupată sau vechimea în TVR;
  • procesul de selecţie va consta în trei etape care vor fi notate şi cărora li se vor aplica ponderi, respectiv: memoriul de activitate, testul grilă şi interviul, iar pentru domeniile de activitate comune se vor constitui atât comisii de selecţie, cât şi o comisie de rezolvare a contestaţiilor.

 

În spiritul transparenţei decizionale, toate informaţiile de interes public privind procesul de selecţie a personalului Televiziunii Române vor fi comunicate presei, ca de altfel întreg procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv.

 

* Găsiţi anexate Răspunsul conducerii SRTv la propunerile SPUSTv şi Notificarea privind concedierea colectivă