Campania TVR „Auzul e un dar. Nu-l ignora!" continuă cu noi evenimente

TVR.RO | actualizat: Marţi, 17 Ianuarie 2017
Campania „Auzul e un dar. Nu-l ignora!", dedicată strângerii de fonduri pentru dotarea spitalelelor cu aparatura necesară depistării şi diagnosticării hipoacuziei, continuă cu două concerte ale Şcolii de Rock, coordonate de Minel Stoica.

În 11 şi 18 decembrie a.c, începând cu ora 11:30, la Quantic Pub, elevii şcolii vor susţine două reprezentaţii la care se vor putea face donaţii pentru campanie.

Lansată în luna septembrie, campania „Auzul e un dar. Nu-l ignora!" a atras atenţia asupra unei probleme majore şi reale: nediagnosticarea, din cauza lipsei aparaturii, a hipoacuziei profunde la naştere, estimată a fi de 1:630 nou-născuţi.

Iniţiatorii şi susţinătorii campaniei apreciază decizia Ministerului Sănătăţii de a extinde la nivel naţional programul de screening auditiv, astfel încât toţi copiii nou-născuţi să fie testaţi în maternitate.

Decizia Ministerului Sănătăţii de a achiziţiona aparate de screening auditiv şi de a extinde programul la nivel naţional coincide cu unul dintre cele mai importante obiective ale campaniei "Auzul e un dar. Nu-l ignora!": obţinerea de fonduri pentru efectuarea testelor de screening în cât mai multe maternităţi din ţară.

Astfel, demersul televiziunii publice poate continua în vederea realizării următorului obiectiv: dotarea maternităţilor şi a spitalelor de copii cu aparatura necesară diagnosticării precoce a hipoacuziei.

Campania "Auzul e un dar. Nu-l ignora!", o premieră pentru România, este derulată de Televiziunea Română şi Radio România, în parteneriat cu Asociaţia Audiologilor din România şi Societatea Română de Otorinolaringologie Pedriatică.

Iuliana Tudor, gazda emisiunii „O dată’n viaţă”, promovează, în calitate de ambasador,  mesajul şi acţiunile derulate în cadrul campaniei. În acest sens, vedeta TVR dedică, în fiecare ediţie a emisiunii pe care o prezintă la TVR 1, un spaţiu pentru această temă.

Spoturile campaniei sunt difuzate pe canalele şi pe platformele online TVR, iar problemele semnalate sunt reflectate, punctual, în emisiuni şi reportaje de ştiri.

Găsiţi mai multe informaţii despre  campania "Auzul e un dar. Nu-l ignora!", aici: http://www.tvr.ro/auzul-e-un-dar.html#view

8834 este numărul la care puteți dona 2 euro pentru a susține obiectivele campaniei AUZUL E UN DAR. NU-L IGNORA!

Donaţii pot fi făcute şi în conturile:

RO09INGB0000999906264136 (lei)

RO17INGB0000999906265641 (euro)

 

 

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol