loader
Foto

Un secol de la Încoronarea Regilor României Mari

RECOMANDARI  TVR1 

Pe 15 octombrie, Trenul Regal a purtat Familia Regală spre Alba Iulia și a respectat pe ore programul de acum un secol. La "Ora Regelui", am văzut jurnalul acelor zile de sărbătoare. La TVR1, pe 5 noiembrie, ora 15.20.

 

Ora Regelui

La exact o sută de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Majestatea Sa Margareta a ajuns la Alba Iulia cu Trenul Regal, precum Suveranul Reîntregirii.

(w882) Ferestre t

Preambulul festivităților dedicate împlinirii unui secol de cînd Coroana de Oțel a fost așezată pe fruntea Regelui Ferdinand s-a petrecut la Cluj, oraș legat de toate generațiile Familiei Regale.

(w882) Cluj audit

(w882) Cluj Ora r

”Nu pot vedea generosul vostru gest drept o recompensă personală, ci mai degrabă ca pe un omagiu adus Regelui Ferdinand și Reginei Maria, Regelui Carol al Doilea, Reginei-Mamă Elena și Regelui Mihai, înaintașii mei”, a spus Custodele Coroanei în discursul susținut la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în cadrul ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa.

(w882) Cluj unive

”Familia Regală a privit educația drept una dintre datoriile ei constante. De-a lungul istoriei noastre moderne și contemporane, familia mea a ajutat fiecare generație să cunoască, să studieze, să creadă în educație și cultură, demnitate și competență, să cultive patriotismul și devotamentul față de Națiune”, a adăugat Majestatea Sa Margareta.

(w882) Gara

În Trenul Regal care a parcurs drumul dintre Cluj și Alba Iulia au fost invitați doar elevi olimpici, mesajul Familiei Regale fiind astfel univoc, educația este principalul motor de dezvoltare a țării.

(w882) Tren

După întreruperea de 64 de ani, la plecarea în exil a Regelui Mihai și a mamei sale, prima călătorie a Trenului Regal din zilele noastre a fost tot către orașul Unirii. Cu 10 ani în urmă, pe 15 octombrie 2012, aniversând 90 de ani de la Încoronare, locuitorii municipiului Alba Iulia și autoritățile locale sărbătoreau evenimentul, refăcând cu fidelitate prezența Familiei Regale în Gara Alba Iulia, la Catedrala Încoronării și în Sala Marii Uniri.

Anul acesta, tot în 15 octombrie, Trenul Regal, respectând chiar pe ore programul de acum un secol, a purtat Familia Regală spre Alba Iulia.

(w882) Peron gara

(w882) Buchet

La ”Ora Regelui”, vedeți jurnalul acelor zile de sărbătoare în care Majestatea Sa Margareta a fost înconjurată de români cu aceeași dragoste cu care au fost întâmpinați strămoșii săi, Regele Ferdinand și Regina Maria.

(w882) Catedrala

Credit foto: romaniaregala.ro - ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

***

Director de imagine: Iulian Ene

Editor de imagine: Nicolaie Cernat

Producător: Lidia Voicu

Realizator:  Bogdan Șerban-Iancu

Edițiile sunt disponibile online pe TVR+.

***

Program de difuzare:

TVR 1 – sâmbătă, 5 noiembrie 2022, ora 15.20

TVR Internațional – sâmbătă, 5 noiembrie 2022, ora 16.30

TVR Moldova – joi, 10 noiembrie 2022, ora 16.05 (11 noiembrie, ora 2.00)

Logo

 
Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...

“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

Mai mult antrenament nu garantează o evoluție mai bună

Relația dintre efortul depus și rezultatele obținute în sport pare simplă la prima vedere: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai bun.

TVR INFO transmite în direct preluarea mandatelor de către miniștrii guvernului Niculescu

Procesul de predare-primire a mandatelor în cadrul ministerelor a fost programat pe parcursul întregii zile de miercuri, debutând la primele ore ...

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

70 de ani de România în UNESCO. O gală a culturii, educației și muzicii, la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează vineri, 23 octombrie, de la ora 19:25, „Gala UNESCO 70 – România”, eveniment aniversar organizat la Opera Națională ...

Geopolitica banilor și costul alianțelor

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...