TVR Cultural a redifuzat, în 4 ianuarie, dialogul dintre Dinu Rădulescu, sculptor, desenator şi profesor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, și realizatoarea Ileana Ploscaru Panait, înregistrat în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV
Într-un atelier al Uniunii Artiştilor Plastici din str. Pangratti l-am descoperit – după mulţi ani de când ne-am întâlnit la una dintre expoziţiile sale – pe sculptorul, desenatorul şi profesorul Dinu Rădulescu.
Un spaţiu înalt, cu o lumină egală ce decupa o ţesătură amplă de lucrări, desene, afişe, instrumente de lucru. L-am găsit la şevalet, schiţând din memorie o siluetă feminină desenată în cărbune moale de tei. Ne-a învăluit liniştea muzicală a aerului ce cuprindea, ca într-o strânsoare, toate sculpturile aşezate după o logică bine cântărită. Un atelier deschis, ca o sală de expoziţii gata în orice moment pentru întâlnirea - pe care fiecare artist o aşteaptă - cu publicul.
Dinu Rădulescu a urmat din copilărie un vis. Desena cu fervoare. În fiecare zi. Până când s-a convins că aceasta este calea sa. A urmat cursurile Facultăţii de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti – secţia Sculptură, pe care le-a finalizat în 1971. Zece ani mai târziu, devenea membru al Uniunii Artiştilor Plastici.
Ileana Ploscaru Panait: Cine ţi-a fost primul îndrumător?
Dinu Rădulescu: Vărul meu, Vasile Rizeanu - pe vremea aceea, student în anul trei la Arte. Eu desenam din imaginaţie. Dar, ca să intru la facultate, trebuia să desenez după model. M-am simţit pierdut. Dar am recuperat repede şi am intrat. Ba, am şi terminat în 1971 primul pe ţară. Astea-s amănunte fără relevanţă. Au urmat nişte ani în care, nevând atelier, nu am putut lucra, nu am putut expune.
Ileana Ploscaru Panait: Care a fost reacţia familiei?
Dinu Rădulescu: Familia mă îndemna să urmez altă meserie. Tata a murit în 1972. Atunci am expus pentru prima dată, mi s-a achiziţionat o lucrare şi am fost invitat în tabăra de sculptură de la Măgura Buzăului. Sper că s-a stins mulţumit.
---
---
De-a lungul carierei, Dinu Rădulescu a fost foarte prezent cu activitate expoziţională în ţară şi în străinătate. Sunt de remarcat participările sale notabile la selecţiile de artă contemporană românească de la Belgrad, Budapesta, Sofia, Viena, Moscova, Ravenna, Roma, Ankara, Los Angeles. Obţine premii şi burse de studii.
Este invitat la bienale şi expoziţii de grup, simpozioane şi tabere de creaţie. Măgura Buzăului, Căsoaia, Sălişte (în ţară) şi Treavna (Bulgaria), Straubing (Germania), Villany (Ungaria), Fanano şi Santa Giulia (Italia). Acestea sunt doar câteva dintre ele.
Ileana Ploscaru Panait: Ai avut în facultate doi profesori mari: Murnu şi Szobotka. Ce te-au învăţat?
Dinu Rădulescu: Erau doi oameni de o cultură deosebită. Explicau foarte bine, dar nu interveneau în ce voiai să faci. Murnu mi-a fost un model fără să vreau. E necesar să ai un model, un reper, mai ales la început de drum, până te formezi. Apoi, trebuie să te debarasezi de influenţe, să porneşti pe drumul propriu.
Ileana Ploscaru Panait: Când devine un artist conştient că a încheiat acest proces?
Dinu Rădulescu: Nu cred că este conştient vreodată sau, mai bine spus, unii cred că l-au încheiat şi încep să se repete. Alţii, printre care mă număr şi eu, sunt încă pe drum, îşi continuă descoperirea. Asta mă ţine treaz şi, chiar dacă forţele scad – mai ales la un sculptor forţa fizică este foarte importantă –, continui să cred că încă mai pot face câte ceva. Am fost întotdeauna un artist liber, pentru că nu am lucrat la comandă. Nu eram condiţionat de nimic, aşa cum nu sunt nici astăzi.
Firea sa măsurată, meticuloasă şi analitică, bucuria de a împărtăşi şi celorlalţi darul unei meserii grele îl recomandă ca un bun pedagog. Profesoratul îl împlineşte şi îi deschide calea pentru proiecte ample dedicate tinerilor artişti. Cu toate acestea, nu cade în capcana formelor fără fond. Nu este adeptul schimbărilor formale, ci al acumulării, al tradiţiei şi trudei meşteşugului îndelung exersat şi înţeles. Experimentul trebuie să fie justificat de cunoaştere şi exerciţiu care pot deschide calea spre noi direcţii şi tendinţe în artă.
Dinu Rădulescu: Artiştii erau obsedaţi de forma sculpturală, aşa cum venea ea din istoria artelor. De la antici până la Brâncuşi, Moore, Marini, Giacometti. Fiecare dintre aceştia a adus o notă personală. Astăzi, singura formă de noutate rămâne „instalaţia”. Se merge, aproape exclusiv, în această direcţie.
Ileana Ploscaru Panait: Se impune?
Dinu Rădulescu: Da, pentru că este un lucru nou. Singurul. În prezent ne confruntăm cu o obsesie: cea a noutăţii cu orice preţ. Şi cineva chiar remarca: «Niciodată nu au semănat mai mult artiştii între ei ca acum». Paradoxal. Dar asta nu înseamnă că nu am văzut şi lucruri valoroase în această direcţie. Sper să fie doar o fază.
Dinu Rădulescu a experimentat, în cariera sa, diverse tipuri de forme tridimensionale, diferite materiale – lemn, piatră, gips patinat, lut, bronz – reformulând, într-o manieră modernă şi personală, canoanele clasice. Portrete, ecvestre, siluete feminine, cavaleri şi cai, compoziţii cu tematică christică, muzicanţi şi dansatoare, torsuri, nuduri, ca şi monumentele din simpozioanele de sculptură, populează o lume densă de semnificaţii.
„Eu fac parte dintre artiştii care trebuie să lucreze mult ca să ajungă la o sculptură rezonabilă. Mi-am dat seama de timpuriu că, dacă nu lucrez suficient şi în fiecare zi, şansa de a sculpta bine, de a crea ceva care să mă satisfacă, se va pierde. Aşa am şi expus.
Având multe lucrări, an de an, am şi ieşit în public, an de an. Participam la expoziţiile de grup, organizam expoziţii personale destul de des din două motive. Voiam să vând şi mă interesa părerea colegilor mei.
Simţeam nevoia să mă raportez la ce se întâmpla în jurul meu. Sigur, la un moment dat, n-a mai fost nevoie, dar, cel puţin, aceste ieşiri din atelier şi taberele de sculptură, mai ales, au fost un prilej de a lega prietenii şi de a învăţa unii de la alţii’’, mărturiseşte Dinu Rădulescu.
Prin firea sa riguroasă şi analitică, discretă şi modestă, dar şi cu siguranţa asupra forţei şi valorii sale, într-o carieră de peste jumătate de secol, Dinu Rădulescu demonstrează că un artist este cu adevărat un truditor fără odihnă, care se regăseşte doar în clipa în care se află cu sine şi cu opera sa.
Dinu Rădulescu: Îmi fac pregătirile pentru bătrâneţe. Mai am aici, în curte, două blocuri mari de piatră. Trebuie să le atac destul de repede. Nu sunt uşor de lucrat. Când n-am să mai pot, am să trec la piese mai mici. Când forţele nu-mi vor mai permite nici asta, o să mă întorc la modelajul în lut şi la desen.
Ileana Ploscaru Panait Aşadar, planul pentru următorii zece ani este făcut.
Dinu Rădulescu: Da, este făcut. Dar n-am nicio garanţie.
---
Acest interviu a fost prima ediție din cadrul celui de-al doilea sezon al emisiunii „Biografii necesare”, difuzată pentru prima dată în 1 octombrie 2023. Episodul este redifuzat la TVR Cultural în 4 ianuarie 2024, de la ora 23.35 şi sâmbătă, 6 ianuarie 2024, de la ora 08.00.
Urmăriți ediția mai jos:
