Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

TVR solicită ZDF să prezinte corect ştirea despre unirea Transilvaniei cu România

TVR.RO | Marţi, 04 Decembrie 2018
Preşedintele-Director General SRTv, Doina Gradea, a transmis o scrisoare lui Thomas Bellut, Director General ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen – televiziunea publică din Germania), referitoare la o ştire difuzată de postul tv în data de 1 Decembrie a.c.

Materialul, preluat de la Deutsche Presse Agentur, a fost difuzat de televiziunea germană, chiar de Ziua Naţională a României, sub titlul  « Anexarea Transilvaniei – România sărbătoreşte aniversarea de 100 de ani ». 

În scrisoare, PDG al TVR arată că ştirea, difuzată de agenţia de presă germană şi preluată, fără verificare, de către ZDF este tendenţioasă, aducând prejudicii imaginii României şi demonstrând necunoaşterea totală a istoriei României şi Europei.

(w640)

Potrivit documentului, Preşedintele-Director General TVR solicită prezentarea corectă a momentului istoric de la 1 Decembrie 1918, şi a ştirii care, prin modul în care a fost redactată, contravine misiunii publice a ZDF.

„Mă adresez dumneavoastră, ca de la un post public de televiziune la altul şi ca de la un membru EBU, la alt membru EBU şi care, în virtutea apartenenţei la această organizaţie, ar trebui să împărtăşească aceleaşi valori şi să aibă aceeaşi misiune publică, atât în România, cât şi în Germania, respectiv să informeze corect publicul”, argumentează Doina Gradea, în adresa către Directorul General ZDF.

Scrisoarea a fost transmisă, spre informare, şi conducerii European Broadcasting Union (EBU), Tony Hall, Preşedinte EBU şi Noel Curran, Director General EBU. 


***
Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: comunicare.corporate@tvr.ro 

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol