Canonizările decise anul trecut de Biserica Ortodoxă Română (BOR), care vizează și trei preoți care au avut legături cu Mișcarea Legionară, au continuat să aibă ecou și anul acesta, în condițiile în care promotori ai extremismului s-au afișat cu steaguri legionare la mormântul preotului Ilie Lăcătușu (acum sfânt, fost șef de cuib legionar), la Teatrul Evreiesc de Stat actorii joacă păziți de jandarmi, în urma multor amenințări cu moartea, emise pe TikTok, iar Capitala s-a umplut de semne ale Gărzii de Fier și coduri QR care trimit la grupuri neolegionare.
„Răspunsurile Patriarhiei au fost, spun eu, superficiale sau nu au reușit să convingă, pentru că logica lor (a reprezentanților BOR, n.r.) a fost că, într-adevăr s-ar putea sau au fost, dar au fost o perioadă scurtă de timp acele personaje la sau pe lângă Mișcarea Legionară; și a fost - așa cum se exprimă și astăzi unele persoane publice - un derapaj, ca un accident în viața lor. Nu a fost un derapaj, a fost ceva care s-a întâmplat printr-o regimentare politică pe care și-au asumat-o și, mai mult decât atât, au avut timp zeci de ani să-și repare derapajul, dacă era derapaj; ei nu și-au făcut niciodată autocritica; nu promovezi valori din întâmplare”, arată directorul Institutului „Elie Wiesel”, în interviul acordat tvr.ro.
Citiți și prima parte a acestui interviu: Directorul Institutului „Elie Wiesel”, despre cazurile de extremism: Nu s-au clasat dosarele pentru că legea nu e bună. Haideți să înțelegem spiritul legii
Marele avantaj al unei societăți democratice este că, mai devreme sau mai târziu, se îndreaptă lucrurile, spre deosebire de o societate în care dictatura face regulile
Având în vedere că sunt atâția ani de când atrageți atenția asupra fenomenului extremist, că faceți plângeri și ele se clasează, cu diverse rezoluții, concluzii, nu simțiți câteodată descurajantă toată situația?
Alexandru Florian: Nu poți să te simți descurajat, pentru că există o vorbă: marele avantaj al unei societăți democrate este că, mai devreme sau mai târziu, se îndreaptă lucrurile, spre deosebire de o societate în care dictatura face regulile. Și, așa cum vedeți, de exemplu, în urmă cu doi ani - când s-au împlinit 20 de ani de când s-a dat această ordonanță de urgență (OUG31/2002, n.r.), iar aplicarea ei e nesatisfăcătoare - la finele lui 2024, am ajuns într-o situație în care viața reală a pus România în contextul în care instituțiile statului, Parchetul și Ministerul de Interne, s-au văzut obligate să devină mult mai dinamice în ceea ce înseamnă munca de teren, și, pe de altă parte, a fost celălalt mesaj, că ar trebui ca această legislație să aibă unele modificări, că ea nu funcționează.
Există o preocupare de a încerca să se închidă anumite supape care generează riscuri pentru consolidarea democrației. Deci, nu avem de ce să fim descurajați. Mentalitatea (celor care se ocupă de astfel de cazuri, n.r.), gradul de pregătire, de cultură generală, de cultură istorică, de cultură civică și politică sunt foarte importante când trebuie să analizezi astfel de situații. În aceeași timp, trebuie să recunoaștem că toate acestea grade de cultură civică și istorică și înseamnă, totuși, să ai o anumită mentalitate, anumite standarde foarte bine consolidate și să fii dedicat unor principii și unor valori ale democrații, adică să le înțelegi, să înțelegi că fără ele nu avem ce căuta în societate astăzi și abia apoi poți să te apuci de treabă.
Eu cred că, totuși, sunt niște standarde înalte și de asta trebuie să fim înțelegători. Mai devreme sau mai târziu, justiția sau magistratura, cercetările penale și așa mai departe vor avea și unele rezultate. Cine se aștepta, cum ați spus dumneavoastră, că V. Zărnescu va avea o condamnare (care a fost transformată într-un avertisment penal, apoi)? Nu se aștepta nimeni. A fost o mare noutate. Cine se aștepta, în același timp, că, după ce a luat acel avertisment, a doua sau a treia zi o să continue? Aici, este celălalt aspect: cum se raportează lumea din România la justiție, la legislație, la instituții. Nu au nici un respect față de ele - putem spune, nu?
Nu din cauza asta nu a funcționat legea, că a lipsit o virgulă undeva
Credeți că este necesar să schimbăm legea, așa cum a spus procurorul general? Că sunt lucruri în lege care nu funcționează și ar trebui să o modificăm?
Alexandru Florian: Noi am identificat niște chestiuni minore, dar nu se pot modifica decât pe cale legislativă, dar e vorba de niște modificări care sunt erori materiale: la un moment dat, într-o înșiruire lipsește o virgulă și se schimbă sensul, dar modificările, dacă vor fi de conținut sau nu, vor fi rezultatul unor analize atât al dosarelor care s-au clasat, unele, foarte puține, s-au închis în camera preliminară. Eu consider și că trebuie făcută această analiză de conținut, pentru că noi nu avem decât niște date statistice că au fost zeci de dosare, dar procurorul general a anunțat că face o analiză.
De asemenea, trebuie să vă spun, pentru că asta este o chestiune publică: în cadrul strategiei naționale de combatere a antisemitismului, unde și Institutul „Elie Wiesel” este membru, există o acțiune de evaluare a situațiilor de până acum și de analizare a ce putem propune pentru ca legislația să funcționeze mai bine. Poți să propui, desigur, și o serie de modificări. La ora aceasta, pentru mine e prea devreme să spun dacă trebuie modificări legislative. Mai sunt alte chestiuni. Într-un articol, de exemplu, apare sintagma „legionar”, în altul nu apare, iar pentru simetrie ar trebui să apară, dar, încă o dată, astea sunt niște chestiuni care eu cred că sunt extrem de simple și nu trebuie argumentat și glosat prea multe asupra lor, dar corecțiile acestea nu se pot face decât prin modificare legislativă, dar nu din cauza asta nu a funcționat legea, că lipsește o virgulă undeva.
De aceea, trebuie să înțelegem foarte bine, oricât s-ar modifica o lege, chiar există - am înțeles și eu din discuții cu magistrați - o vorbă că, cu cât modifici o lege de de mai multe ori, cu atât poți să o faci mai neviabilă. De aceea, vă zic: nu scopul ăsta trebuie să fie; nu s-au clasat 90% dintre dosare de-a lungul timpului pentru că legea nu e bună. S-au clasat, în primul rând, pentru că o lege trebuie înțeleasă în conținut, dar și în context. Trebuie să înțelegi care e spiritul, de ce s-a dat această lege sau alta. Dacă n-ai înțeles spiritul legii, degeaba stai cu instrumentele în mână, că nu știi cum să le lipești între ele sau ce să argumentezi.
Deci, eu cred că asta este marea problemă. Haideți să înțelegem spiritul legii, să înțelegem ce înseamnă riscurile unui extremism, radicalism de dreapta cu astfel de conotații, că, până la urmă, aceste legi se referă numai la niște mesaje sau la manifestări incitatoare la ură bazate pe antisemitism, pe nerecunoașterea istoriei Holocaustului și pe bagatelizarea faptului că unele persoane sunt condamnate pentru genocid, crime de război sau crime împotriva umanității, ceea ce, de fapt, în România nu e nimic. Nu e de neînțeles, având în vedere că sunt persoane care au obținut în justiție titlul de colaborator al Securității sau altceva și continuă să fie frecventabile și pentru mass-media și pentru diverse posturi publice. Așa că vă dați seama ce dacă X a fost condamnat pentru crime de război, să nu-i dăm și noi un nume de stradă?
Percepția românilor despre evrei, în cel mai recent sondaj al Institutului „Elie Wiesel”. Sursă: Raport INSHREW
Se minimizează și pentru că se duce în derizoriu cumva – am observat cu deciziile luate de Tribunalele Poporului.
Alexandru Florian: Argumentele astea pleacă în principal de la faptul că justiția de tranziție în România, la sfârșitul anilor ‘40 ai secolului trecut, a fost justiția sovietică. Sunt studii și în România care demonstrează că a existat o legislație românească care a fost inspirată, într-adevăr, și din legislația sovietică legată de crimele din Al Doilea Război Mondial, dar și de legislația care s-a construit în vestul Europei, pentru procesul de la Nurenberg, care a avut loc după război. Și, dincolo de asta, dacă pui mâna și citești cazuistica din procesele respective, adică dovezile care au fost aduse în fața acestui Tribunal al Poporului, eu cred că la unele dintre ele nu mai ai ce replică să dai. Să ne amintim cel puțin un caz notoriu pentru toți cei care încearcă să îl cocoloșească pe Ion Antonescu: la proces, el a recunoscut că – nu a recunoscut amploarea – dar a recunoscut că este vinovat de ce a făcut cu evreii la Odesa; ori la Odesa au murit peste 20.000 de evrei. Și e suficient. Trebuie să stabilim dacă au fost 20 sau 50? Cei care nu vor să recunoască nu recunosc, astea sunt niște argumente. Oricine poate să aibă diverse argumente, pentru că ei au busola orientată spre alte valori.
Referitor la decizia de canonizare a BOR, în 4 februarie a fost ceremonia privind canonizarea celor 16 sfinți, între care și cei trei cu legături cu Mișcarea Legionară. Cum vi se pare acest lucru? (Notă: Interviul a avut loc în 23 ianuarie a.c.)
Alexandru Florian: Mi se pare că Sinodul Bisericii Ortodoxe își continuă nestingherit drumul pe care l-a deschis în vara anului trecut, fără a ține seama de diversele voci care i-au adresat mesaje de a reflecta asupra celor ce are de gând să facă.
Și aici trebuie să spun că, dincolo de vocile instituționale sau ale unor lideri de opinie din România sau ale presei, atâtea cât au fost, de a atrage atenția asupra faptului că e un gest riscant, au fost și reacțiile unor instituții internaționale evreiești, care au atras atenția asupra pericolului de a acorda un înalt statut etic sau moral unor persoane care nu s-au aflat din greșeală la Mișcarea Legionară sau nu au promovat o ideologie etnicistă, naționalist-extremistă din întâmplare, că nu scrii, nu promovezi valori din întâmplare. Și, atunci, ar trebui să fii mult mai atent, să te gândești la diversele riscuri sau dacă poți să canonizezi astfel de persoane. Din păcate, răspunsurile Patriarhiei au fost, spun eu, superficiale sau nu au reușit să convingă, pentru că logica lor a fost că, într-adevăr s-ar putea sau au fost, dar au fost o perioadă scurtă de timp acele personaje la sau pe lângă Mișcarea Legionară; și a fost, așa cum se exprimă și astăzi unele persoane publice, un derapaj, ca un accident în viața lor.
Nu a fost un derapaj, a fost ceva care s-a întâmplat printr-o regimentare politică pe care și-au asumat-o și, mai mult decât atât, au avut timp zeci de ani să-și repare derapajul, dacă era derapaj; ei nu și-au făcut niciodată autocritica.
Dar a contactat cineva din partea Bisericii Institutul „Elie Wiesel”?
Alexandru Florian: Nu.
Nu a existat nici măcar să încerce să vă ceară documente – evident, sunt publice.
Alexandru Florian: Documentele sunt publice la CNSAS, iar Dumitru Stăniloaie este o figură puternică din punct de vedere teologic. Relația lui cu cu viața pământească, să spun, înainte și după Al Doilea Război Mondial, au scris ziarele, a fost și informator, nu aveau de ce să ne caute pe noi. Din ce a mai scris presa ortodoxă, ei cunoșteau dosarele lor de la CNSAS și și-au asumat gestul și continuă să și-l asume. Din păcate. Și așa va rămâne consemnat în calendarul ortodox.
Context: În vara lui 2024, Patriarhia Română a decis canonizarea a 16 preoți, între care și Dumitru Stăniloaie, Ilie Lăcătușu și Ilarion Felea. La vremea respectivă, Institutul „Elie Wiesel” a atras atenția că cei trei prelați au avut legături cu Mișcarea Legionară - Dumitru Stăniloaie a scris în presa de extremă dreaptă, a făcut apologia Germaniei naziste, Ilarion Felea a fost șef al cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad, iar Ilie Lăcătușu a fost șef de cuib și, ulterior, de sector legionar. A luat parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941, când a avut loc și Pogromul de la București.
„Așa cum foarte bine a menționat Patriarhul Daniel, sfinții canonizați sunt dreptar, ne întrebăm, deci, dacă ridicarea între sfinți a unor persoane care, pe parcursul vieții, au împărtășit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului este consonantă cu etica creștină?”, atrăgea atenția Institutul „Elie Wiesel”, într-un punct de vedere.
Biserica Ortodoxă a susținut, atunci, că „unii sfinți care sunt cinstiți în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieții, atitudini și gesturi greu de înțeles sau contrare chiar învățăturii creștine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului și, mai ales, modul în care și-au încheiat viața, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieții”.
Despre cum s-a blocat construirea Muzeului Holocaustului de un garaj și despre cum CEDO a stabilit anul trecut că România nu mai poate reabilita memoria criminalilor de război, dar nu aplicăm decizia, pentru că nu e publicată încă în Monitorul Oficial, citiți în perioada următoare la rubrica „Reportaj și analize”.
Imagine principală: Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, Alexandru Florian. Sursă: Facebook INSHREW
