Jaful secolului din România s-a petrecut pe 28 iulie 1959, la ora opt dimineața. Pe Calea Giulești, în fața Sucursalei Băncii Naționale, cinci bărbați și o femeie, mascați și înarmați, au jefuit mașina Băncii și au furat peste 1 milion de lei. Cum s-a încheiat aventura lor și ce s-a întâmplat cu cei șase protagoniști, veți afla duminică, 9 august, de la ora 11:30, la TVR 3.
Jaful Ioanid: povestea celui mai spectaculos jaf bancar din România comunistă
O bandă atipică
Jafurile bancare au fost aproape inexistente în România comunistă — singurele excepții notabile fiind fraudele comise chiar de bancheri asupra propriilor instituții. Cazul din 28 iulie 1959 rămâne, prin urmare, unic în istoria țării, dar și în întregul spațiu comunist: nicăieri, în anii '40-'50, când aparatul represiv era la apogeu, nu s-a mai produs un jaf de o asemenea amploare împotriva statului.
La ora 8 dimineața, în fața sediului Băncii Naționale de pe Calea Giulești din București, cinci bărbați și o femeie, mascați și înarmați, au atacat mașina blindată a băncii și au jefuit-o de 1.686.000 de lei — echivalentul, la valoarea de astăzi, al circa 250.000 de dolari.
Cum s-a desfășurat jaful
Grupul oprise un taxi cu puțin timp înainte, îl amenințase pe taximetrist cu arma, îl dăduse jos și preluase controlul vehiculului. Filajul asupra furgonetei băncii fusese făcut din timp: bandiții știau că aceasta nu avea pază armată. Într-un regim în care frica fusese inoculată sistematic populației de ani buni, o astfel de lipsă de precauție a instituției de stat a fost exploatată fără dificultate.
Traseul jafului a urmat, cu denumirile actuale, ruta Giulești – Podul Grant – Calea Crângași – Podul Ciurel, unul dintre membrii bandei conducând taxiul chiar alături de mașina băncii pe care tocmai o jefuiseră. Mașina furată a fost abandonată ulterior pe strada Dr. Teohari.
După jaf, grupul s-a oprit lângă Podul Ciurel pentru a împărți banii. Apariția neașteptată a unui copil care pescuia în zonă i-a speriat, iar în graba de a pleca au lăsat la fața locului câteva sute de mii de lei, recuperați ulterior de localnici și predați autorităților. Bandiții s-au îndreptat apoi spre Panduri, au abandonat mașina și s-au dispersat, fiecare spre casa lui.
Cine erau autorii
Ceea ce a făcut cazul cu adevărat atipic a fost identitatea celor implicați: nu recidiviști de rând, ci oameni cu poziții sociale înalte, foști activiști de partid, unii chiar cu funcții în aparatul represiv al statului.
• Alexandru Ioanid (născut Leibovici) — colonelul de miliție care conducea banda fusese, cu doar câteva luni înainte, șeful Direcției Miliției Judiciare a Capitalei. Era, prin alianță, rudă cu Alexandru Drăghici, ministrul de Interne al vremii. Practic, dacă jaful ar fi avut loc în timpul mandatului său, chiar el ar fi fost cel însărcinat cu ancheta.
• Paul Ioanid — fratele lui Alexandru, fizician cu doctorat la Moscova, șef de catedră la Academia Militară, participase ca reprezentant al României la programul spațial sovietic și susținea emisiuni de popularizare a științei la o televiziune română aflată abia la început.
• Igor Șevianu (născut Herscovici) — inginer de aviație, fost locotenent de miliție, participase în al Doilea Război Mondial la acțiuni de sabotaj antinazist.
• Monica Șevianu, soția lui Igor — ziaristă, membră de partid, trăise și se căsătorise în Israel înainte de a se întoarce în țară.
• Sașa Mușat (născut Glanzstein) — profesor universitar de istorie, rudă prin alianță cu Emil Bodnăraș, cu un trecut misterios: fusese, se pare, agent trimis de Securitate ca spion în Occident, deconspirat înainte de 1958 și retras din activitate. Acest fapt alimentează și astăzi suspiciunea că ar fi fost, de fapt, instigatorul grupului și că nu a fost executat alături de ceilalți.
• Haralambie Obedeanu (născut la Zarojani) — fost ofițer în Ministerul de Interne, ziarist, decan al Facultății de Jurnalism de la Academia „Ștefan Gheorghiu" până în 1958.
Toți proveneau, așadar, din elita intelectuală și administrativă a regimului. Motivația lor rămâne, chiar și astăzi, un subiect disputat: unii istorici leagă gestul de valul de epurări antisemite din aparatul de stat sovietic, declanșat după moartea lui Stalin în 1953 și resimțit cu întârziere și în România, care i-ar fi marginalizat profesional pe mai mulți dintre ei. Alții văd în spatele jafului pur și simplu spiritul aventurier și lăcomia unor oameni obișnuiți cu privilegiile puterii. Jaful din Giulești nu fusese, de altfel, primul lor — banda „își făcuse mâna" pe atacuri mai mici, asupra unor magazine alimentare și de textile, procedând adesea la fel: furau un taxi amenințându-l sau lovindu-l pe șofer.
Ancheta: de la un taximetrist ignorat la interceptări telefonice
Ancheta a pornit greu. Cheia care avea să deschidă cazul a apărut la restaurantul Pescăruș din Parcul Herăstrău, unde banda obișnuia să cheltuiască banii furați. Miliția plimbase deja taximetriștii care fuseseră anterior victimele grupului prin restaurantele Bucureștiului, în speranța unei recunoașteri. Într-o seară, unul dintre ei l-a recunoscut chiar pe Alexandru Ioanid — fostul șef al Miliției Judiciare a Capitalei. Milițienii, incapabili să creadă că un coleg de rang înalt ar putea fi autorul jafului, l-au bătut pe taximetrist, acuzându-l că își bate joc de anchetă.
Cazul a fost preluat de Securitate, care a tratat cu seriozitate informația și a pus sub ascultare telefonul lui Alexandru Ioanid. Acesta continua, între timp, să se intereseze „amical" la miliție de mersul anchetei. Convorbirile interceptate, în care membrii bandei au aranjat o întâlnire, au dus la arestarea întregului grup, ridicat din somn într-o descindere de dimineață. Toți au recunoscut faptele.
Procesul, condamnările și un film propagandistic
Procesul s-a desfășurat la Tribunalul Militar de pe strada Știrbei Vodă și a avansat rapid: jaful avusese loc în iulie, iar în septembrie inculpații se aflau deja în sala de judecată. Toți cei șase au fost condamnați la moarte, cu excepția Monicăi Șevianu, cruțată oficial pentru că era mama a doi copii — deși unii cercetători suspectează și alte motive.
Înainte de execuție, membrii bandei au fost puși să joace în propriul lor rol într-un film cu scop educativ-propagandistic, Reconstituirea, regizat de Virgil Calotescu în 1960 și destinat proiecției în fața colectivelor de muncă, nu publicului larg. Rămâne neclar ce i-a determinat pe condamnați să accepte: fie o încercare disperată de reabilitare, fie o promisiune — neonorată — de comutare a pedepsei. La 18 februarie 1960, ora 8 dimineața, la Fortul 13 Jilava, în Valea Piersicilor, cei cinci bărbați au fost executați prin împușcare.
Monica Șevianu a rămas în detenție până în 1964, când a fost eliberată printr-o amnistie decretată de Gheorghe Gheorghiu-Dej cu puțin timp înainte de moartea sa. A emigrat ulterior în Israel, unde ar fi fost implicată — potrivit unor surse — în sustragerea manuscriselor lui Belu Zilber, martor-cheie în procesul Lucrețiu Pătrășcanu, un episod care alimentează suspiciunea unei legături ulterioare cu structurile de securitate. Monica Șevianu a murit de cancer în 1977.
Victimele colaterale
Ancheta a lăsat în urmă și victime nevinovate. Casierul furgonetei jefuite, un bărbat pe nume Gogan, a murit în timpul anchetei, în urma unor metode brutale de interogatoriu la care fusese supus ca prim suspect. Un alt angajat aflat în mașină, Constantin Năstase — tatăl viitorului mare tenismen Ilie Năstase —, a fost reținut și torturat luni de zile înainte de a fi exonerat.
O rană pentru prestigiul regimului
Dincolo de suma furată, jaful din Giulești a reprezentat o lovitură simbolică pentru un regim care își revendica public eradicarea completă a infracționalității. Comunicatele oficiale ale vremii au prezentat rezolvarea cazului drept un succes al „eforturilor susținute ale lucrătorilor Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul cetățenilor cinstiți", menit să arate că „dușmanii" nu pot tulbura „munca pașnică" a poporului. În realitate, cazul rămâne, șaizeci de ani mai târziu, învăluit în întrebări nerezolvate — în primul rând cea legată de adevăratul mobil al unor oameni care aveau, aparent, totul de pierdut și nimic de câștigat dintr-un asemenea act de curaj nebunesc.
Vedem “Locuri, oameni și comori”, duminică, 9 august, de la ora 11:30, la TVR 3 și online pe TVR+.
Acest episod din seria documentară “Locuri, oameni şi comori” a fost difuzat la TVR 3, în anul 2018.
Ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.
Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a TVR 3.
***
Producător: Emilia Nicolaescu
Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR
