loader

„Câştigă România!”, la TVR 2. Care sunt nouăţile celui de-al şaptelea sezon

RECOMANDARI  TVR2 

Luni, 14 septembrie, la TVR 2, de la ora 20:00, prezentatorul TV Virgil Ianţu a dat startul celui de-al şaptelea sezon al singurului concurs de cultură generală „Câştigă România!”.

 

VIRGIL IANŢU
Câştigă România!

„Câştigă România“ revine cu un format alert, mai multe premii puse în joc şi cu şansa ca în acest sezon să se câştige marele premiu şi, astfel, cel mai bun concurent să intre în posesia unei maşini. Aşa cum ne-am obişnuit, gazda show-ului, Virgil Ianţu, este gata să pună întrebări concurenţilor, de luni până joi, la ora 20.00.

„E foarte bine că putem începe noul sezon chiar în situaţia aceasta ciudată pe care o trăim. Ne adaptăm şi am adaptat şi condiţiile de filmare. Formatul „Căştigă România!”are câteva noutăţi din acest punct de vedere: absenţa din studio a însoţitorilor şi a prietenilor la care concurentul ar fi trebuit să apeleze la întrebarea ajutătoare „Întreabă un prieten”, care va fi pusă acum prin telefon. Pe lângă asta, ne-am gândit la o soluţie ca premiul cel mare, autoturismul, să fie dat în fiecare sezon. Am hotărât că, dacă nu avem un concurent care să câştige 10 ediţii consecutive în fiecare sezon, vom organiza o finală, o ediţie specială în care premiul să fie dat celui mai bun dintre cei mai buni concurenţi, după criterii foarte clare”, a spus Virgil Ianţu.

(oar_w460)

„Câştigă România!” se pregăteşte de cel mai lung sezon - 71 ediții, dar echipa spune că va avea bucuria ca la final să acorde şi MARELE PREMIU, autoturismul, celui mai bun dintre concurenți – fie celui care câștigă 10 ediții, fie unuia dintre cei mai buni 3 concurenți care se califică într-o ultimă ediție în care se vor lupta pentru mașină.

Cel de-al şaptelea sezon „Câştigă România!” va avea un format îmbogățit din punct de vedere vizual, prin adăugarea unor imagini la întrebările de la final de runda 1 sau 2, la care concurenții care părăsesc concursul pot câștiga 200, respectiv 400 de lei. Imaginile conțin peisaje, obiective turistice, portrete ale unor personalități, dar și obiecte sau mâncăruri tradiționale românești şi astfel redescoperim împreună ce țară frumoasă și bogată avem.

(oar_w460)

În ceea ce priveşte concurenți, putem spune că ne aşteptăm la o competiţie strânsă. Chiar dacă au profesii diferite, de la profesor de istorie, geografie, limba română, engleză sau religie, până la ingineri, IT-iști, studenți, jurnaliști sau polițiști, pompieri, poștași, bibliotecar, electrician, păpușar, agent de securitate sau impiegat de mișcare, sunt cu toţii foarte bine pregătiţi.

„Câştigă România!”, show-ul pentru care trebuie să-ţi antrenezi mintea

Echipa TVR şi regizorul Bogdan Albu au pregătit şi un inedit spot de tip advertising pentru cel de-al şaptelea sezon „Câştigă România!”.

„Mi-a plăcut foarte mult conceputul. Am insistat pe ritm, pe vizual. Ne-am folosit de metafora cu ringul de box, care se transformă într-un ring al ideilor şi confruntării intelectuale. Muzica aparţine trupei „Diamond Cats”. Virgil Ianţu este prezentat ca un arbitru, antrenor şi gazdă. Drumul concurentului porneşte de la vestiar spre ring şi, ca şi în sport, competiţia este nonviolentă şi fair play”, a spus regizorul Bogdan Albu.

(oar_w460)

Astfel, concursul de cultură generală difuzat de TVR 2 devine o competiţie a minţii, a cunoştinţelor, a capacităţii de a face faţă presiunilor. Alături de spotul celui de-al şaptelea sezon intrăm în lumea metaforelor. Evident, personajul principal este Virgil Ianţu, pentru că el este cel care dă nota întregului show, de la ţinută şi stil, până la felul în care arbitrează, în linia show-ului, cu fineţe, eleganţă şi fair play.

„Am ales să ilustrăm prin sport pentru că vorbim despre antrenament. „Câştigă România este un concurs în care trebuie să-ţi antrenezi mintea. Aşa cum pentru a avea performanţă în sport nu este suficient doar talentul ci şi antrenamentul şi antrenorul. Şi la „Câştigă România!”, singurul concurs de cultură generală de la TV, este foarte important antrenamentul şi antrenorul. Aici, întradevăr, trebuie să ai cultură generală ca să nu fi eliminat de la primele întrebări”, a spus Alexandra Varlam, producător creativ.

Logo

 
Geopolitica actuală - Lumea spre o nouă ordine mondială

Duminică, 15 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, conf. univ. dr. Cristi Pantelimon, sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei ...

Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...