Dobrogea a profitat din plin de poziția sa geografică. Sigur că a avut și de pierdut din cauza unor astfel de împrejurări, dar noi, astăzi, vedem numai partea plină a paharului. Dacă ar fi să vorbim doar despre artă, construcții și poveștile lor fabuloase, am ajunge lesne la concluzia că Dobrogea adună toate superlativele posibile. Urmăriți “Poveşti de istorie”, sâmbătă, 4 iulie, de la ora 17:30, la TVR 3.
Ieșirea la mare i-a adus Dobrogei, încă de la început, numai avantaje. Aici au întemeiat grecii cea mai mare așezare urbană din țară, cetatea Histria, în secolul al VII-lea înaintea erei noastre. La Tropaeum Traiani a fost ridicat primul edificiu triumfal al legiunilor romane, dedicat grelelor lupte cu geto-dacii din timpul împăratului Traian.
Tot în Dobrogea, la Mangalia, putem intra în cea mai veche moschee din țara noastră, Esmahan Sultan. Acesta este itinerarul ediției de astăzi.
În Grecia antică, artiștii și pictorii erau considerați simpli meșteșugari, puși pe aceeași treaptă cu bucătarii sau bărbierii. Apreciem opera de artă, dar disprețuim artistul - acesta a fost un principiu general valabil al Antichității, cel puțin până la Plutarh, în secolul I al erei noastre.
Discuția despre artă pornește astăzi de la ruinele vechii cetăți Histria, construită de greci în secolul al VII-lea î.e.n. Dacă a existat vreo pictură majoră, nu știm, pentru că nu s-a păstrat nimic din cauza naturii perisabile a materialelor. Dar aici, la Histria, s-au găsit statuete, basoreliefuri, vase și mozaicuri care, împreună cu arhitectura, ne pot spune cum trăiau oamenii la acea vreme.
Cetatea Histria a fost descoperită în 1868 de către arheologul francez Ernest Desjardins. Cercetările arheologice propriu-zise au început însă mult mai târziu, în 1914, coordonate de Vasile Pârvan. La vremea construirii cetății, în secolul al VII-lea î.e.n., lacul Sinoe era un golf deschis, ceea ce înseamnă că Histria era un important port la Marea Neagră.
Este posibil ca, peste câțiva ani, săpăturile arheologice să dezvăluie un perimetru mult mai mare decât cel cunoscut, iar Histria să devină, pe lângă cel mai vechi polis din țară, și cel mai întins.
Tomis a fost o altă colonie întemeiată de greci, în anul 657 î.e.n. Aproximativ 600 de ani mai târziu, Tomisul a fost cucerit de romani, care i-au schimbat numele în Constantiana, se pare după sora împăratului Constantin cel Mare.
Nu după mult timp, aici a fost surghiunit celebrul Publius Ovidius Naso, iar astăzi nu putem trece prin oraș fără să remarcăm statuia ridicată în memoria sărmanului poet. De fapt, nu este corect să spunem că Ovidiu a fost „exilat” — cine era exilat își pierdea toate drepturile cetățenești, iar averea îi era confiscată, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul său. Ovidiu a fost doar relegat, adică surghiunit, însă motivele reale ale surghiunului rămân învăluite în mister până astăzi.
A fost pedepsit din cauza versurilor sale și a spiritului de frondă. Motivele surghiunului au fost, spunea el, două: carmen et error — poezia pe care a scris-o și o greșeală pe care a comis-o.
În privința greșelii, putem doar face supoziții. Poate a fost surghiunit din cauza legăturilor intime pe care le-ar fi avut cu Iulia, fiica împăratului. Alții spun că ar fi tăinuit legătura Iuliei Minor, nepoata împăratului, cu un tânăr patrician. Sau ar fi avut legături cu culte orientale și ar fi participat la o ședință de spiritism, în care un ghicitor aflat în transă ar fi rostit numele moștenitorului la tron. Un alt delict ar fi fost acela că a scris poezii de dragoste fără perdea, un atentat la bunele moravuri ale vremii. Ovidiu îl lua peste picior pe Octavian Augustus, îl ironiza în versuri și, mai mult decât atât, nu o prea avea la suflet nici pe Livia, soția împăratului, care se pare că a avut un cuvânt de spus în surghiunul poetului — insinuând chiar că aceasta i-ar fi otrăvit pe cei doi nepoți ai împăratului, ca să-l pună pe tron pe fiul ei dintr-o căsătorie anterioară.
Ajuns la Tomis, Ovidiu resimte deja repulsia locului de exil — știe că vine într-un ținut nordic, locuit de „sălbatici”, iar partea fabuloasă a regiunii pontice îi era cunoscută dinainte, astfel încât se transpune el însuși în acest spațiu pe care nu l-a creat de la început.
Știm doar că Ovidiu Naso, poreclit „Nasone”, a suferit, a plâns și a continuat să scrie pe malul Mării Negre. Nu a fost un poet ca Vergiliu, care glorifica virtuțile Romei și personalitatea lui Augustus, nici ca Horațiu, care închina ode împăratului. Lui i-au plăcut viața, dragostea și intrigile de la curte, iar cu condeiul său i-a supărat pe cei din jur și de aceea a ajuns la Constanța.
Cu timpul, își acceptă soarta și devine un participant activ la viața cetății: ține lecturi publice, începe să învețe limba geților, este agonotet, participă la organizarea concursurilor sportive ale cetății. Iar la final spune: „Tomitani, eu v-am iubit pe voi” — o acceptare a locului, dar și o dovadă a integrării sale în spațiul tomitan în care fusese plasat de Augustus.
Așa este posibil să fi arătat sarcofagul lui Ovidiu, deși acesta nu a fost descoperit încă, sau cel puțin nu a fost identificat. Ce știm cu certitudine este că Ovidiu a murit la Tomis în anul 17 al erei noastre și a fost îngropat în afara zidurilor cetății.
O altă construcție fabuloasă se află la Mangalia, moscheea Esmahan Sultan. Turiștii și localnicii trec pe lângă ea în fiecare zi, dar puțini îi cunosc povestea — scrisă de o prințesă adevărată, fiică de sultan, despre sentimentul onoarei, al datoriei și dragostea pentru tatăl ei, sultanul Selim al II-lea.
Prințesa Esma Han, fiica sultanului Selim al II-lea și nepoata lui Suleiman Magnificul, se îmbolnăvise foarte grav. S-a rugat atunci lui Allah să o vindece, promițând că, în schimb, va pleca oriunde, oricât de departe, pentru a construi o casă de rugăciune. Așa a ajuns Esmahan în Dobrogea, la Mangalia.
Există câteva moschei în lume — la Mecca, Medina sau Ierusalim — considerate printre cele mai sfinte, dar nu trebuie să mergem atât de departe. „Du-te la Kaaba, Mecca pribegilor și a sărmanilor”, scria cunoscutul călător turc Evliya Celebi, în jurul anului 1652, îndemnându-și contemporanii să meargă la Mangalia de astăzi.
Peste ani, chiar prințesa Esma, fiica iubită a sultanului Selim al II-lea și soția marelui vizir Sokollu Mehmed Pașa, a ajuns aici, urmându-și jurământul făcut lui Allah. Ea a construit moscheea Esmahan Sultan în 1573, cu un an înainte ca sultanul să moară, motiv pentru care i-a închinat construcția în memoria tatălui său.
Moscheea Esmahan din Mangalia este cel mai vechi lăcaș de cult islamic din România — și nu putem vorbi despre Dobrogea fără să amintim islamul, căci regiunea s-a aflat timp de 400 de ani sub dominație otomană. În general, turcii nu au obligat populația locală să adopte religia musulmană, la fel cum, înaintea lor, romanii nu au încercat să schimbe credințele popoarelor pe care le-au supus.
Grecii, romanii și, mai apoi, turcii au cucerit pe rând Dobrogea, atrași de bogățiile pământului și ale apelor care scăldau aceste ținuturi. Au adus cu ei cea mai avansată tehnologie a vremii, cele mai bune materiale și pe cei mai pricepuți meșteri, care, cu măiestria, ingeniozitatea și secretele lor — unele rămase până azi ascunse între pietrele construcțiilor — au ridicat primele monumente, așezări și construcții fabuloase.
Revedem o ediție “Poveşti de istorie”, sâmbătă, 4 iulie, de la ora 17:30, la TVR 3 și online pe TVR+.
Puteți viziona edițiile emisiunii pe canalul oficial de YouTube al TVR.
Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.
Ediția a fost difuzată în premieră, în 26 iulie 2021.
“Poveşti de istorie” este o serie documentară fascinantă, realizată de Emilia Nicolaescu. Emisiunea explorează comorile mai puțin cunoscute, tradițiile, locurile încărcate de legendă și istoria locală din România.
***
Producător: Emilia Nicolaescu
Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR
